Arhive etichetă: Rimbaud

Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime (I)

Paul Verlaine - Arthur Rimbaud

Paul Verlaine, poet francez, născut la Metz (1844-1896). Mai întâi, „poet-funcţionar” şi de salon, profesând un ideal umanitar, el a cunoscut o confuzie morală datorită unei iubiri nefericite, alcoolismului şi înrâuririi lui Baudelaire (Poeme saturniene, 1866; Sărbători galante, 1869). După o perioadă de linişte (Cântecul bun, 1870), întâlnirea cu Rimbaud i-a bulversat întreaga sa viaţă. Şi-a regăsit credinţa catolică (Înţelepciune, 1881) şi energia creatoare şi a compus o poezie plastică şi muzicală (Odinioară şi curând, 1884). Devenit, fără voia lui, şef de şcoală „decadentă”, a publicat Poeţi blestemaţi (1884) şi apoi a rătăcit cu cameră mobilată prin spitale, publicându-şi poeziile culese de circumstanţă (Paralele, 1889, Invective, 1893).

În 1871, Verlaine l-a întâlnit pe Arthur Rimbaud, atunci în vârstă de 17 ani. Acest adolescent de geniu scrisese deja câteva dintre cele mai frumoase poeme ale sale, înţelepte şi bulversante, care urmau să alipească poeziei noi domenii, cucerite în lumea stranie şi tenebroasă a inconştientului. Demersul poetic al lui Rimbaud, singular, iraţional, a deschis calea expresionismului, simbolismului şi suprarealismului. Lucru remarcabil, dar poetul şi-a scris întreaga sa operă într-un interval de timp foarte scurt, din 1869 până în 1873.

Continuă citirea →

Procesul Rimbaud – Verlaine

1871. O profundă prietenie se statorniceşte între Arthur Rimbaud, „copilul teribil al simbolismului” şi Paul Verlaine, „poetul blestemat”. Verlaine, entuziasmat de poezile pe care i le-a transmis foarte tânărul Rimbaud (17 ani), îl invită la Paris. Irestibil atras de vitalitatea junelui bard provincial, care a fugit efectiv de acasă pentru a răspunde chemării lui, Verlaine nu vede în el un posibil rival, ci un adevărat tovarăş de drum. Drept care îşi părăseşte căminul şi familia, ducând alături de protejatul său o existenţă la cea mai înaltă tensiune, plină de elanuri poetice şi disperate căutări ale unei fericiri absolute, debarasată de toate convenţiile sociale, de toate prejudecăţile şi tabu-urile moralei de atunci.

În lumea boemei contestatare şi a cafenelelor literare, cei doi devin „eroii zilei”. Legaţi de sentimente puternice, nefireşti pentru cei din jurul lor, căutând cu frenezie noi surse de inspiraţie poetică în paradisurile artificiale ale absintului şi haşişului, cei doi duc o viaţă de peregrinări, de vagabondaj, fecundă pe plan artistic, dar mistuitoare pe plan uman. După Paris, se stabilesc la Londra, apoi la Bruxelles, unde convieţuirea lor devine un adevărat coşmar. Într-un acces de furie, obişnuit în desele lor conflicte, Verlaine trage asupra „demonului” său (cum îl numea el pe Rimbaud) două focuri de revolver. Tentativa de asasinat etalată într-un proces răsunător îi atrage lui Verlaine o încarcerare pe timp îndelungat în închisoarea din Mans, unde îşi va ispăşi pedeapsa scriind celebrele „Romances sans paroles„.

Şocul produs asupra lui Rimbaud de nebănuitul gest al prietenului său îl va face să renunţe pe viaţă la orice activitate poetică şi ia calea aventurii, angajându-se în diverse acţiuni riscante. Moare la 37 de an. I-a sfârşit astfel un nimicitor conflict dintre doi aştri ai poeziei franceze, o stranie poveste a anihilării reciproce a două genii.