Arhive etichetă: prieteni

Scott Fitzgerald şi Ernest Hemingway. Prieteni sau rivali?

ernest hemingway f s fitzgeraldDacă ar fi să ne luăm după portretul pe care i-l face în ”O sărbătoare de neuitat”, Ernest Hemingway avea puţine motive să admire la Scott Fitzgerald altceva în afara talentului. Şi aici cu reţinere încă! Într-o scrisoare din 28 mai 1934, îi mărturiseşte că nu i-a plăcut prea mult „Marele Gatsby”: “Valorezi de două ori mai mult decât pe vremea când te credeai atât de minunat. Ştii că pe atunci n-am prea apreciat romanul.”

Pe de altă parte, era prea sigur de sine şi de talentul său ca să admită superioritatea vreunui scriitor în viaţă. Totuşi, nu putea să nu invidieze sumele considerabile pe care Fitzgerald le câştiga, pe când el trăia foarte modest din veniturile soţiei. Chiar după succesul romanului “Adio, arme”, continuă să depindă de veniturile pe care cea de-a doua soţie, Pauline, le primeşte de la înstărita ei familie: unul din unchi îi oferă o casă în Key West, în care vor locui începând din 1931.

Un alt regret al său e de a nu fi trecut prin universităţi. Este revelator faptul că a invidiat anii petrecuţi de Scott la Princeton în aşa măsură încât într-o zi, prin 1931, stimulat de băutură, s-a lăudat că şi-a făcut şi el studiile acolo, pentru ca mai apoi să retracteze cele spuse.

La sfârşitul anului 1935, pe când Fitzgerald trece printr-o perioadă sumbră, încearcă să-l îmbărbăteze în felul său, propunându-i să plătească un ucigaş care să-l scape de griji!

Continuă citirea →

O silabă din gândurile mele

Aurel Vlaicu

Octavian Goga şi Aurel Vlaicu au fost colegi de şcoală la Gimnaziul din Sibiu. Vlaicu construise o turbină care l-a uimit pe profesorul de fizică. „Îl văd ca acum, înalt, subţirel, oacheş, cu ochii negri şi scrutători – îşi amintea Octavian Goga – şi ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuţa lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de mătăsărit şi făurărie.”

În 1900, cei doi au absolvit Gimnaziul din Sibiu, iar, în 1901, s-au întâlnit la Budapesta. Vlaicu era înscris la Politehnică. Se plimbau pe malul Dunării şi discutau aprins despre magnetism şi stereometrie. Vlaicu avea de întâmpinat neîncrederea celor din jur şi greutăţile materiale. De altfel, a urmat la Budapesta numai două semestre, apoi s-a mutat la Munchen, iar, după alte câteva luni, s-a întors în ţară, unde a prestat serviciul militar. Pretutindeni l-au însoţit cuvintele de încurajare ale lui Octavian Goga şi I.L. Caragiale, marii săi prieteni.

Continuă citirea →

George Bernard Shaw şi prietenii

shaw george

Un chirurg şi un avocat, prieteni cu George Bernard Shaw, în timp ce luau cu toţii masa într-un restaurant, povesteau istorioare în care erau ironizaţi scriitorii.

Tu nu ştii nicio poveste ? îl întrebă unul din prieteni pe Bernard Shaw.

Eu ştiu numai una, răspunse Shaw. În timpul unei operaţii, începu el, un cunoscut de-al meu, chirurg, şi-a pierdut nervii şi, din greşeală, i-a amputat pacientului conştiinţa.

Cei doi asteptau nerăbdători continuarea.

-Ei, şi ? întrebă avocatul, curios. Asta-i tot?

Nu, continuă Shaw. Bolnavul, cu toate acestea, s-a făcut sănătos, dar fiindcă nu mai avea conştiinţă s-a făcut avocat!  🙂

Ecaterina cea Mare şi viaţa de familie

Ecaterina cea Mare nu era rusoaică, aşa cum cred mulţi. Era de origine germană.

În adolescenţă nu avea o garderobă prea bogată şi, cu toate acestea, a devenit împărăteasa Rusiei şi a domnit peste multe milioane de supuşi, timp de 34 de ani. Asta ne arată unde poţi ajunge dacă îţi doreşti ceva cu adevărat. 🙂

La vârsta de 14 ani a fost chemată de împărăteasa Elizabeta în Rusia, ca să-l ia de soţ pe marele duce Petru, moştenitorul tronului. Aici a început să poarte numai blănuri, mătăsuri şi bijuterii splendide. Totul era minunat, în afara faptului că nu avea nici un fel de sentimente faţă de mire. 🙂

Şi nu e de mirare. În noaptea nunţii, Petru s-a urcat încălţat în pat, s-a jucat cam o oră cu păpuşile şi i-a povestit Ecaterinei despre amantele sale. Apoi s-a întors pe partea cealaltă şi a început să sforăie. Şi, timp de nouă ani de zile, lucrurile s-au desfăşurat după aceeaşi rutină, până când Petru s-a mutat într-un pat separat – probabil că pur şi simplu nu se gândise la asta mai înainte. 🙂

Între timp, căminul ducea lipsă de copii şi Rusia de moştenitori la tron. Petru se juca imperturbabil cu păpuşile dar, în 1754, Ecaterina a făcut un băieţel care semăna cu Serghei Saltikov, un tânăr cu care Ecaterina obişnuia să mai discute evenimentele zilei. 🙂

Unii istorici sunt de părere că tatăl ar fi putut fi chiar Petru, din moment ce copilul a ajuns să-i semene la caracter şi valoare. Bun, erau amândoi idioţi, dar ce dovedeşte asta? 🙂

În anii următori, familia imperială s-a îmbogăţit şi cu alţi copii. Ecaterina era fericită. “Dumnezeu ştie de unde-i scoate!” a exclamat Petru la un banchet. 🙂

Surprinzător, relaţia dintre ţarul Petru al III-lea şi soţia sa Ecaterina n-a mai fost la fel de armonioasă. În 1762 lucrurile s-au precipitat, fiecare urmându-şi destinul. Ecaterinei i-a mers bine. Ea l-a detronat pe soţul său, l-a aruncat în închisoare şi s-a proclamat împărăteasă.

Cu Petru lucrurile au fost mai triste. La câteva zile după arestarea sa a murit subit în timp ce în preajma sa se găseau câţiva prieteni ai împărătesei. Ecaterina a anunţat că murise de colici renale, dar oamenii care s-au dus la înmormântare s-au întrebat de ce avea atunci un mare bandaj în jurul gâtului ?! 🙂

Istoria nu prea ştie ce să creadă despre viaţa de familie a Ecaterinei. Multă vorbărie inutilă a curs despre prietenii ei, în mare parte doar bârfe. Din nefericire, lumea e plină de oameni gata să gândească ce-i mai rău când văd un bărbat strecurându-se afară dintr-un dormitor străin în miez de noapte! 🙂

sursa: Will Cuppy, Biografii necenzurate ale unor oameni celebri, Editura Litera International, Bucureşti, 1999