Arhive etichetă: pedepse

Ingmar Bergman. O copilărie tristă

ingmar bergmanPovestește Ingmar Bergman:

„Când m-am născut, în iulie 1918, mama avea gripă spaniolă şi, întrucât nu prea erau speranţe că voi supravieţui, am fost botezat de grabă, chiar în spital. Într-una din zile, bătrânul nostru medic de familie, venind la noi în vizită şi văzându-mă a spus: „Micuţul este pe cale să moară de subnutriţie”. Bunica a decis atunci să mă ducă cu ea la locuinţa noastră de vară din provincia Dalarna. În timpul călătoriei cu trenul, care dura pe atunci o zi întreagă, bunica m-a îndopat cu pandişpan muiat în apă. Când am ajuns, eram aproape mort. Bunica mi-a găsit însă o doică – o fată drăguţă şi blondă, dintr-un sat învecinat. Starea sănătăţii mele s-a îmbunătăţit treptat deşi continuam să vomit şi aveam în permanenţă dureri de burtă. În afară de aceasta am mai suferit şi de o seamă de boli neidentificate ceea ce mă determina să nu ştiu cu precizie dacă vreau sau nu să trăiesc.

Planuri pentru a o omorî pe creatura cea dezgustătoare

Se naşte sora mea; eu am patru ani şi situaţia se schimbă radical: o creatură grasă, diformă care începe, dintr-o dată, să joace rolul principal. Sunt alungat din patul mamei, tata radiază de fericire ori de câte ori priveşte ghemotocul care urlă. Demonul geloziei îşi înfige ghearele în inima mea, turbez de furie, plâng, îmi fac nevoile pe podea şi mă mânjesc tot. Fratele meu mai mare şi cu mine, duşmani de moarte până atunci, facem pace şi născocim tot felul de planuri pentru a o omorî pe creatura cea dezgustătoare. Din nu ştiu ce motiv, fratele meu este de părere că eu aş fi cel mai indicat pentru a duce la îndeplinire hotărârea noastră. Mă simt măgulit şi amândoi aşteptăm momentul potrivit.

Continuă citirea →

Codul lui Hammurabi – Infracţiuni şi pedepse

Codul lui Hammurabi reflectă, în ceea ce priveşte regimul pedepselor, un sistem foarte aspru. Pedeapsa capitală este revăzută de cod de 34 de ori. Ea se aplica mai întâi unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului şi de aceea socotite ca foarte primejdioase. Aşa este cazul furtului din patrimoniul regal sau al templelor (art. 6), a celui săvîrşit prin spargere (art. 21) sau cu ocazia unui incendiu (art. 25); la acestea se adaugă înlesnirea fugii sclavilor (art. 15) şi adăpostirea celor fugiţi (art. 16) sau ştergerea semnelor cu care aceştia erau înfieraţi pentru a nu mai putea fi recunoscuţi şi revendicaţi de stăpânii lor (art. 227). Tot cu pedeapsa capitală era pedepsit cel ce vindea un lucru furat (art. 9), cel care cumpăra sau primea în păstrare – fără martori sau acte scrise – diverse bunuri din mâinile unui minor sau ale unui sclav (art. 7), cel care revendica un lucru străin deşi nu-i aparţinea (art. 9) etc.

Continuă citirea →