Arhive etichetă: pirati

Cum a obţinut piratul Barbarossa o soţie cu 60 de ani mai tânără

barbarossa pirat

Era în dimineaţa zilei de 8 august 1534. Abia se iviseră zorile, când nouă galere, la pupele cărora nu flutura niciun pavilion, ancorară în micul port Sperlanga, de pe coasta de sud-vest a Italiei. Pescarii care se pregăteau să plece în larg văzură cum, de pe bordul galerelor, coborau câteva bărci, pline cu războinici înarmaţi cu archebuze. Purtau turbane de un alb imaculat şi la brâul fiecăruia dintre ei atârna câte un lung iatagan. Peste câteva clipe, un strigăt de alarmă deştepta pe toţi locuitorii aşezării:

– Piraţii! Au venit piraţii!

Un dar pentru Suleiman Magnificul

Aşa începu una dintre nenumăratele agresiuni piratereşti efectuate în cursul secolului al XVI-lea împotriva ţărmurilor italiene, franceze şi spaniole ale Mării Mediterane. Cine erau aceşti atacatori? Un amestec de aventurieri de cele mai diverse naţionalităţi: turci din insulele Mării Egee şi de pe litoralul Asiei Mici; arabi izgoniţi din Spania de către regii catolici şi stabiliţi pe coastele Africii de Nord, care aparţin astăzi Libiei, Tunisiei şi Algeriei; europeni proveniţi din toate statele mai mari sau mai mici existente pe atunci – napolitani şi veneţieni, andaluzi şi olandezi, englezi şi francezi etc.

Continuă citirea →

Le acordă favoarea ca înainte de a fi răstigniţi să li se taie beregăţile

Pe vremea când era doar un tânăr de douăzeci şi doi de ani, Caius Iulius Cezar suferise primele dezamăgiri. Amărât din pricină că pierduse un proces (mai târziu avea să devină unul dintre cei mai străluciţi oratori ai vremii lui), hotărî să se retragă din viaţa publică şi să plece la Rodos, pentru a urma acolo cursurile de retorică, pe atunci celebre, ale lui Apollonius Molo. În largul coastei stâncoase a Cariei, în dreptul insulei Pharmacussa, apărură mai multe nave piratereşti, pentru care capturarea navei romane, lipsită de vânt favorabil, a fost o treabă cât se poate de lesnicioasă. Şi iată-l pe tânărul Cezar prizonier al piraţilor. (Asupra cauzelor care l-au făcut pe Cezar să plece la Rodos ca şi în privinţa scurtei sale captivităţi circulă şi alte versiuni; conform uneia dintre ele, el ar fi fost exilat din Roma de către dictatorul Lucius Cornelius Sulla, fiindcă aderase la partidul lui Marius, rivalul dictatorului.)

Continuă citirea →

La vânătoare de… piraţi

Oricât ar părea de curios, câţiva celebri piraţi ai antichităţii au contribuit în cea mai mare măsură la constituirea marilor flote de război, iar mai târziu au decis soarta unor bătălii navale cu grele urmări pentru configuraţia politică şi economică din acea vreme. Unul dintre aceştia a fost Policrate din Samos, căruia istoricii îi atribuie, ca principale însuşiri, „temeritatea, viclenia şi cruzimea“.

La început simplu comandant al unei nave de piraţi, îşi lărgeşte încetul cu încetul flota (era, se pare, foarte priceput în construcţii navale), îi înlătură pe toţi rivalii săi din aristrocraţia insulei Samos, cucereşte Lesbosul şi Miletul şi terorizează apele Mării Egee. Ajuns tiran de Samos (în jurul anului 530 î.e.n.), fostul pirat Policrate porneşte la vânătoare de… piraţi. Pe de o parte, deoarece aceştia erau martori neplăcuţi ai trecutului său, pe de altă parte, fiindcă pentru realizarea scopurilor sale trebuia să fie unicul stăpân al apelor cuprinse între Samos, Lesbos şi Milet. Rând pe rând, navele piratereşti sunt incendiate sau capturate şi chiar fratele lui Policrate este ucis din ordinul acestuia. Operaţia a fost radicală, căci nimeni nu cunoştea mai bine metodele şi ascunzişurile piraţilor decât cel ce fusese unul de-ai lor.

Continuă citirea →

Cezar şi piraţii

Plutarh povesteşte că, la un moment dat, Cezar a căzut prizonier în mâinile piraţilor, care dominau pe mare şi pe multe insule. Piraţii i-au cerut ca răscumpărare 20 de talanţi.

Ieftin mă preţuiţi, a spus râzând Cezar şi le-a propus în schimbul eliberării sale 50 de talanţi.

Trimiţându-şi însoţitorii să adune bani pentru răscumpărare, Cezar a rămas la piraţi cu un prieten şi două slugi. Acolo ei au stat peste două luni. Cezar nu era deloc îngrijorat de faptul că se găseşte în mâna piraţilor şi se comporta aşa de parcă aceştia ar fi fost soldaţi din corpul său de gardă. Plecând la culcare, el le interzicea să facă gălăgie şi să cânte, participa la exerciţiile lor de gimnastică, le citea discursurile şi poeziile sale. Deoarece piraţii nu erau încântaţi de scrierile lui, el îi certa, numindu-i sălbatici, şi promitea că îi va răstigni. Piraţilor aceste cuvinte li se păreau comice şi nu o dată ei rămâneau uimiţi de caracterul vesel al prizonierului.

Dar s-a dovedit că multe din cuvintele lui Cezar nu erau o simplă ameninţare. După ce piraţii au primit cei 50 de talanţi, în schimbul cărora Cezar a fost eliberat, el a echipat câteva corăbii militare şi a pornit sã-i urmărească pe ofensatorii săi. Pe neaşteptate el i-a prins aproape pe toţi lângă insula Farmacusa, unde fusese ţinut în prizonierat. Banii plătiţi i-a luat înapoi şi a poruncit ca piraţii să fie răstigniţi pe cruci fără judecată, neaşteptând hotărârea autorităţilor romane.

Mai târziu linguşitorii preamăreau bunătatea lui Cezar, care, pentru a uşura suferinţele pedepsiţilor, a poruncit ca aceştia sã fie întâi strangulaţi, apoi răstigniţi. Nu ştim ce părere au avut piraţii despre bunătatea lui Cezar.