Arhive etichetă: Platon

Neplăcuta aventură a filozofului Platon

Spre deosebire de Policrate din Samos, care a început ca pirat şi a sfârşit ca tiran, Dionisos al Siciliei a început ca tiran şi a sfârşit ca pirat. De câte ori visteria sa era pe cale să se golească, Dionisos organiza expediţii de jaf, prădând coastele bogate ale Etruriei cu aceeaşi înverşunare cu care etruscii le prădau pe ale Siciliei. Dar renumele de pirat lipsit de scrupule, Dionisos şi-i va cuceri în legătură cu o aventură al cărei erou a fost filozoful Platon.

Continuă citirea →

Anunțuri

Platon – Banchetul sau Despre iubire

Banchetul   Cel mai cunoscut, poate, dintre dialogurile lui Platon, lucrarea nu este totuşi un dialog, ci o succesiune de discursuri baroce, pitoreşti. Gravul, chiar sublimul, urmează comicului şi chiar farsei. Teoretic, liric, teatral, Banchetul este, cu toate acestea şi în acelaşi timp, un text central pentru filosofie. Este vorba despre iubire, dar tocmai astfel se defineşte şi filosofia pe sine: iubire (şi nu posedare) de înţelepciune.

Continuă citirea →

Platon – Apărarea lui Socrate

Platon a scris Apărarea lui Socrate sub impresia indignării pe care şi-o exprimă în Scrisoarea a VII-a. Procesul şi condamnarea lui Socrate, în 399, au decis într-adevăr convertirea lui Platon la filosofie.

Continuă citirea →

Filosofia greacă (I)

Grecii au fost cei dintâi care s-au detaşat de credinţele religioase tradiţionale pentru a cugeta în mod raţional asupra lumii, asupra fenomenelor şi cauzelor lor. Aşa încât ei au fost creatorii atât ai ştiinţelor, cât şi ai filosofiei.

Continuă citirea →

Despre importanta legilor din Grecia antica

În Grecia antică legile determinau întreaga viaţă a cetăţeanului, de la naştere până la moarte. Desigur, aceste legi au fost stabilite chiar de cetăţeni sau de părinţii lor şi în acest fapt stă demnitatea de oameni liberi a grecilor, prin opoziţie cu barbarii, supuşi ai unui stăpân care poate fi nedrept sau capricios, dar această libertate grecească are de fapt limite foarte strâmte.

Demaratos îi spune lui Xerxes:

„Spartanii sunt liberi, dar nu sunt liberi în orice privinţă: ei au un stăpân, legea, de care se tem mult mai tare decât se tem de tine supuşii tăi”.

Platon personifică aceste legi în Criton:

„Închipuie-ţi – spune Socratecă, în clipa în care am fi gata să evadăm (din această închisoare)… ni s-ar înfăţisa Legile şi Cetatea şi ne-ar întreba: „Spune-ne, Socrate, ce ai de gând să faci? Prin fapta pe care o pui la cale, crezi tu că faci altceva decât să lucrezi, atât cât atârnă de tine, la pieirea noastră, a Legilor şi a întregii Cetăţi? Sau îţi închipui cumva că mai poate dăinui fără să se prăbuşească o cetate în care sentinţele date nu mai au nici o putere, ci îşi pierd autoritatea şi efectul prin voinţa unei persoane private?”

Despre tirani – Platon

Un tiran trebuie să-i ţină sub strictă observaţie pe oamenii curajoşi, cu viziune sau inteligenţi… Curăţând oraşul de alţi potenţiali conducători, tiranul promovează mediocritatea printre cetăţeni!

Testamentul lui Platon

Platon

– decedat la Atena în 348 î.Hr.

– ultima dorinţă: să moară fără datorii

Cel de-al doilea membru al celebrului trio de filosofi greci antici – între Socrate şi Aristotel, Platon a pus bazele etice ale culturii occidentale; el a afirmat că în politică nu este loc pentru oameni cu constiinţă. Câtă dreptate avea!

