Arhive etichetă: Rousseau

Unul dintre cei mai mari cârcotaşi din istoria literaturii

Jean Jacques Rousseau

Jean Jacques Rousseau a cunoscut un succes considerabil încă din timpul vieţii. Pentru observatorul modern, lipsit de prejudecăţi, el nu prea pare să fi avut de ce să se plângă. Şi totuşi, Rousseau a fost unul dintre cei mai mari cârcotaşi din istoria literaturii.

„Un biet nenorocit ros de boală”

A insistat asupra faptului că trăise o viaţă plină de mizerii şi persecuţii. Lamentaţia aceasta este reluată atât de des şi în termeni atât de patetici încât te simţi obligat să-l crezi. Asupra unui punct rămânea de neclintit: sănătatea sa şubredă. Era „un biet nenorocit ros de boală… zbătându-mă în fiecare zi din viaţă între durere şi moarte”. Într-adevăr, a avut probleme genitale. Într-o scrisoare datând din 1775 şi adresată prietenului său dr. Tronchin, Rousseau se referă la „această malformaţie a unui organ, cu care m-am născut”. Biograful său, Lester Crocker, scrie după o diagnozare atentă: „Sunt convins că Jean Jacques era o victimă din naştere a bolii numite hipospadias, o malformaţie a penisului în care uretra se deschide undeva pe suprafaţa ventrală.” În viaţa adultă, aceasta a generat o îngustare anormală a canalului, necesitând dureroasa utilizare a unui cateter, ceea ce a agravat problema, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic.

Continuă citirea →

Prea deştept pentru binele său

Jean Jacques Rousseau

În 1762, Jean Jacques Rousseau publică lucrarea Emil, în care a lansat o multitudine de idei despre natură şi responsabilitatea omului faţă de aceasta, idei care aveau să devină tema principală a epocii romantice, dar care pe atunci erau abia la început.

Această carte fusese concepută  în mod iscusit pentru a-şi asigura numărul maxim de cititori. Dintr-un anumit punct de vedere, Rousseau era însă prea deştept pentru binele său. Atracţia crescândă pe care o exercita ca profet al adevărului şi virtuţii se datora în parte şi încercării sale de a atrage atenţia asupra limitelor raţiunii şi de a face loc religiei în inimile oamenilor. A inclus deci în Emil un capitol intitulat „Profesiunea de credinţă”, în care îi acuza pe camarazii săi intelectuali din cadrul mişcării iluministe, în special pe atei sau pe simplii deişti, că ar fi aroganţi şi dogmatici „susţinând chiar şi în aşa-numitul lor scepticism că ştiu totul”, fiind nepăsători la răul pe care îl fac bărbaţilor şi femeilor decente subminându-le credinţa: „Distrug şi calcă în picioare tot ceea ce respectă omul, îi răpesc celui aflat în suferinţă consolarea pe care acesta şi-o găseşte prin mijlocirea religiei şi înlătură singura forţă care ţine în frâu pasiunile celor bogaţi şi puternici.”

Continuă citirea →

„Strecura otrava desfrâului sub aparenţa proscrierii acestuia”

Rousseau - Noua Heloisa

Romanul lui Jean Jacques Rousseau, Noua Eloisă, subintitulat şi Scrisorile a doi îndrăgostiţi şi inspirat de Clarissa lui Richardson, este povestea urmării, seducerii, pocăirii şi pedepsirii unei tinere femei. Cartea este scrisă cu o extraordinară îndemânare pentru a satisface atât curiozitatea lubrică a cititorilor, mai ales femei, cât şi simţul lor moral. Materialul este adesea foarte lipsit de ascunzişuri pentru aceea vreme, dar mesajul final este extrem de decent.

Arhiepiscopul Parisului l-a acuzat că ar „strecura otrava desfrâului sub aparenţa proscrierii acestuia”, dar faptul nu a făcut decât să crească vânzările, cum a făcut-o şi prefaţa scrisă cu şiretenie de Rousseau, în care afirma că o fată care citeşte chiar şi o singură pagină din carte este un suflet pierdut, adăugând totuşi că „fetele caste nu citesc poveşti de dragoste”. De fapt, atât fetele caste, cât şi matroanele respectabile au citit-o şi s-au apărat citându-i concluziile de o înaltă moralitate. Pe scurt, a fost un bestseller predestinat şi a şi devenit unul.

sursa: Paul Johnson, Intelectualii, trad.: Luana Stoica, Bucureşti, Humanitas, 2006, pag. 18