Arhive etichetă: secesiune

Coliba unchiului Tom – Romanul care a dus la războiul de secesiune

Cel mai vândut roman al secolului al XIX-lea   Prima ediţie a romanului „Coliba unchiului Tom” a fost publicată pe 20 martie 1852 într-un tiraj de 5.000 de exemplare. Încă din prima zi s-au vândut 3.000 de exemplare, iar în ziua următoare celelalte 2.000 de exemplare. Editura care o publicase s-a grăbit să pună pe piaţă şi cea de-a doua ediţie. Ediţia a doua cu un tiraj de 300.000 de exemplare s-a epuizat în decurs de un an. Cartea a fost tradusă în mai multe limbi. În Anglia, unde cartea a fost mult mai populară decât în Statele Unite, s-au vândut 120.000 de exemplare.

Continuă citirea →

Plebei contra patricieni

La Roma se încinsese o luptă aprigă între patricieni şi plebei, adică între bogaţi şi săraci. Situaţia sărăcimii se periclita tot mai mult: unii pierduseră şi puţinul pe care-l aveau, alţii, care nu aveau nimic, îşi pierdeau libertatea, dacã nu-şi plăteau datoriile. Creditorii câinoşi îi urmăreau fără milă chiar şi pe cei schilozi sau cu pieptul plin de urme ale rănilor căpătate în bătăliile pentru patrie. Pâlcuri de plebei oţărâţi se îmbulzeau pe străzile oraşului, îndârjirea sărăcimii creştea.

Astea se petreceau în timp ce triburile vecine intenţionau să cotropească Roma. Pentru a calma întru câtva plebeii şi a încuraja armata, bogătaşii au făgăduit cã le vor micşora datoriile. Dar, când primejdia trecu, patricienii au uitat de cele promise. Atunci o parte din oaste, alcătuită din plebei, se retrase din Roma, stabilindu-şi tabăra pe Muntele Sacru, cel de dincolo de râul Anio.

Oraşul a fost cuprins de spaimă, deoarece Roma era ameninţată să piardă o bună parte din armata sa. Mulţi se temeau că plebeii vor înfiinţa un stat al lor. Intre timp, aflând despre zâzaniile dintre romani, duşmanii lor au pătruns pe teritoriul Republicii, trecând-o prin foc şi sabie. Consulii chemară sub drapel pe toţi bărbaţii apţi să mânuiască arma. Plebeii însă n-au răspuns la chemare.

Unii patricieni propuneau concesii pentru sărăcime. Alţii însă, printre care era şi Caius Marcius, nu erau de acord. Marcius zicea că senatorii trebuie să-i potoleascã pe plebei nu prin îmbunări, ci cu bâta. Senatul a hotărât totuşi să înceapă negocierile cu plebeii: patricienii au înţeles că în situaţia creată cel mai înţelept era să cedeze. Au trimis deci la plebei pe cei mai bătrâni şi mai respectaţi senatori. Solii au sosit la Muntele Sacru. Primul vorbi Menenius Agrippa, încercând să-i convingă pe plebei să se întoarcă în oraş. El a ţinut un discurs pe care l-a încheiat cu o fabulă:

Cică, s-au răzvrătit toate mădularele trupului omenesc împotriva stomacului. Ele ziceau că e singurul care mănâncă, deşi trândăveşte, atunci când celelalte părţi ale corpului trebuie să lucreze pentru el. Stomacul însă a râs de prostia lor. Căci mădularele nu înţelegeau că el înghite întreaga hrană, dar tot el le-o întoarce şi o împarte cu chibzuinţã tuturor. La fel e cu Senatul, cetăţeni. Munca lui foloseşte nu numai senatorilor, dar şi fiecăruia dintre voi! a încheiat Menenius Agrippa.

Apoi au început tratativele. Plebeii au obţinut dreptul de a-şi alege reprezentanţi, tribuni ai poporului, care să se bucure de inviolabilitate. Aceştia aveau datoria şi dreptul de a-i apăra pe plebei. În oraş iarăşi s-a instaurat liniştea.