Arhive etichetă: povestiri slavone

Povestirile slavone despre Vlad Tepeş

A fost în Ţara Muntenească un voievod creştin de credinţă grecească, anume Dracula pe limba românească, iar pe a noastră, diavol, atât era de rău. Precum i-a fost numele, aşa şi viaţa.

Odată a venit un oarecare negustor străin din Ţara Ungurească la cetatea lui. Şi după porunca lui a lăsat căruţa lui pe uliţa oraşului, înaintea casei şi marfa lui în căruţă, iar el însuşi dormea în casă. Şi a venit cineva şi a furat din căruţă 160 de ducaţi de aur. Negustorul s-a dus la Dracula, şi i-a spus de pierderea aurului. Dracula i-a spus: „Du-te, în această noapte vei afla aurul“.

Şi a pornit să se caute hoţul prin tot oraşul, spunând: „Dacă nu se află hoţul, atunci voi nimici tot oraşul“. Şi a poruncit ca să aducă aurul său, să-l aşeze în căruţă în timpul nopţii şi a mai adăugat un zlot. Negustorul sculându-se, a găsit aurul şi a numărat o dată şi de două ori; s-a aflat un zlot mai mult. Şi s-a dus la Dracula şi i-a spus: „Stăpâne, am găsit aurul. Şi iată, este un zlot mai mult, care nu este al meu“. Atunci au adus şi pe hoţ şi cu aurul. Şi a spus negustorului: „Mergi în pace, dacă nu mi-ai fi spus despre un zlot, eram gata să te pun în ţeapă cu acest hoţ“. […]

Odată mergând el pe drum a văzut la un oarecare siromah o cămaşe foarte ruptă. Şi l-a întrebat: „Oare ai femeie?“ El a răspuns: „Am, stăpâne“. El a spus: „Du-mă în casa ta, să o văd“. Şi a văzut pe femeia lui, tânără fiind şi sănătoasă. Şi a spus bărbatului ei: „Oare aţi semănat in“? El a răspuns: „Stăpâne am mult in“ şi i-a arătat mult in. Şi a spus femeii lui: „De ce eşti leneşă faţă de bărbatul tău; el este dator să semene şi să are şi să te hrănească, iar tu eşti datoare să faci bărbatului tău îmbrăcăminte curată şi frumoasă, iar tu nici cămaşă nu vrei să-i faci, sănătoasă fiind la trup. Tu eşti vinovată, iar nu bărbatul tău. Dacă bărbatul nu ar fi semănat in, atunci bărbatul tău ar fi fost vinovat“. Şi a poruncit să-i taie mâinile şi trupul ei să-l puie în ţeapă. […]

Odată a venit la dânsul un sol de la craiul unguresc Matiiaş, om mare, boier, de neam polon şi i-a poruncit să stea cu el la masă între leşurile acelea. Şi lângă dânsul se afla o ţeapă foarte groasă şi înaltă, aurită peste tot. Şi a întrebat Dracula pe sol: „Spune-mi, de ce am făcut aşa această ţeapă“? Solul atunci s-a înfricoşat tare şi a spus: „Stăpâne, aşa mi se pare, vreun om mare a greşit în faţa ta şi vrei să-i faci moarte mai cu cinste de cât a celorlalţi“. Dracula a spus: „Adevărat ai spus. Tu eşti solul regal al marelui stăpân, pentru tine am făcut această ţeapă“. El a răspuns: „Stăpâne, dacă voi fi făptuit ceva vrednic de moarte, fă ce vrei, căci eşti judecător drept, nu tu vei fi vinovat de moartea mea, ci eu singur“. Dracula a râs şi a spus: „Dacă nu mi-ai fi răspuns aşa, în adevăr ai fi fost pe această ţeapă“. Şi l-a cinstit mult şi l-a dăruit şi i-a dat drumul, spunând: „Ţie în adevăr se cuvine să umbli în solie de la mari stăpânitori, căci eşti învăţat să vorbeşti cu stăpânitorii cei mari, alţii să nu îndrăznească, ci mai întâi să fie învăţaţi cum să stea de vorbă cu stăpânitorii cei mari“.

(Cronicile slavo-române, p. 207–214)

sursa: Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte