Arhive etichetă: pseudonim

George Sand: Povestea unui pseudonim

george sandPovestește Aurore Dupin: „Numele pe care urma să-l pun pe coperta cărților mele, nu mă preocupa deloc. În orice caz, eram hotărâtă să-mi păstrez anonimatul.

Prima mea lucrare fusese refăcută în întregime de Jules Sandeau, căruia Delatouche îi spunea, mai scurt, Jules Sand. Lucrarea a avut succes și editorul îl rugă pe Sandeau să mai scrie ceva, sub același nume. Cum tocmai isprăvisem Indiana, și cum Sandeau n-avea nimic gata, am vrut să public această lucrare sub numele lui. Dar Sandeau n-a vrut să-și atribuie paternitatea acestei lucrări, pe care de altfel nici n-o cunoștea.

Continuă citirea →

Anunțuri

George Orwell. Povestea unui pseudonim

george orwellDupă ce Eric Blair a terminat mai multe variante ale textului ce urma să devină Vagabondând prin Paris și Londra, cartea a fost refuzată de Jonathan Cape și de T.S. Elliot, din partea editurii Faber & Faber (așa cum, mai târziu, ambii vor refuza Ferma animalelor).

Atunci, Eric Blair a vrut să renunțe. Cu toate astea, o prietenă a scriitorului, doamna Sinclair Fierz, a trimis manuscrisul dactilografiat unei persoane ce avea să devină agentul literar al lui Eric Blair, și anume lui Leonard Moore de la Christy & Moore. Moore l-a convins pe Victor Gollancz să îl publice.

Eric Blair a dorit să publice anonim, în primul rând pentru că a considerat că relatările despre viața lui printre declasații sorții i-ar putea deranja părinții și în al doilea rând fiindcă, așa cum i-a mărturisit amicului său, Sir Richard Rees (redactor la revista The Adelphi, pentru care lucra), avea o spaimă ciudată – o superstiție – că, dacă îți apare tipărit numele real, vreun dușman ți-ar putea “face cine știe ce vrăji”.

Continuă citirea →

Care a fost pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

George Orwell - Eric Arthur Blair

Întrebare: Care a fost pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair?

Răspuns: George Orwell

Care a fost pseudonimul lui Aurore Dupin?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Aurore Dupin?

Răspuns: George Sand

Care a fost pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson?

Răspuns: Lewis Carroll

Care a fost pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens ?

Răspuns: Mark Twain

Care a fost pseudonimul lui Mary Westmacott?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Mary Westmacott?

Răspuns: Agatha Christie

Care a fost pseudonimul lui Jean Baptiste Poquelin?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Jean-Baptiste Poquelin ?

Răspuns: Moliere

Care a fost pseudonimul lui Sami Rosenstock?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Sami Rosenstock?

Răspuns: Tristan Tzara

Care a fost pseudonimul literar al lui François-Marie Arouet?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul literar al lui François Marie Arouet?

Răspuns: Voltaire

Care a fost pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu ?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul literar al lui Ion N. Theodorescu ?

Continuă citirea →

Care a fost pseudonimul literar al lui Grigore Pişculescu?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul literar al lui Grigore Pişculescu?

Continuă citirea →