Arhive etichetă: razboiul de independenta

„Căciularii” de la ’77

militari romani razboiul de independentaRăzboiul de Independenţă a adus transformări originale uniformelor româneşti.

Poveştile despre vitejia dorobanţilor la Plevna, Griviţa şi Smârdan s-au răspândit în întreaga Europă. În acele lupte, ostaşii români purtaseră căciuli de oaie, după care au început să fie numiţi „căciulari”. În numai câteva luni, căciula de oaie s-a generalizat şi la trupele de infanterie şi a devenit „marca” oştirilor române.

Continuă citirea →

Problema evreiască şi Războiul de Independenţă

evreu

Prezenţa masivă a evreilor în societatea românească a secolului al XIX-lea a marcat sensibil evoluţia istoriei moderne. Numărul mare al evreilor – aceştia reprezentau singura minoritate etnică cu pondere socială deosebită – rolul important pe care l-au avut în dezvoltarea economiei, convieţuirea lor în contextul societăţii româneşti şi lupta pentru emancipare politică, desfăşurată de-a lungul unei jumătăţi de veac, au conturat dimensiunile unei „probleme evreieşti“, cu importante implicaţii sociale şi politice.

După 1866, printr-un întreg şir de legi şi circulare restrictive – care, fără să se refere direct la evrei, aveau aplicabilitate, mai mult, la situaţia lor -, au avut loc expulzări masive, brutale, adeseori, ale evreilor, consideraţi drept vagabonzi (cei intraţi în ţară fără îndeplinirea formelor legale). Măsurile restrictive au determinat intervenţii energice din afară, ale guvernelor occidentale sau ale unor personalităţi de prestigiu, care au sporit tensiunea internă şi au determinat manifestări împotriva evreilor. Alianţa Izraelită Universală a recurs la sprijinul lui Napoleon al III-lea. Moses Montefiori, personalitate marcantă a iudaismului englez, a venit la Bucureşti. La mijlocul lui aprilie 1868, reprezentanţii puterilor acreditaţi în Capitala României au adresat o notă colectivă guvernului român. I.C. Brătianu, ministrul de Interne, a fost silit să-şi prezinte demisia.

Continuă citirea →

Războiul de independenţă (1877)

În 1876 se ivesc în Peninsula Balcanică mişcări ale populaţiilor creştine împotriva dominaţiei turceşti, în Muntenegru, în Bulgaria, în Serbia, iar toate mişcările sunt reprimate în mod sălbatic de turci. Europa este indignată de aceste masacre, dar nu reacţionează decât o singură ţară, care avea întotdeauna interesul să intervină în Balcani luând ca pretext aceste revolte, şi anume Rusia.

Nicolae Grigorescu – Atacul de la Smardan

În primăvara lui 1877, Rusia ne dă un adevărat ultimatum: „vom trece prin ţara voastră ca să atacăm Turcia„. Principele Carol, primul său ministru Ion Brătianu şi ministrul de externe Mihail Kogălniceanu se găseau într-o dilemă. S-au sfătuit şi şi-au dat seama că nu pot decât accepta această trecere a ruşilor, cerându-le în schimb, dacă ne luau ca aliaţi, ca noi să căpătăm independenţa faţă de Imperiul Otoman. La început, ruşii au fost dispreţuitori, „n-avem nevoie de armata voastră, noi vă promitem că nu ne atingem de graniţele voastre când trecem prin România”. Şi a început să se scurgă marea armată rusă prin ţara noastră.

Continuă citirea →