Arhive etichetă: perioada interbelica

Îmbrăcămintea şi moda la români în perioada interbelică

moda si imbracaminte

Îmbrăcămintea la sate se confecţiona, de regulă, în gospodărie: cămăşi şi indispensabili din in sau cânepă, pantaloni din postav de lână, căciulă de piele de miel, opinci din piele de porc sau de viţel, cojoc din blană de oaie etc. În zonele de munte se purta, în mod obişnuit, costumul naţional (opinci, iţari, cămaşă brodată). Şi în celelalte zone bătrânii au rămas consecvenţi portului tradiţional. Tinerii au început să-şi cumpere haine „nemţeşti” (pantaloni şi veston), bocanci, pălărie.

Fetele s-au arătat receptive la moda de la oraş, începând să poarte sandale, fustă de stofă, rochie de stambă înflorată, să-şi scurteze părul, şi chiar să se dea cu ruj pe buze, spre indignarea bătrânilor şi mai ales a bătrânelor. În general, portul şi moda la sate au oscilat între tradiţionalism şi modernitate. Învăţătorii, preoţii, notarul, medicul se îmbrăcau ca la oraş, cu haine „nemţeşti”.

La oraş, oamenii din „lumea bună” îşi comandau haine la croitor sau le cumpărau „de-a gata” de la magazinele de modă. Bărbaţii purtau ghere de lac, pantaloni cu manşetă, haină la doi sau trei nasturi, pălărie; cămăşi albe, care la manşetă se încheiau cu butoni (de aur sau de argint); cravata cu picăţele era prinsă cu un ac încrustat cu pietre preţioase. Ceasul de buzunar cu lanţ de aur sau de argint şi bastonul cu cap de fildeş erau accesorii nelipsite la orice bărbat „serios”. La festivităţile deosebite, domnii se îmbrăcau în smoching.

Continuă citirea →

Cum îşi petreceau românii timpul liber în perioada interbelică

cum isi petreceau romanii timpul liber in perioada interbelica

La sate, timpul liber era din belşug în perioada de iarnă, când nu se efectuau lucrări agricole; în celelalte anotimpuri, munca la câmp nu le oferea nici un răgaz. Zilele de sărbătoare erau respectate; cei mai mulţi ţărani mergeau duminica dimineaţa la biserică. După masă, se întâlneau în faţa primăriei sau la cârciumă, unde discutau probleme privind viaţa satului, a judeţului şi chiar a ţării, despre partide şi despre oamenii politici. În unele sate erau cămine culturale, pe scena cărora se prezentau spectacole susţinute de elevi, de cetăţenii talentaţi sau chiar de formaţiuni artistice venite de la oraş. Tot aici, învăţătorii, profesorii, medicul, preotul ţineau conferinţe, pe teme diverse, de cultură generală, igienă, sănătate, religie.

Femeile se adunau pe şanţ sau pe banca din faţa porţii, informându-se despre ce se mai întâmpla prin sat, despre activităţile casnice (modele de împletit sau de ţesut, conservarea alimentelor etc.). De Paşti şi de Crăciun, finii îşi vizitau naşii, cărora le aduceau diverse cadouri (ouă roşii, pască, friptură de miel, cozonac, vin, rachiu, cârnaţi etc.); cu acest prilej, luau masa împreună. De Anul Nou, se desfăşurau mari serbări folclorice, la care participa întregul sat. Nunţile şi botezurile, precum şi hramul bisericii erau, de asemenea, prilejuri de petrecere plăcută, în grupuri mari, a timpului liber.

Intelectualii satului, precum şi unii ţărani – mai ales cei implicaţi în politică – citeau ziarele pe care le cumpărau de la oraş, cam o dată pe săptămână, iar unii dintre ei ascultau emisiunile de radio (într-un sat, spre sfârşitul perioadei interbelice, existau două-trei aparate de radio).

Continuă citirea →

Familia în România în perioada interbelică

familia in Romania in perioada interbelica

Întemeierea unei familii începea odată cu căsătoria. Românii erau familişti convinşi.  Căsătoria se încheia, de regulă, în cadrul aceluiaşi grup social, definit prin avere (dotă sau zestre), statut moral, studii.

Ofiţerii nu se puteau căsători decât cu fete înstărite; un ordin al ministrului de Război din 1927 stabilea că ofiţerii (de la sublocotenent la maior) se puteau căsători numai cu fete care aveau o dotă de peste un milion de lei. Legea pentru căsătoria militarilor, din 9 aprilie 1931, prevedea că militarii se puteau căsători numai cu consimţământul scris dat de autoritatea militară superioară, după ce au împlinit 25 de ani; pentru obţinerea acestuia, ofiţerii urmau să justifice vârsta pe care o aveau, dota miresei şi averea personală (de cel puţin 40 000 lei anual în cazul ofiţerilor superiori şi generalilor, de 6 000 lei anual al viitoarelor soţii de militari cu grade inferioare); se adăugau garanţiile de moralitate şi onorabilitate pe care mireasa trebuia să le probeze; certificatul de onorabilitate era dat de cinci capi de familie din localitatea de domiciliu a miresei, iar onorabilitatea acesteia trebuia confirmată de primar şi de şeful poliţiei locale; de asemenea, părinţii miresei erau datori să prezinte un certificat de onorabilitate.

Continuă citirea →

Ideologiile secolului XX

Comunistii Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao - afis chinezesc

După transformările sociale şi morale aduse de Primul Război Mondial, vin la putere promotorii celor două modele opuse de politică totalitară pentru restructurarea societăţii. Odată cu naţional-socialismul, fascismul triumfă asupra mişcării democratice care instaurase slaba Republică de la Weimar în Germania. Cealaltă ideologie care avea să influenţeze politica mondială este comunismul. Ambele modele reprezentau o contrapoziţie radicală a modelului occidental de democraţie liberală.

Democraţia: autodeterminarea cetăţenilor

Abraham Lincoln descria metoda de conducere democratică, bazată pe principiul suveranităţii poporului şi pe egalitatea tuturor, drept guvern al poporului, prin popor, pentru popor. Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, îşi justifica ideologic intrarea în Primul Război Mondial, afirmând că scopul lui era să creeze o lume sigură pentru democraţie. După război, cererile de autodeterminare ale grupurilor care împărţeau valori culturale sau naţionale comune duc la reforme electorale în aproape toate ţările din Europa. La început, forma predominantă de democraţie era aceea care se baza pe o competiţie nonviolentă între partide, garanta drepturi individuale şi drepturi pentru minorităţi şi permitea cetăţenilor să participe la alegeri după regula majorităţii. Însă din cauza crizelor sociale postbelice, multe guverne democratice sunt demise de partidele radicale de dreapta şi cele radicale de stânga. Dintre Marile Puteri, doar democraţiile tradiţionale ale Marii Britanii şi SUA se dovedesc imune la promisiunile utopice de fericire mondială din statele totalitare.

Continuă citirea →

Pluralism politic în perioada interbelică

pluralism politic

Regimul politic din perioada interbelică are la bază Constituţia din anul 1923, una din cele mai democratice la nivel european. Caracteristica epocii o constituia pluripartitismul, având la bază votul universal, menţinerea şi consolidarea democraţiei parlamentare, iar în arena politică se impuneau două partide principale: PNL (Partidul Naţional Liberal) şi PNŢ (Partidul Naţional Ţărănesc), aflate în competiţie pentru putere. Tot acum apar organizaţii extremiste (Legiunea Arhanghelului Mihail – devenită Garda de Fier şi Partidul Comunist).

Continuă citirea →