Arhive etichetă: placere

În căutarea fericirii: Epicur

epicurDacă e să le dai crezare criticilor săi (au existat destui de-a lungul istoriei), Epicur (341-271 î.Hr.) era un individ cu un comportament dintre cele mai scandaloase. Dar până şi detractorii săi cei mai înverşunaţi au recunoscut că era de o inteligenţă sclipitoare.

Filozof din Grecia antică, îşi ţinea discursurile în pieţele publice ale Atenei, numite agora, susţinând că singura sursă a fericirii o constituie plăcerea. (Vechiul cuvânt grecesc pentru plăcere era hedone, de unde avem neologismul „hedonist”.) Ca secret al fericirii, plăcerea trebuie să fie scopul final al oricărei acţiuni pe care o întreprindem: tot ce facem are ca unic scop atingerea plăcerii. Epicur era încredin­ţat că plăcerea este un lucru demn de urmărit, întrucât Natura ne-a înzestrat pe fiecare cu dorinţa de a o atinge. Într-o concepţie sănătoasă în sine, plăcerea era considerată un lucru bun.

Continuă citirea →

Este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit

Trebuie să admitem că, în general, filozofii utilitarişti au recunoscut superioritatea plăcerilor spiritului asupra celor ale corpului. Aceasta constă, în principal, în durata, certitudinea, intensitatea etc. mai mare a primelor, adică mai degrabă în avantajele pe care le procură decât în natura lor intrinsecă… Este pe deplin compatibil cu principiul utilităţii să se recunoască faptul că unele feluri de plăceri sunt mai dezirabile şi mai valoroase decât altele. Căci ar fi şi absurd să se presupună că aprecierea plăcerilor depinde doar de cantitate, în timp ce în aprecierea tuturor celorlalte lucruri pe lângă cantitate se ia în considerare şi calitatea…

Puţine fiinţe umane ar accepta să fie transformate în animale inferioare în schimbul promisiunii că se vor înfrupta pe deplin din plăceri animale; nici o persoană instruită n-ar accepta să fie un ignorant, nici o persoană sensibilă şi morală să fie egoistă şi josnică, chiar dacă ar fi convinsăcă idiotul, ignorantul şi ticălosul ar fi mai mulţumiţi cu viaţa lor decât este ea însăşi cu propria-i viaţă. Ele nu ar renunţa la ceea ce posedă în plus nici pentru cea mai completă satisfacere a tuturor dorinţelor pe care le au în comun cu idiotul, ignorantul ori ticălosul. Dacă s-ar gândi să o facă, acest lucru s-ar întâmpla doar în cazurile de extremă nefericire, când, pentru a scăpa de ea, ele ar vrea să-şi schimbe viaţa cu aproape oricare alta, oricât de indezirabilă ar părea aceasta în propriii lor ochi…

Este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit; mai bine să fii Socrate nemulţumit decât un idiot mulţumit. Iar dacă idiotul sau porcul au o opinie diferită, aceasta este pentru că ei cunosc doar o faţetă a problemei; ceilalţi cunosc, dimpotrivă, ambele faţete.

John Stuart Mill, Utilitarismul

Plăcerea şi înţelepciunea

Atunci când spunem că plăcerea este scopul vieţii, nu înţelegem plăcerile vicioşilor sau plăcerile ce constau din desfătări senzuale, cum socotesc unii din neştiinţă, nepricepere sau din înţelegere greşită, ci prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. Nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii, nu dragostea senzuală… nu desfătarea cu un peşte sau cu alte delicatese ale unei mese îmbelşugate fac o viaţă plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei alegeri şi respingeri, ca şi alungarea acelor păreri prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire asupra sufletului.

Dintre toate acestea, primul şi cel mai mare bun este înţelepciunea, din ea izvorăsc toate celelalte virtuţi, căci ea ne învaţă că nu putem duce o viaţă plăcută, dacă nu-i şi o viaţă înţeleaptă, cumsecade şi dreaptă.

Epicur, Scrisoare către Menoiceus, în Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor