Arhive etichetă: Principele

Eugen Barbu în „Dicționarul general al literaturii române”

eugen-barbuBARBU, Eugen (20.11.1924, Bucureşti — 7.IX.1993, Bucureşti), prozator, dramaturg, eseist, poet şi publicist. Este fiul lui Nicolae Barbu, tâmplar la Atelierele CFR.

Studii

Barbu a urmat studiile primare, secundare şi liceale în capitală, luându-şi bacalaureatul în 1943 la Liceul Internat Schewitz-Thyerin. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care o va abandona în favoarea Şcolii de Ofiţeri de Jandarmi (1943-1945). Audiază, în paralel, cursuri la Facultatea de Litere şi Filosofie, fără a o absolvi.

Profesii

Trece prin felurite medii şi profesiuni. Este jucător de fotbal şi antrenor, tipograf şi corector la Casa Scânteii; devine redactor-şef al revistei „Luceafărul” (1962-1968), iar din 1970 până în 1989 conduce revista „Săptămâna culturală a Capitalei”; după 1989 este director-fondator al publicaţiei „România Mare”. A fost membru supleant al Comitetului Central al PCR din 1969, membru corespondent al Academiei RSR din 1974 şi deputat din 1975. A fost distins cu mai multe premii naţionale şi cu Premiul Herder (1978). Publică sub pseudonim (Eugen Rabe şi Eugen Baraba) la „Epigrama”, „Gluma”, „Păcală”, „Veselia” şi, din 1946, colaborează la „Fapta” (unde e de înregistrat adevăratul său debut). A frecventat (în 1946) cenaclul Sburătorul, a colaborat la numeroase reviste şi la principalele ziare din capitală, încredinţându-le texte strict literare (fragmente romaneşti, schiţe, nuvele) ori acoperind o publicistică vioaie, de atitudine, întinsă de la reportaj, impresii de călătorie, articol politic, chiar cronici literare până la virulenta cronică sportivă.

Continuă citirea →

Machiavelli: Principele – Marile opere ale filosofiei moderne

1. Tema  Prin forma sa, Principele se înscrie în genul scrierilor tradiţionale: „oglinzile prinţilor”, tratate menite să desăvârşească educaţia suveranului dându-i sfaturi despre cinste şi realism, în general ilustrate cu exemple împrumutate din istoria antică şi contemporană. Dedicându-şi opera lui Lorenzo de Medici, Machiavelli (pe vremea aceea ţinut departe de viaţa politică) spera să reintre în graţiile noului suveran al Florenţei: opera sa este deci aceea a unui curtean. Dar scopul lui Machiavelli este mai ambiţios: acela de a-l convinge pe suveran atât să instaureze ordinea în cetatea pe care tocmai o cucerise, cât şi să aducă pacea şi unitatea (prin cucerire) întregii Italii dezmembrată în acea vreme de invaziile străinilor şi de disputele interne. Principele ne apare astăzi ca un tratat de teorie politică; el este totodată atât pamflet, cât şi un text combativ.

Continuă citirea →