Arhive etichetă: Scriitori în faţa justitiei

Procesul lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire – acuzat de ultraj la morala publică

În anul 1857, Ministerul public imperial francez a început o campanie împotriva unor scriitori acuzaţi de ultraj la morala publică şi bunele moravuri. Primul vizat, în luna februarie, a fost Gustave Flaubert. I-a urmat Charles Baudelaire (1821-1867).

În 1855, Revue de Deux Mondes îndrăznise să-i publice unele dintre poemele sale ce vor fi cuprinse în cartea Florile răului. Această apariţie a provocat de îndată atacuri violente din partea ziarului Figaro care nu a întârziat să le califice: „Sărace, dezolante, lipsite de idei, versuri scrofuloase, greţoase, glaciale, carnale şi de abator”.

Editorul căruia i s-a adresat la început Baudelaire, a refuzat să-i publice cartea. Atunci când, în sfârşit, aceasta a apărut la un alt editor, în iunie 1857, Poulet-Malassis, cronicarul de la Figaro, a masacrat-o în aceşti termeni: „Există momente în care te îndoieşti de starea mentală a domnului Baudelaire. Are printre altele lucruri de care nu te îndoieşti. Cel mai mult sunt repetiţii monotone şi premeditate ale aceloraşi cuvinte, aceloraşi gânduri, murdăriile se învecinează cu abjecţiile, respingătorul se aliază cu infectul. […] Niciodată nu ai să asişti la o asemenea paradă de demoni, de fetuşi, de draci, de pisici şi de paraziţi. Această carte este un spital deschis tuturor demenţilor spiritului, tuturor putreziciunilor inimii“.

Continuă citirea →

Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime (II)

Paul Verlaine - Arthur Rimbaud

Atunci, Verlaine a părăsit hotelul şi s-a dus direct la un armurier. A cumpărat un revolver cu şase focuri şi cincizeci de cartuşe rezervă şi a deprins mânuirea armei. Când s-a întors pe la prânz la hotel, era destul de băut. I-a arătat arma lui Rimbaud şi, cum acesta l-a întrebat ce vrea să facă cu ea, Verlaine i-a răspuns pradă unei mari stări de agitaţie: „E pentru tine, pentru mine, pentru toată lumea!”

„Te voi împiedica să pleci!”

După discuţie s-au dus împreună într-o cafenea şi au consumat un mare număr de pahare de absint. O nouă dispută a izbucnit între cei doi relativ la călătoria lui Rimbaud la Paris. S-au întors pe la orele două noaptea la hotel, au urcat în camera lor de unde Verlaine ieşea din când în când pentru a continua să bea într-un bar. Din nou l-a rugat pe prietenul său să nu-l părăsească – „Tu nu vei pleca singur. Eu voi merge cu tine şi chiar la Londra!” Cum Rimbaud ţinea morţiş la ideea de a se duce la Paris, Verlaine, aflat la capătul nervilor şi pierzându-şi controlul datorită influenţei alcoolului, s-a îndreptat împleticindu-se către uşă, a închis-o, a apucat arma şi a strigat: „Te voi împiedica să pleci!” şi a tras de două ori asupra prietenului său.

Continuă citirea →

Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime (I)

Paul Verlaine - Arthur Rimbaud

Paul Verlaine, poet francez, născut la Metz (1844-1896). Mai întâi, „poet-funcţionar” şi de salon, profesând un ideal umanitar, el a cunoscut o confuzie morală datorită unei iubiri nefericite, alcoolismului şi înrâuririi lui Baudelaire (Poeme saturniene, 1866; Sărbători galante, 1869). După o perioadă de linişte (Cântecul bun, 1870), întâlnirea cu Rimbaud i-a bulversat întreaga sa viaţă. Şi-a regăsit credinţa catolică (Înţelepciune, 1881) şi energia creatoare şi a compus o poezie plastică şi muzicală (Odinioară şi curând, 1884). Devenit, fără voia lui, şef de şcoală „decadentă”, a publicat Poeţi blestemaţi (1884) şi apoi a rătăcit cu cameră mobilată prin spitale, publicându-şi poeziile culese de circumstanţă (Paralele, 1889, Invective, 1893).

În 1871, Verlaine l-a întâlnit pe Arthur Rimbaud, atunci în vârstă de 17 ani. Acest adolescent de geniu scrisese deja câteva dintre cele mai frumoase poeme ale sale, înţelepte şi bulversante, care urmau să alipească poeziei noi domenii, cucerite în lumea stranie şi tenebroasă a inconştientului. Demersul poetic al lui Rimbaud, singular, iraţional, a deschis calea expresionismului, simbolismului şi suprarealismului. Lucru remarcabil, dar poetul şi-a scris întreaga sa operă într-un interval de timp foarte scurt, din 1869 până în 1873.

Continuă citirea →