Arhive etichetă: Primul alfabet

O istorie a alfabetului

Alfabet – cunvânt de origine grecească, venit de la denumirea primelor două litere ale alfabetului grec, alfa şi beta. Desemnează modul de scriere bazat pe transcrierea aceloraşi foneme (sunete articulate) prin aceleaşi semne. În sens larg, modurile de scriere nu sunt numai alfabete, ci şi pictograme, scrieri silabice, hieroglife, cuneiforme, glife ş.a.

Continuă citirea →

Istoria alfabetului

Fenicienii erau probabil cei mai mari navigatori ai antichităţii, populând regiunile ocupate în prezent de Siria, Israel şi Liban. Toate oraşele importante ale fenicienilor erau porturi prin care făceau negoţ pe Marea Mediterană, în vest până în Britania şi în sud de-a lungul coastei Africii, distribuind atât mărfuri cât şi cultura feniciană. Una dintre cele mai mari colonii feniciene era Cartagina, din apropierea Tunisului modern, iar unul dintre celebrele lor porturi, Byblos, este considerat în prezent punctul prin care alfabetul fenician a pătruns şi, ulterior, a influenţat profund lumea grecească.

Sistemul de scriere fenician era unic. În timp ce sumerienii (în 3500 î.Hr.) foloseau pictograme, iar egiptenii (în 3100 î.Hr.) utilizau hieroglifele – chiar şi chinezii inventaseră o modalitate de scriere bazată pe imagini, în care simbolurile pentru “ochi “ şi “apă“ se combinau pentru a descrie cuvântul “lacrimă“– fenicienii, în jurul anului 2000 î.Hr., au rupt definitiv legătura dintre imagini şi cuvinte. Creând simboluri cu valori fonetice pentru monosilabe şi consoane, ei au realizat primul alfabet aproape în întregime fonetic (vocalele încă nu erau cunoscute).

Cel mai apropiat sistem de scriere fusese cel al cuneiformelor sumeriene. Nu se ştie dacă fenicienii au creat noul alfabet preponderent fonetic prin simplificarea cuneiformelor sumeriene ori a hieroglifelor egiptene, sau a propriului lor sistem de scriere picturală.

Sistemul folosirii simbolurilor pentru a indica grupuri fonetice fundamentale a înlocuit repede descrierea grafică a obiectelor şi ideilor, extinzându-se cu repeziciune. Potrivit legendelor greceşti, alfabetul a fost introdus în Grecia din Byblos de către Cadmos din Teba, în jurul anului 1500 î.Hr. Într-un moment de inspiraţie, grecii au decis să înlocuiască unele dintre literele ce reprezentau silabe cu simboluri de vocale, obţinându-se astfel primul alfabet cu adevărat fonetic, compus din vocale şi consoane. Alfabetul grecesc s-a răspândit în întreaga Europă, iar în urma unor mici modificări şi-au facut apariţia, pe rând, alfabetul etrusc, apoi cel roman.

Notând literele cu nume latine, romanii au creat alfabetul folosit în prezent în majoritatea ţărilor europene. Alfabetul latin avea doar 20 de litere, lipsind litere precum j , k , v , w , y şi z . Romanii au adăugat litera k pentru a o folosi în abrevieri, precum şi literele y şi z ca să poată transcrie cuvinte greceşti, obţinându-se astfel un alfabet cu 23 de litere. După adoptarea sa de către popoarele anglofone, alfabetul a fost îmbogăţit şi cu ultimele trei litere: w a apărut în urma unei dublări (sau formării unei ligature) a literei u, în timp ce j şi v s-au obţinut ca variante consonantice ale vocalelor i şi u.


Sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, trad.: Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004, p.95-96