Arhive etichetă: sifilis

Cum a murit Guy de Maupassant?

Guy de Maupassant – decedat în 1893, la vârsta de 43 de ani

Cauza morţii – Sifilis în stare avansată

Locul de odihnă – Cimitirul Montparnasse, Paris

Cuvintele sale memorabile: „Nu vreau să-mi supravieţuiesc mie însumi”

Continuă citirea →

Moartea lui Cristofor Columb (partea a doua)

In ciuda invaliditatii avansate provocate de artrita reumatoida si de tulburarile mintale (sau poate din cauza acestora din urma), Columb a plecat in luna mai a anului 1502 intr-o calatorie catre Lumea Noua. El era bolnav si s-a izolat in cabina lui in cea mai mare parte a voiajului. Starea sa a fost agravata de lipsa alimentelor de care ar fi avut nevoie, dar si de furtuni, de naufragiu, de revolta echipajului si de izolarea, vreme de un an, in Jamaica. In plus, el era cuprins de amaraciunea faptului ca acum axistau si alti exploratori ce o pornisera catre apus pe „marile lui” si care acostau pe „insulele lui”, lipsindu-l de noi descoperiri.

El marturisea sarcastic in jurnalul sau: „Pe atunci, toti mi-au luat planurile in ras; acum pana si croitorii vor sa faca desccoperiri”.

Intorcandu-se pentru ultima data in Spania, in anul 1504, a trebuit sa fie purtat pe brate pentru a cobori pe mal. Corpul i se umflase semnificativ, in special de la piept in jos, fapt ce i-a facut pe medicii vremii sa-l diagnosticheze cu „hidropizie cardiaca” din cauza valvelor cardiace afectate de sifilis. Tintuit la pat, Columb a rezistat pana pe data de 20 mai 1506. In final, a fost chemat un preot, s-a tinut o slujba, iar in prezenta prietenilor si a rudelor, marele explorator a primit ultima binecuvantare. Apoi inima lui a incetat sa mai bata – o inima care, in opinia medicilor contemporani, a fost afectata mai degraba de febra reumatica decat de sifilis.

Printr-o ironie potrivita, cadavrul lui Columb a calatorit aproape la fel de mult ca insusi navigatorul. Inmormantat initial la Biserica San Francisco din Valladolid, trupul sau a fost mutat in 1513, la cererea fiului sau, Diego, intr-o capela a manastirii Santa Maria de Las Cuevas din Sevilla. Apoi, in anul 1542, osemintele sale, impreuna cu cele ale fiului sau, au fost transportate in sicrie de plumb la Santo Domingo si inhumate in fata inaltului altar al catedralei. In anul 1795, cand Santo Domingo a fost retrocedat francezilor, ramasitele pamantesti ale lui Columb au fost mutate la Havana. Dupa ce Cuba si-a castigat independenta, Columb a fost dus in Spania si inmormantat intr-un monument modern din Catedrala din Sevilla.

Insa in 1877, cand casa parohiala a Catedralei Santo Domingo a suferit lucrari de largire, s-a descoperit un siciu de plumb, purtand la ambele capete inscriptia „CCA„, probabil de la Cristobal Colon Almirante. Oare Columb nu fusese niciodata transportat la Havana si in Spania?

Istoricii actuali sunt convinsi ca ramasitele autentice ale lui Cristofor Columb se afla se afla sub monumentul sau din Catedrala Santo Domingo.

sursa: Charles Panati, Cartea sfarsiturilor, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2005, p.361-364

Moartea lui Cristofor Columb (prima parte)

Decedat in 1506, la varsta de 55 de ani

Cauza mortii – afectiune cardiaca reumatica

Locul de odihna – monumentul lui Columb din catedrala orasului Santo Domingo

Ultimele cuvinte – „Doamne, in mainile Tale incredintez duhul meu”

Spre sfarsitul vietii, Cristofor Columb a fost chinuit de dureri, guta, slabirea vederii, artrita, vedenii si delir. Intr-un fel, aceste suferinte i-au fost provocate sau agravate de cele patru calatorii anevoioase catre noul taram care, in cele din urma, nu-i va purta numele, ci pe cel al unui alt explorator. Ajuns in Spania, la capatul ultimei sale calatorii transatlantice, el abia se mai putea tine pe picioare fara ajutor. Fiecare calatorie l-a adus pe acest descoperitor inalt, pistruiat si roscovan cu cate un pas mai aproape de declinul final.

