Arhive etichetă: sarbatoare

Iepuraşul şi ouăle de Paşte. Semnificaţii

Iepuraşul de Paşte

Pe cât de simpatic, pe atât de necunoscută este povestea lui. De unde a apărut oare acest obicei şi de ce a ajuns el să fie asociat cu cea mai mare sărbătoare creştină a oamenilor?

În vremuri îndepărtate, ca de altfel şi în zilele noastre, iepurele era privit drept un simbol al fertilităţii, unele culturi considerându-l chiar un mesager sacru al divinităţii. O veche legendă nordică spune ca, într-o iarnă, zeiţa Eostre a găsit o pasăre rănită pe câmp. Pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora toate ouale făcute şi i le dăruia zeiţei. Această legendă se pastrează vie chiar şi în zilele noastre, copiii aşteptând de Paşte iepuraşul care face un cuib plin de ouă colorate.

Cea dintâi atestare documentară a prezenţei iepurelui în simbolistica pascală a apărut în Germania, în 1500, primele dulciuri în formă de iepuraşi fiind inventate tot aici, în jurul anului 1800. La scurt timp, în aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania apar şi primele ouă de ciocolată

De ce ouă roşii de Paşte?

Legendele creştine leagă simbolul ouălelor roşii de patimile lui Iisus. Una dintre legende susţine că toate pietrele aruncate în Iisus se transformau în ouă roşii de îndată ce îl atingeau. O alta afirmă că Sf. Maria, mergând să-şi vadă Fiul răstignit, i-a dus ouă, care s-au însângerat sub cruce. Se mai spune că, după moartea lui Iisus, cărturarii saducei şi rabinii farisei ar fi făcut un ospăţ de bucurie, la care unul dintre ei ar fi spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus.” Nici nu şi-a terminat bine spusele că ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşsemnificatiiul a început să bată din aripi.

*****

sursa: copilul.ro

Mărţişorul – origine şi semnificaţie

Mărţişorul este o sărbătoare specifică românilor, care celebrează venirea primăverii. În această zi, se oferă persoanelor de sex feminin apropiate mărţişoare, ca mici semne de mulţumire. Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-o fundiţă roşu cu alb,  la care se adaugă alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, inimă. Acest simbol este purtat la vedere o săptămână sau două.

În vechime, pe data de 1 martie, mărţisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se:  „Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.

Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Acum mulţi ani, o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplită, Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat. Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată, a văzut floarea din părul fetei. „De unde o ai?” o întrebă bătrâna, „este încă iarnă„.

Bătrâna crezu că primăvara a revenit şi plecă cu turma pe munte. Pe drum, vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit, a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărţişor: „Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, „tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu.” Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci roşul şi albul simbolizează lupta între bine şi rău, între iarnă şi primăvară.

Cu timpul, la şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma:

scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primavară să aibă faţă albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.

Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirma în volumul „Cu bastonul prin Bucureşti”:

„…La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece” şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. …Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.”

Menţionăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma:

Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

Sursa: CrestinOrtodox.ro