Arhive etichetă: relatii intime

Scrisorile lui Gustave Flaubert către Louise Colet

Gustave Flaubert Louise ColetRelaţia Flaubert Louise Colet

Gustave Flaubert o cunoaşte pe Louise Colet în vara anului 1846, în atelierul sculptorului Pradier. În corespondenţa cu Louise, Flaubert se vede nevoit să se împartă între o mare afecţiune şi noile sale idei despre viaţă şi artă, pe care Louise nu le prea accepta.

Relaţiile lor intime vor dura cu intermitenţă mai mulţi ani, prima ruptură având loc la începutul anului 1848 în urma unor divergenţe fundamentale de opinii. Louise, după alte câteva legături amoroase eşuate, îşi va da seama într-un târziu că Flaubert a iubit-o în felul său. Dragostea reîncepe după o vizită a Louisei la Croisset, ca mai apoi să se stingă definitiv în 1855. Iubindu-se, dar şi chinuindu-se reciproc,  ei s-au influenţat unul pe altul.

Ca un strigăt de amor – august 1846

… sunt mereu cu gândul la tine, te visez într-una, îţi văd aievea umerii, gâtul imaculat, surâsul, îţi aud vocea pasionată, violentă şi totodată dulce ca un strigăt de amor.

Idei diferite – 16 august 1846

… femeile, care sunt atât de iubitoare, nu cunosc iubirea, fiind peste măsură absorbite de ea. Ele nu manifestă o sete dezinteresată faţă de Frumos, simţind mereu nevoia de a-l mai lega de ceva – de un scop, de o problemă practică. Femeile scriu pentru a-şi împăca inima şi nu din pură dragoste pentru Artă, principiu desăvârşit prin esenţa sa, care are tot atâta nevoie de sprijin cât şi o stea din cer. Îmi dau prea bine seama că nu te preocupă asemenea idei. Pe mine însă mă preocupă.

Reproşuri – 16 august 1846

Tu îmi reproşezi autoanaliza, atribuind cuvintelor mele o subtilitate funestă. Nu-ţi place spiritul meu, efuziunile sale te irită. Ai vrea să am un ton mai simplu, dezmierdările şi limbajul să-mi fie mai monotone. Şi tocmai de la tine să aud una ca asta, să te pui în rând cu toată lumea, condamnându-mi izbucnirile şi elanurile naive – unicul bun pe care-l am în mine.

Gelozia – 4 septembrie 1846

Să te cuprindă gelozia, acum, faţă de cine? Faţă de aia? Păcat că nu eram de faţă să mă uit în ochii tăi. Te-aş fi făcut îndată de râzi de tine însăţi.

Mă gândesc la tine – 20 octombrie 1846

Mă gândesc la tine la orice oră a zilei, chipul tău îmi surâde, mă însoţeşte, mă copleşeşte, cu el adorm, cu el mă trezesc, colorându-mi ziua într-un roz transparent şi dulce.

Continuă citirea →