Cel mai mare dintre cei cinci copii ai familei Colon (probabil de origine hispano-evreiasca), care locuia in Genoa in momentul nasterii sale, Cristofor a plecat pe mare pentru prima data la varsta de 14 ani. El era sanatos – stare de care se va bucura pana in jurul varstei de 45 de ani – cand, intr-o vineri, pe 3 august 1492, el a parasit portul spaniol Palos de la Prontera, navigand catre vest si inaugurand, astfel, o noua epoca de descoperiri maritime.

Prima tulburare a starii sale de sanatate a avut un caracter minor. Plecat din Europa de 225 de zile, el a notat in jurnalul sau doar „dureri de ochi”. Afectiunea, cunoscuta in prezent sub numele de trahom, este provocata de expunerea prelungita la stralucirea luminii solare puternice si este stiut despre Columb faptul ca petrecea ore in sir privind catre orizontul apusean. Desi nu era o afectiune grava, aceasta avea sa-l urmareasca pentru tot restul vietii.

In timul celei de-a doua calatorii, in 1494, Columb s-a imbolnavit grav. Simptomele saleerau o febra crescuta si delir, fiind provocate cel mai probabil de tifos. El a notat (la persoana a treia) ca afectiunea „l-a aruncat in bratele unei boli periculoase, dintre o febra pestilentiala si o letargie, ce il lipsea de ratiune si de memorie”. Zacand in nemiscare, el se credea in pragul mortii.

Cu toate acestea, el credea ca viata nu-i poate lua sfarsit inainte de a-si incheia misiunea „poruncita de divinitate” de a gasi o ruta apuseana catre coasta de est a Asiei. Dupa cum scria mai tarziu regelui Ferdinand si reginei Isabella despre debarcarea sa in Lumea Noua: „nu mi-au fost de folos nici logica, nici matematica si nici hartile; indeplinite au fost vorbele lui Isaia. (Columb face referire la Isaia 11:10-12, despre care el credea ca este o predictie a descoperirii sale).

In doua saptamani, febra si delirul au disparut. Insa in urmatoarele cinci luni, petrecute in cea mai mare parte in Indiile de Vest, au survenit cu o frecventa neregulata mai multe atacuri febrile. In acest timp, o mare parte a echipajului sau a fost cuprinsa de sifilis, si poate chiar si Columb. Ramane insa nelamurita dilema medicala daca boala a fost transmisa de amiral si de oamenii sai bastinasilor americani sau invers.

Cea de-a treia calatorie catre Lumea Noua, inceputa pe data de 30 mai 1498, i-a provocat alte tulburari grave de sanatate. Din luna iunie si pana in august, el a suferit de dureri si inflamari articulare, luptandu-se si cu o febra ridicata. El scria (cand putea, iar acum la persoana intai): Boala…[care] m-a cuprins este atat de puternica… Suferinta ma face sa nu pot scrie decat noaptea. In timpul zilei, nu am putere in maini.” Desi biografii sai timpurii atribuiau aceste simptome gutei, cei de mai tarziu au stabilit cu o precizie  mai buna ca era vorba de o artrita reumatica, afectiune ce-i uza in mod fatal inima.

Tot in timpul acestei a treia calatorii s-au manifestat dovezi clare de dereglare mintala si halucinatii auditive ( ce au dat nastere speculatiilor privind infectarea cu sifilis).

In ziua de Craciuna anului 1499, Columb scria ca ar fi auzit o voce divina: „Fa-ti curaj. Nu te teme, caci Eu ma voi ingriji de tot.” Vocea avea sa-i vorbeasca mult mai mult in a patra sa calatorie, ce a fost si ultima, Columb ajungand in aceea vreme sa se autointituleze Ambasadorul lui Dumnezeu.