Arhive etichetă: primele opere

Viața lui Dostoievski (II) Primele opere. Condamnarea la moarte

dostoievskiPrimele opere

Prima operă publicată a lui Dostoievski a fost mai degrabă o traducere liberă şi excesiv de emoţională a romanului Eugénie Grandet de Honoré de Balzac; iar opera scriitorului francez avea să exercite o mare influenţă asupra literaturii sale. Dostoievski nu avea să rămână mult timp necunoscut. Imediat ce a scris primul microroman, Oameni sărmani (1846), şi-a câştigat faima de nou talent al literaturii ruse, cu acreditarea celui mai influent critic al vremii sale, „furiosul” Visarion Belinski. Trei decenii mai târziu, în Jurnalul unui scriitor, Dostoievski a rememorat povestea „descoperirii” sale.

După ce a terminat Oameni sărmani, scriitorul a dat un exemplar prietenului său Dmitri Grigorovici, care i-a dus-o poetului Nikolai Nekrasov. Citind cu voce tare manuscrisul lui Dostoievski, aceşti doi scriitori au fost uimiţi de investigaţia psihologică a operei şi de talentul scriitorului de a mânui emoţiile. Chiar dacă era ora 4 dimineaţa, au mers direct la Dostoievski să îi spună că primul roman al său este o capodoperă. Mai târziu în aceeaşi zi, Nekrasov a dus Oameni sărmani lui Belinski. „A apărut un nou Gogol!”, a spus Nekrasov, la care Belinski a răspuns, „Cu tine, răsar Gogoli la fel ca ciupercile!” Belinski i-a comunicat imediat lui Dostoievski entuziasmul său: „Înţelegi? înţelegi tu ce înseamnă ce ai scris?” În Jurnalul unui scriitor, Dostoievski şi-a reamintit acest eveniment drept cel mai fericit moment al vieţii.

Oameni sărmani, lucrare a cărei valoare a fost umbrită de scrierile ulterioare, este scris în forma deja anacronică a romanului epistolar. Makar Devuşkin, un funcţionar sărac care îşi permite să trăiască doar într-un colţ al unei bucătării murdare, schimbă scrisori cu o tânără săracă, Varvara Dobrosiolova. Scrisorile acesteia destăinuie că fusese predestinată unui om bogat şi lipsit de valoare cu care, la sfârşitul romanului, este de acord să se căsătorească. Romanul se remarcă pentru descrierile efectelor psihologice (mai degrabă decât materiale) ale sărăciei. Dostoievski a transformat tehnicile folosite de Nikolai Gogol în Mantaua, renumita poveste despre un copist sărac. Dacă eroul comic al lui Gogol este lipsit de conştiinţă de sine, eroul conştient al lui Dostoievski suferă agonia umilinţei. Într-o scenă faimoasă, Devuşin citeşte povestirea lui Gogol şi se simte jignit.

Continuă citirea →

Istoria operei (I)

Termenul „opera„este o abreviere a expresiei italiene „opera in musica”, ceea ce inseamna „lucrare muzicala”, iar in prezent este o forma de teatru ce consta dintr-un text dramatic, sau libret, combinat cu interpretarea vocala si acompaniamentul instrumental.

Claudio Monteverdi

Desi in antichitate existau forme artistice care combinau poemele dramatice si muzica, prefigurand evolutia operelor, primele opere propriu-zise au aparut spre sfarsitul secolului al XVI-lea in Italia. Combinatia unica de literatura si muzica reprezentata de opera a aparut in Florenta, fiind promovata de un grup de intelectuali si artisti ce se adunau in mod regulat la palatul impresarului teatral Jacopo Corsi in jurul anului 1590. Acest grup includea trei nume sonore ale istoriei muzicii: Emilio de Cavalieri, compozitorul ce urma sa scrie lucrarea considerata drept primul oratoriu, Reprezentarea sufletului si a corpului; compozitorul si cantaretul Jacopo Peri, care avea sa scrie prima opera; si compozitorul Claudio Monteverdi, care a scris mai tarziu prima capodopera a genului, Orfeu.

Acest grup de talente, ce-l includea si pe poetul Tasso, concepea mici drame teatrale cu acompaniament instrumental si solouri vocale, in incercarea de a reinvia teatrul grec antic. Pentru ei, textul avea o importanta mult mai mare decat muzica de acompaniament, astfel ca au renuntat la polifonia complexa din acele vremuri si au adoptat monofonia, adica acompaniamentul textului cantat sau recitat pe o singura linie melodica. Aceasta reutilizare a monofoniei a condus in final, dupa multe debuturi esuate, la aparitia nu numai a operei in forma in care o cunoastem, dar si a cantatei si a oratoriului.

Euridice, de Jacopo Peri

Distinctia pentru „prima opera” ii revine lui Dafne, creatia lui Peri, cu libretul scris de poetul Ottavio Rinuccini. Aceasta a fost pusa in scena la palatul lui Corsi, in timpul carnavalului dinaintea postului Pastelui din 1597-1598. Libretul a fost publicat in 1600 si a supravietuit, insa tot ce a ramas din muzica lui Peri este prologul si o arie. Prima opera ce a supravietuit integral, atat ca muzica cat si ca libret, ii apartine tot lui Peri: este o punere in scena a poemului pastoral al lui Rinuccini, Euridice, ce a avut premiera la Palatul Pitti din Florenta in ziua de 6 octombrie 1600.

In scurt timp, opera a fost importata in Franta, insa datorita popularitatii de care se bucura teatrul si noutatii reprezentate de noua forma de dans, baletul, opera nu s-a impus in aceasta tara pana in vremea lui Jean-Baptiste Lully, in ultima jumatate a secolului al XVII-lea.

Henry Purcell

Opera s-a incetatenit la fel de greu si in Anglia, unde avea de concurat cu populara feerie, un spectacol aristocratic derivat in mare parte din balet. Prima si, poate, cea mai reusita opera englezeasca, a fost Didona si Enea, a lui Henry Purcell, pusa pentru prima data in scena in anul 1689 de catre elevele unei scoli de fete din Londra.