Arhive etichetă: stiinta

Renaşterea – Istoria unei epoci

Michelangelo - David, capul

RENAȘTEREA – epocă în istoria Europei, care cuprinde, în linii generale, secolele 14-16, perioada de tranziţie de la societatea medievală la cea modernă. Renaşterea a început în Italia, unde au apărut mai întâi germenii relațiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s-a dezvoltat, mai curând sau mai târziu, în cadrul societății medievale, cunoscând deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie de etapa istorică şi de situaţia specifică, de tradiţie etc.

Continuă citirea →

La ce serveşte sexul?

Dincolo de probabilele răspunsuri imediate gen „plăcere” sau „procreere”, ştiinţa încearcă să răspundă prin faptul că reproducerea sexuată – comună la 99,9% din speciile multicelulare – reprezintă cea mai bună cale de a transmite genele proprii, asigurând totodată suficientă variaţie în generaţia următoare.

Dar acest argument are o lacună fundamentală, adică risipă imediată şi pe termen scurt implicată de reproducerea sexuală. În bătălia zilnică pentru supravieţuire, sexul constituie o strategie perdantă. Nu şi pe termen lung, deoarece speciile asexuate nu supravieţuiesc mai mult de câteva zeci de mii de ani, în absenţa împrospătării genomului lor, care altfel dezvoltă mutaţii negative.

Dar această situaţie în sine nu explică omniprezenţa sexului. Selecţiei naturale nu-i pasă ce se va întâmpla în viitorul îndepărtat, peste mai multe generaţii. Deci sexul ar trebui să aducă avantaje din acest punct de vedere „aici şi acum”. Cum o face, sau de ce, nu se cunoaşte.

Există bineînţeles numeroase teorii, majoritatea concentrate pe abilitatea sexului de a genera varietate. Pe de altă parte, poate că o dată apărut a devenit greu de anihilat din evoluţie. Mai există şi ideea potrivit căreia sexul ar fi atât de adânc înrădăcinat în sistemul de operare al vieţii încât abandonarea lui este imposibilă – un răspuns atractiv, dar care nu face decât să transfere problema în alt domeniu, sintetizat de întrebarea: cum a apărut sexul şi de ce?

Ce este conştiinţa?

Conştiinţa este extrem de greu de definit ştiinţific pentru că este pe de-a-ntregul subiectivă. Din acest motiv, studiul ei a aparţinut multă vreme filozofiei şi religiei. De curând au intrat în dezbatere şi biologii, îndeosebi neurobiologii. Unii dintre ei speră ca imaginea cerebrală şi citirea electrică a semnalelor creierului vor dezvălui corelaţia neurală a conştiinţei, şi chiar se fac progrese în domeniu. Dar încă nu se cunoaşte ce anume din activitatea cerebrală ne face să fim conştienţi. Cu certitudine nu există vreo zonă a creierului activă când suntem conştienţi şi pasivă când nu mai suntem. Chiar şi în cazul în care acceptăm (şi nu toată lumea o face) că ea ar izvorî din creier, tot mai există probleme. De ce ar trebui ca o masă de neuroni să simta ceva?

Situaţia a fost botezată problema grea a conştiinţei, unii oameni încercând s-o explice numind-o proprietatea emergentă a reţelelor neuronale active – ceva ce se naşte din interacţiunea între neuroni, dar care nu se găseşte în aceştia. Lacuna a atras şi alte teorii, mai ciudate, care propun stări cuantice capabile de a produce conştiinţa, explicaţii matematice şi altele asemenea.

Unii cercetători susţin că n-ar fi vorba decât de o iluzie.