Arhive etichetă: Ramses

Regatul Nou – Perioada Ramsidă 1320-1070 î.Hr.

Faraonii din dinastiile XVIII şi XIX, care au purtat aproape toţi numele de Ramses, au menţinut coeziunea marelui Imperiu Egiptean.

Templul lui Ramses II de la Abu-Simbel

Ramses I a profitat de confuzia ce domnea în jurul tronului la sfârşitul celei de-a optsprezecea dinastii şi a înfiinţat-o pe cea de-a nouăsprezectea. Domnia sa scurtă de doar doi ani s-a soldat doar cu bătălii grele.

Deşi Teba rămânea centrul religios al Egiptului, capitala a fost mutată în Delta Nilului, de unde se putea ajunge mai uşor pe frontul din nord, unde aveau loc lupte crâncene cu hitiţii. Nomazii din Libia, care atacau Egiptul dinspre vest cu regularitate, constituiau şi ei o ameninţare. Fiul lui Ramses I, Seti I, a condus campanii militare în Palestina, Siria şi Sudan, aducând acasă prăzi bogate de război. El a continuat să ridice temple, adăugând în special numeroase coloane marelui complex de la Karnak.

Ramses II in batalia de la Kades

Una dintre cele mai semnificative lupte împotriva hitiţilor şi a aliarului acestora, prinţul amorit din Kadeş, Siria, a avut loc în 1285 î.Hr. Ramses II, nepotul lui Ramses I, cunoscut drept „cel Mare“, un domnitor putemic, dar şi crud şi extravagant, al cărui harem a adus pe lume 150 de copii, a pornit împotriva duşmanilor săi în fruntea unei mari armate pentru a împiedica pierderea totală a Siriei şi Palestinei. Cu toate acestea, doar norocul l-a scăpat de o înfrângere ruşinoasă. Nimeni nu a ieşit învingător în lupta de la Kadeş, care s-a încheiat cu semnarea unui tratat de pace în 1259.

Problemele externe cu care se confrunta Ramses II nu l-au împiedicat să construiască intens. Templul tăiat în stâncă de la Abu Simbel este cel mai cunoscut dintre nenumăratele temple pe care acesta le-a ridicat sau le-a restaurat.

Cel mai important faraon al celei de-a douăzecea dinastii, Ramses III (1198-1166 î.Hr.), autor al unor reforme sociale şi administrative semnificative, a fost nevoit să apere Egiptul de atacurile venite din exterior. Popoarele mării, printre care se numărau aheii şi filistenii, s-au aliat cu libienii şi au pătruns în Egipt de pe mare şi dinspre uscat. Faraonul nu a reuşit să-i oprească nici pe filisteni să se aşeze în Palestina, nici pe libieni să se stabilească în Egipt. Comerţul şi plata tributului au încetat. Dificultăţile economice au dus la nelinişte socială şi la prima grevă înregistrată în istorie.

Ramses III impreuna cu unul dintre fiii sai

Ramses III a fost ucis în cele din urmă, dar enormele temple şi palate ridicate de el îi păstrează vie amintirea. Succesorii săi şi-au pierdut puterea asupra populaţiei. Străinii aflaţi în Egipt, urmaşi ai mercenarilor sau sclavi, s-au răsculat, iar înalţii preoţi ai lui Amon din Teba au înfiinţat o teocraţie în Egiptul de Sus.

Evreii în Egipt Printre numeroasele neamuri străine aflate în Egipt în timpul faraonilor se numărau şi evreii, care erau folosiţi fără milă ca sclavi la muncile cele mai grele. Cu toate acestea, ei erau priviţi ca o ameninţare:

„El a zis poporului său: Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai putemic decât noi.Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească şi el cu vrăimaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel au zidit ei cetăţile Pitom şi Ramses , ca să slujească de hambare lui Faraon.“ (Exod, capitolul 1, versetele 8-11)

sursa: Marea istorie ilustrata a lumii, vol.I, Ed. Litera International

Despre hoţi şi morminte

Când în 1922 era scos la lumină mormântul lui Tutankhamon, lumea rămânea uimită în faţa bogăţiei tezaurului acestuia. Şi dacă Tutankhamon, un faraon puţin important şi mort tânăr, reuşise să strângă atâtea bogăţii, ne putem imagina cam ce tezaur însoţea în mormânt un faraon precum Ramses cel Mare. Din păcate, mormântul acestuia, ca şi a altor faraoni, au fost profanate şi golite de hoţi, în ciuda tuturor măsurilor luate (capcane, paznici, ascunzători), încă din acele timpuri.

Adesea hotii rămâneau nedescoperiţi. Se cunoaşte şi un caz în care hoţii de morminte au fost prinsi şi judecaţi timp de mai mulţi ani. S-a întâmplat către 1153 î.Hr., pe timpul faraonului Ramses X. Anchetatorii au smuls hoţilor „bătându-i cu vergi duble peste picioare şi mâini”, mărturisiri care pun în evidenţă şi bogăţia mormintelor şi dimensiunea jafurilor:

„Am pătruns prin zidăria şi tencuiala mormântului şi am dat peste regina care era acolo. Am descris sicriul şi am desfăcut învelitorile. După aceea, am găsit şi augusta mumie a regelui. Avea pe piept numeroase talismane şi podoabe de aur; capul îi era acoperit cu o mască de aur şi mumia avea pe ea aur pe tot corpul. Veşmintele sale erau toate lucrate în aur şi argint şi erau încrustate cu numeroase pietre preţioase. Am luat aurul găsit pe augusta mumie a regelui, ca şi talismanele şi podoabele de pe piept şi acoperămintele în care era înfăşurat. La fel, am găsit-o pe regină şi am luat tot ce purta pe ea. Apoi am dat foc la sicrie şi am dus cu noi mobilerul funerar găsit acolo, făcut din aur, argint şi bronz. Am împărţit prada, făcând din aurul, talismanele, podoabele şi hainele acelea, opt părţi.”