Arhive etichetă: Scipio

Hannibal – Spaima Romei. (X) Prăbuşirea

hannibal ad portasDemoralizarea învingătorului

Napoleon Bonaparte, care a învăţat multe din strategia lui Hannibal, consideră că el a făcut o greşeală capitală – şi anume neatacarea imediată a Romei. Există sute de cercetări pentru argumente pro şi contra şi la fel de multe opinii. Silius scrie că Hannibal credea „cetatea eternă“ apărată de Zeus şi, deci, atacarea ei ar fi însemnat o luptă împotriva zeilor. Chiar Hannibal ar fi spus că nu doreşte să ducă un război de nimicire împotriva Romei, ci doar să restabilească prestigiul pierdut în primul război punic. Poate este şi conştient că nu are mijloacele necesare distrugerii totale a Romei. Hannibal nu dispune de tehnică de asediu catapulte, scări, berbeci, turnuri mobile – mijloacele pentru cucerirea unui oraş fortificat; toate acestea ar fi trebuit construite de soldaţii lui Hannibal. Nu era, oare, mai consecvent să menţină vechea strategie de atragere de partea lui a aliaţilor Romei şi să aştepte o ofertă de pace?

Dar Roma nu se gândeşte să cedeze. Din nou se bat monezi, se dublează impozitele, se tărăgănează plata soldelor militare. Printr-un decret se stabilise că legionarii învinşi trebuie să renunţe la solde. O lege nouă interzice femeilor romane să poarte îmbrăcăminte viu colorată şi bijuterii din aur. Dar toate acestea nu sunt suficiente pentru finanţarea continuării războiului. Roma descoperă „împrumutul de stat“: cetăţenii bogaţi plătesc înfiinţarea de noi legiuni şi continuarea războiului iberic, în schimbul unor asigurări şi dobânzi. Aceiaşi cetăţeni, care îi acuză pe cartaginezi de mercantilism, devin profitorii de pe urma războiului.

Continuă citirea →

Hannibal – Spaima Romei. (VI) Asaltul asupra Italiei

hannibalŞtirea despre traversarea Alpilor de către Hannibal a ajuns la Roma ca flacăra unui fitil. Consulul Scipio, care a întrerupt campania iberică, stă pregătit cu legiunile sale în valea Padului. Cel de al doilea consul, Sempronius, care mai pregăteşte încă invadarea nordului Africii, primeşte ordin să vină repede cu trupele în nordul Italiei. Prima luptă dintre Cartagina şi Roma, dintre Hannibal şi Scipio, devine iminentă, fără ca Sempronius să fi ajuns aici.

Ambele părţi par să ardă de nerăbdare să-şi măsoare fortele. Scipio înfăţişează soldaţilor săi starea aşa-zis mizerabilă a adversarului: sunt ca nişte umbre, sleiţi de foame şi frig, de murdărie şi mizerie, secătuiţi până la moarte. Au degerături, au muşchii rigizi din cauza zăpezii, au arme distruse, cai paralizaţi. Pe scurt, aveţi o misiune uşoară cu Hannibal.

Cuvântarea lui Hanibal în faţa soldaţilor a fost mai săracă în vorbe. Le-a prezentat următoarea alternativă: victoria asupra Romei şi toate bogăţiile ţării vă aparţin, sau înfrângerea şi toţi veţi deveni sclavii duşmanului. Alege apoi un exemplu clar: prizonierilor celţi le oferă libertatea în caz de victorie în lupta corp la corp, dacă nu, rămân sclavi. Polybios arată că toţi au vrut să lupte în primele rânduri, fiecare voia să se bată pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi lua soarta în propriile mâini. Supravieţuitorii primeau sabie, un cal şi erau primiţi în trupă.

Continuă citirea →

Roma împotriva Cartaginei – Războaiele punice

În secolul al IX-lea î.e.n., fenicienii veniţi din Tyr au fondat pe coasta actualei Tunisii un port căruia i-au dat numele de Qart Hadasht, „oraşul nou”. Mai întâi simplă etapă spre Spania, oraşul cunoaşte un mare avânt începând din secolul al VI-lea î.e.n. În timp ce marinarii săi recunosc coastele Africii şi ale Europei , atingând Bretagne şi Irlanda, Cartagina îşi stabileşte capetele de pod în Spania, în Baleare, Corsica, Sardinia şi în Sicilia. În secolul al III -lea î.e.n., este primul oraş al Mediteranei Occidentale.

Continuă citirea →

Scipio – porecla

Publius Cornelius Scipio Africanus Major (236-184 i.Hr.), considerat cel mai iscusit comandant de până la Cezar, i-a alungat pe cartaginezi (puni) din Spania în timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î.Hr.) şi l-a învins pe marele duşman al Romei, celebrul Hanibal, în Bătălia de Zama (202), din Africa, punând capăt puterii cartagineze.

Pentru această realizare, a primit titul de Africanus.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009