După cum este firesc pentru un filosof, el este preocupat de moarte, inclusiv de cea personală. În Phedon el argumentează existenţa unei „nemuriri personale”, deoarece sufletul ce se află în trup are caracter divin, drept urmare, etern. Sufletul este ispitit în mod frustrant în timpul vieţii de „pofte”, dintre care cea mai puternică este pasiunea, însă în moarte el este liber să caute înţelepciunea şi bunătatea.

Platon a avut ocazia să-şi verifice teoria la vârsta de 76 de ani, murind în timpul unei nunţi sau pe când scria un dialog (opiniile istoricilor nu concordă). El a fost înmormântat în Academia din Atena, pe care o întemeiase ca un institut de cercetare filosofică şi ştiinţifică.

Fără să fie bogat după standardele vremii sale, Platon şi-a lăsat proprietăţile – două terenuri din afara Atenei – fiului său Adimantes. Bunurile sale personale au fost moştenite tot de Adimanets: o vază de argint, o cană de băut din argint, bijuterii constând dintr-un pandantiv de aur pe un lanţ şi un inel de aur, precum şi o sumă de bani, 300 de drahme. Fiul a mai primit alte 300 de drahme, plus dobânda, sumă pe care Platon i-o împrumutase unui prieten, un bijutier atenian, atunci când acesta a putut să-i înapoieze banii. Din cei patru sclavi pe care-i deţinea, Platon a eliberat-o pe Diana, preferata sa, lăsându-i pe ceilalţi fiului său.

Marele filosof, care şi-a petrecut toată viaţa meditând la subiecte profunde, şi-a încheiat testamentul cu o mândrie cât se poate de lumească: aceea că, deşi nu a fost niciodată un om bogat, el părăseşte lumea fără nici o datorie!

sursa: Charles Panati – Cartea sfârşiturilor

Pe cine a plagiat Platon!

Ralf Waldo Emerson (1803-1882) – poet şi eseist american.

Unul dintre vecinii de la ţară, din Concord, ai lui Emerson a împrumutat de la el un volum al lui Platon.

Ţi-a plăcut cartea? l-a întrebat Emerson când a primit-o înapoi.

Da, a răspuns vecinul. Acest Platon are o mulţime din ideile mele! 🙂

Platon riposteaza

Filosoful şi tiranul

Platon a făcut trei călătorii în Sicilia: prima oară ca să vadă insula şi craterele Etnei; cu acest prilej, Dionysios, fiind tiran la Siracuza, l-a silit să devină unul dintre apropiaţii lui. Dar când Platon discuta despre tiranie şi susţinu că numai interesul stăpânului nu era scopul cel mai bun, afară numai dacă acesta excelează în virtute, el îl ofensă pe Dionysios, care, supărat, îi spuse: „Vorbeşti ca un flecar bătrân. Iar tu, ca un tiran„, îi răspunse Platon. La această vorbă, tiranul se înfurie şi era gata să-l omoare; pe urmă însă, după ce se mai linişti, renunţă la crimă şi ordona ca să-l vândă ca sclav.

Totul s-a terminat însă cu bine pentru Platon pentru că a fost răscumparat de prietenii săi.

Curajul lui Platon

Se povesteşte că Platon a pledat împotriva condamnării la moarte a lui Chabrias, generalul, când acesta a fost judecat, deşi nimeni altul la Atena n-a vrut s-o facă, şi că în această împrejurare, urcând Acropolea împreună cu Chabrias, s-a întâlnit cu delatorul Crobylos, care îi spuse:

Ce vii să vorbeşti pentru apărarea altuia ? Nu ştii că te aşteaptă şi pe tine cucuta lui Socrate ?

La aceasta, Platon îi răspunse:

După cum am înfruntat primejdiile, apărându-mi în război patria, tot aşa le voi înfrunta şi acum, făcându-mi datoria faţă de un prieten”!

Înţeleptul

Povestea spune că o dată Platon văzu pe cineva jucând în zaruri şi îl luă la rost, iar când acesta se dezvinovăţi spunând că joacă pe nimica toată, Platon îi replică:

Dar obişnuinţa nu-i o nimica toată”.