Arhive etichetă: Sandro Botticelli

Viaţa şi opera lui Sandro Botticelli

Sandro_Botticelli

Botticelli, Sandro născut Alessandro di Mariano Filipepi (1445, Florenţa, Italia -17.05.1510, Florenţa). Unul dintre cei mai mari pictori florentini ai Renaşterii. Lucrările sale Naşterea lui Venus (Nascita di Venere, 1842-1485) şi Primăvara (Primavera, 1482) sunt considerate adesea de către privitorii moderni o chintesenţă a spiritului Renaşterii.

Primii ani şi cariera

Numele lui Botticelli este derivat din cel al fratelui său mai mare, Giovanni, cămătar care era numit Botticello (Butoiaşul). După cum se întâmplă frecvent cu artiştii renascentişti, cele mai multe informaţii despre viaţa şi personalitatea lui Botticelli provin din cartea lui Giorgio Vasari Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori (Vite de’piu eccellenti architetti, pittori et scultori, 1550), cu detaliile adăugate şi corectate din documente. Tatăl lui Botticelli era un tăbăcar care l-a dat pe fiul său Sandro ca ucenic de bijutier după ce acesta îşi terminase şcoala. Dar cum Sandro prefera pictura, tatăl său l-a pus sub tutela lui Filippo Lippi, unul dintre cei mai admiraţi maeştri florentini.

Continuă citirea →

Sandro Botticelli – Personalitatea zilei

Sandro Botticelli – de fapt Alessandro di Mariano Filipepi (n. 1 martie 1445, Florenţa – d. 17 mai 1510, Florenţa) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi ai Renaşterii italiene.

 

Frumuseţea şi graţia figurilor create de el, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este şi faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri uşor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al „Academiei Florentine„, atestă sensibilitatea deosebită şi bogata viaţă lăuntrică a artistului.

 

Sandro Botticelli s-a născut la 1 martie (?) 1445, în Florenţa, al patrulea fiu al soţilor Mariano şi Esmeralda Filipepi. Ognissanti, locul unde locuieşte familia Filipepi, este o parte a Florenţei de pe malul râului Arno, un cartier locuit în special de meşteşugari. Mariano Filipepi este tăbăcar, porecla celui mai mare dintre fraţii Filipepi este „Botticello” („butoiaş”), de aici numele de mai târziu al pictorului. Unul dintre fraţii săi, Antonio, e aurar şi gravor, iar tânărul Sandro îşi însuşeşte primele cunoştinţe de desen sub supravegherea lui. Aşa cum scrie Giorgio Vasari, între aurari şi pictori legăturile erau strânse, în ciuda creşterii rapide a popularităţii sale ca pictor, Sandro Botticelli a rămas mereu puternic legat de meşteşugari.

În 1464, Botticelli este primit în atelierul maestrului Fra Filippo Lippi şi lucrează ca ucenic la pictarea frescelor catedralei de la Prato. Când Lippi pleacă la Spoleto, Botticelli este găzduit la reşedinţa din Via Nuova a bogatei familii Vespucci – apropiată de familia Medici – unde va lucra până la sfârşitul vieţii.

Prin anii 1467-1468 frecventează atelierul pictorului şi sculptorului florentin Andrea del Verrocchio. Este perioada când execută primele sale lucrări independente (de ex.: Madona cu pruncul, 1469).

Are abia 25 de ani când, în 1470, deschide propriul său atelier. Curând îi devine elev Filippino Lippi, fiul lui Filippo.. În acelaşi an, Consiliul Comercial al oraşului îi comandă un tablou, în care înfăţişează alegoria forţei. După doi ani, numele său figurează deja în registrul asociaţiei Sfântul Luca, care reuneşte pictorii din Florenţa.

Artistul primeşte tot mai multe comenzi. Tânăr cu medalie (1474) este unul din cele mai cunoscute portrete ale lui Botticelli. Nu ştim cine este acest bărbat, disputa istoricilor de artă nu a fost tranşată până în zilele noastre, părerea cea mai acceptată este că ar fi vorba de gravorul de medalioane Antonio Filipepi, fratele pictorului. În acelaşi an termină la Pisa frescele începute la Campo Santo de către Benozzo Gozzoli. Ca probă, a pictat în Capella dell’Incoronata a catedralei din Pisa fresca Înălţarea la cer, care s-a distrus în 1586. Un an mai târziu decorează capela bisericii Santa Maria Novella din Florenţa. Aici execută prima versiune a Adoraţiei Magilor, temă ce revine de mai multe ori în creaţia sa. Figurile din această compoziţie reprezintă cunoscute personalităţi ale epocii, în special membri ai familiei Medici.

După 1478, legăturile artistului cu această familie devin tot mai strânse. Graţie Medicilor, Botticelli pătrunde în cercurile intelectuale ale epocii, el este un om cult, citeşte lucrarea lui Leone Battista AlbertiDella Pittura” („Despre pictură”), în care sunt redate preocupările pentru surprinderea mişcării răspândite în Italia de Nord la începutul secolului al XV-lea. Pasionat cititor al lui Dante Alighieri, execută ilustraţii la multe cânturi din Divina Comedie.

În 1481, Papa Sixtus al IV-lea îl însărcinează cu realizarea a trei fresce pentru Capela Sixtină, unde Sandro Botticelli lucrează împreună cu artişti excepţionali ca Domenico Ghirlandaio, Piero del Pollaiuolo şi Pietro Perugino.

După mai bine de un an, Botticelli părăseşte Roma şi se întoarce la Florenţa. Situaţia politică în oraş se înrăutăţeşte, când marea familie a Medicilor – în special după moartea lui Lorenzo di Medici în 1492 – începe să piardă popularitatea şi este izgonită din Florenţa. Conducător spiritual al oraşului devine călugărul predicator, dominicanul din Ferrara, Fra Girolamo Savonarola, care combate nu numai desfrâul şi modul de viaţă ostentativ opulent, ci şi cultul antichităţii păgâne şi, ca o consecinţă, arta modernă insuficient de pătrunsă de spiritualitatea creştină. Sute de tablouri, declarate indecente şi provocatoare, sunt mistuite de foc, printre care şi mai multe nuduri ale lui Botticelli, deşi, în mod paradoxal, pictorul face parte dintre adepţii fanaticului călugăr. Stilul său devine mai riguros, mai neliniştit, împărtăşeşte şi el senzaţia de haos şi se închide în lumea propriei sensibilităţi. În 1501, pictează „Naşterea lui Christos„, singura lui lucrare datată şi semnată, „pe timpul tulburărilor din Italia”, referindu-se la evenimentele ce au avut loc după moartea lui Savonarola.

A murit în singurătate, la Florenţa, pe 17 mai 1510, Sicriul cu corpul său a fost depus în cavoul familiei din biserica Ognissanti.

sursa: wikipedia