Arhive etichetă: polis

Colonizarea greaca

Pentru înţelegerea fenomenului marii colonizări greceşti este necesar să se pornească de la menţionarea principalelor tipuri de colonii, întrucât această operaţie face posibilă identificarea, mai sigură, a cauzelor care au provocat un asemenea transfer de populaţie. De asemenea, oferă indicii cu privire la motivele care au determinat alegerea unui loc sau altul.
Analizând colonizarea greacă în Occident, G. Vallet distinge două tipuri de colonii:

1. Colonii-aşezări sau de populaţie care sunt definite prin transferul important de populaţie şi preocuparea pentru punerea în valoare a teritoriului agricol. Acest tip de colonii se particularizează prin tendinţa de a întemeia subcolonii, deci de a extinde teritoriul rural. Exemple de asemenea colonii agrare rămân Megara Hyblaea, Siracuza, Gela, Leontinoi, Metapont etc.

Continuă citirea →

Polisul grec

Grecia secolului VIII î.Hr. se afla într-o situaţie foarte specială: nu era un stat unitar, ca majoritatea zonelor învecinate în acele vremuri, ci un teritoriu divizat într-o miriadă de oraşe-stat numite „polis”. În polis, care cuprindea un centru religios (acropole) şi un centru economic (agora), loc al comerţului şi al adunărilor publice, s-a născut, între secolele VII—V î.Hr., o civilizaţie care, în secolele următoare, a pus bazele întregii culturi occidentale; filosofia, istoriografia, tragedia şi comedia, medicina, matematica şi muzica, aşa cum le înţelegem astăzi, au fost create sau au fost decisiv influenţate de acea civilizaţie. Chiar şi vocabularul nostru este în mare măsură compus din cuvinte de origine greacă, începând cu termenul „democraţie” (de la demos, popor, şi kratos, putere) care nu indică numai un tip de guvern şi de organizare politică, ci şi un mod de gândire, de concepere a realităţii şi a vieţii.

Polisurile greceşti, deşi parte a unei lumi unice prin structura ei, erau separate de rivalităţi şi interese care le aduceau adesea în conflict pentru afirmarea supremaţiei individuale. Situaţia devine tot mai evidentă după ce oraşele greceşti unite înfrâng un inamic aparent invincibil, imensul Imperiu Persan; după o victorie atât de semnificativă, grecii, în loc să formeze propria uniune, şi-au intensificat conflictele până la izbucnirea unui război dezastruos care a însângerat Grecia aproape o jumătate de secol şi a slăbit-o atât de mult încât, în 338 î.Hr., regele macedonean Filip II a reuşit să o înfrângă, realizând ceea ce Imperiul Persan nu reuşise.