Arhive etichetă: Paul Gauguin

Ciocnirea titanilor

Întâlnirea dintre Vincent Van Gogh şi Paul Gauguin , cei doi titani ai penelului, personalităţi cu mult prea puternice pentru a putea realiza o ideală înfrăţire de viaţă şi muncă, s-a dovedit în acelaşi timp providenţială pe plan artistic, dar nefastă pe plan uman, cu grave consecinţe în existenţa celor doi.

Temperamentul pasionat al lui Van Gogh  şi vitalitatea debordantă a lui Gauguin păreau a-i apropia la început. Fiecare dintre ei cunoscuse deja celebritatea, consacrarea saloanelor pariziene, dar şi decepţiile neînţelegerii cu care era încă întâmpinată pictura lor plină de îndrăzneli şi inovaţii revoluţionare.

Cuprins de o febrilitate nepotolită nici de munca istovitoare, nici de absint (cu care îl deprinsese Gauguin), obosit de vicisitudinile vieţii citadine, Van Gogh caută în sud căldura soarelui şi libertatea de creaţie, orizonturi şi inspiraţii noi.

Dar singurătatea îl apasă şi, în curând, îl cheamă la Arles şi pe Gauguin, pentru că are nevoie de prietenia lui tonifiantă, pentru că e fiinţa cea mai potrivită nevoii sale de a comunica cu cineva –  ca om şi artist – de la egal la egal.

Primele zile de convieţuire nu decurg în armonia visată, căci Gauguin n-a răspuns de la început cu acelaşi entuziasm invitaţiei lui Vincent, deşi îl aprecia mult ca artist. Van Gogh aştepta un prieten şi vede instalându-se lângă el un stăpân. În zadar caută el să-l epateze cu picturi noi, originale, pentru a-i cuceri admiraţia. Firea voluntară, dominatoare a „tahitianului”, exercita o nefericită influenţă asupra nervilor lui Vincent.

O tristă neînţelegere îi curmă toate elanurile care se ciocnesc de egoismul prietenului, mult prea preocupat de propria lui persoană pentru a aprecia dovezile de devoţiune ale camaradului său. Şi totuşi, cei doi, după scurte dispute trecătoare, regăsesc mereu imboldul creator, lucrând cu înfrigurare până la epuizare, singura lor destindere, unicul lor liman fiind cafeneaua din cartier.

Dar certurile se înteţesc şi viaţa în comun devine insuportabilă. Vincent are dese accese de furie şi nu-şi mai poate stăpâni nervii. Îşi loveşte prietenul aruncându-i în faţă un pahar de absint, iar altă dată încearcă pur şi simplu să-l ucidă cu un brici.

Când, sub imperiul unei alte crize nervoase îşi taie o ureche (cu acelaşi brici),  Gauguin fuge îngrozit, lăsându-şi amicul pradă nebuniei, care s-a instalat latent în creierul lui răvăşit de istovitoarea căutare a unei fericiri iluzorii, a absolutului, în artă şi prietenie. Gauguin dispare pentru totdeauna, iar Van Gogh va cunoaşte pentru multă vreme trista recluziune rezervată celor cu mintea tulburată. Lungul episod al convieţuirii sale cu Gauguin, avea să-i dea lovitura de graţie. După o perioadă în care lucrează până la epuizare, se împuşcă în piept şi moare din cauza acestei răni.

Astfel se încheie o dramă reală, a două mari destine surprinse în meteorica lor ciocnire.

Aha Oe Feii (Are You Jealous)? – Esti gelos? de Paul Gauguin

Femei din Tahiti si Aha oe feii? sunt piese ale exceptionalei serii de portrete de femei pe care Gauguin a pictat-o in timpul primei sale sederi in Tahiti.

Tabloul Femei din Tahiti pe plaja este strans legat de celebra pictura Pe plaja lui Manet. Nu este vorba de o copie servila a acesteia. Sursa serveste doar ca punct de plecare de unde Gauguin porneste pentru a picta cu totul altceva. Culorile roz, galben, mov deschis si rosu, care devin culorile de baza ale lui Gauguin pe timpul primei sale sederi pe insula Tahiti, nu se regasesc deloc pe tabloul lui Manet. Apoi foarte surprinzatoare este si pozitia celor doua femei, cel putin la fel de originala ca si uriasa forta degajata de insignifianta si lenesa lor trandaveala. Acest efect este intarit si de faptul ca pentru ambele personaje a stat ca model aceeasi fata.

Cel mai izbitor lucru la aceste doua tablouri este, fara indoiala, armonia surprinzatoare, obtinuta cu ajutorul elementelor decorative scoase in evidenta, pe alocuri, de culoarea alba. Exemplu perfect pentru acesta este triunghiul din coltul din stanga sus al tabloului intitulat Aha Oe Feii? (Esti gelos?) Gauguin recreeaza materia, scoate in evidenta liniile, al caror numar le-a redus, si pune cate o pata de culoare in fiecare dintre spatiile create cu ajutorul elemetelor ornamentale. Culoarea devine unica temelie a picturii care nu are alta menire decat aceea de a incanta privirea.

sursa: Mari pictori, Nr.3

Christ galben – Paul Gauguin

Gauguin recurge adesea la motive pictate deja pe care si le insuseste si le aseaza intr-o noua ambianta.

Christ galben a fost inspirat in mod direct de statuia de lemn policroma a unor mestesugari din secolul al XVII-lea. Statuia se afla in capela Tremalo din provincia Bretagne, nu departe de Pont-Aven, unde locuia artistul.

Incepand cu aceasta lucrare, pictorul isi asuma deschis intoarcerea la opere deja existente. Imprumuta forme si teme din cultura italiana medievala, primitiva si din culturi indepartate nu numai in timp, dar si in spatiu: egipteana, nipona si maori.

Din amestecul straniu al formelor si al motivelor de inspiratie atat de diferite se nasc cele mai mature creatii ale artistului. Are dreptate scriitorul Octave Mirabeau cand descopera in Christ galben amestecul enervant si apetisant de „solemnitate barbara, liturghie catolica, vise indiene, viziune gotica si simbolism melancolic si fin”.

Gauguin merge insa mai departe. Preia idei formale si din propriile lucrari si, aidoma unui compozitor, le prelucreaza ca si cum ar scrie variatii diferite pe aceeasi tema.

Christ galben este o lucrare extrem de reprezentativa pentru sintetism si pentru ceea ce numim primitivismul lui Gauguin. In partea stanga a tabloului se vad femei din Bretagne, motiv ce constituie o noua varianta a tabloului realizat mai demult: Viziune dupa liturghie. Sirul de viziuni sintetice cere forme schematice.  Figurile sunt marcate cu linii de culoare inchisa. Viziunea sintetica obliga la un stil simplificat: sunt pastrate numai liniile cele mai importante, contururile motivelor si urmele ce sugereaza profunzimea.

sursa: Mari pictori, Nr. 3