Arhive etichetă: parinti

C. S. Lewis. Primii ani. Părinții

cs lewis surprins de bucurieClive Staples Lewis (1898-1863) a fost un scriitor irlandez, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune, în special ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia. Lewis a fost bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkien, autorul celebrului roman Stăpânul inelelor. Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford. În autobiografia sa spirituală, Surprins de bucurie, C. S. Lewis povestește:

„M-am născut în iama lui 1898, la Belfast, ca fiu al unui jurist şi al unei fiice de cleric. Părinţii mei au avut doar doi copii, ambii băieţi, iar eu eram mezinul, mai mic cu trei ani ca fratele meu. Două plămezi foarte diferite se împleteau în obârşia noastră.

Tata aparţinea primei generaţii din familia lui care se căpătuise profesional. Bunicul lui fusese ţăran galez; tatăl lui, un om realizat prin propriile puteri, începuse viaţa ca muncitor, imigrase în Irlanda şi sfârşise ca partener în firma Madlwaine şi Lewis, „Cazangii, ingineri şi constructori de nave”.

Mama era o Hamilton care avea în ascendenţă multe generaţii de clerici, avocaţi, marinari şi alte profesiuni de acest gen; din partea mamei sale, prin familia Warren, spiţa ei cobora până la un cavaler normand ale cărui oase se odihnesc la Battle Abbey.

Continuă citirea →

Părinții lui Isaac Asimov

asimovPovestește Isaac Asimov: „Tata nu m-a pedepsit niciodată fizic, a lăsat asta pe seama mamei, care era foarte pricepută în materie. 🙂

Traiul greu îi tocise mamei nervii, de aceea se descărca în principal asupra mea. E drept că și eu i-am dat suficiente motive, dar mă bătea adesea și nu avea deloc mâna ușoară. Asta nu însemna însă că nu mă iubea din tot sufletul. Regret doar că nu avea și alte modalități de a mi-o dovedi. 🙂

Continuă citirea →

De ce părinţii îşi înfricoşează copiii?

copil plangand

Există părinţi care nu se pricep să-şi crească şi să-şi controleze copiii decât prin frică şi teroare. Aşa ştiu ei să se impună în faţa copiilor.

Aceşti părinţi au o problemă foarte serioasă. Dacă n-o conştientizează la timp şi nu lucrează temeinic asupra ei, practic îşi pierd copiii. Pierdere în sensul că aşa o distanţă se aşază între ei, încât părinte şi copil devin doi străini.

Renunţă la cuvintele şi gesturile care înfricoşează. Frica şi teroarea nu-ţi vor aduce respectul copilului tău, cu atât mai puţin dragostea lui. Tu, ca adult, ce sentimente ai putea avea faţă de cineva care îţi provoacă frică?

Continuă citirea →

Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile – să rămânem!

carti si parinti

Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile – să rămânem! (Aurelian Silvestru)

Ce vrei tu, ca părinte?

parinti si copii

Ce vrei tu, ca părinte? Vrei să ai un copil foarte cuminte, ascultător, supus, docil, care să-ţi ştie de frică? Sau vrei să ai un copil pe care să-l înveţi să-şi croiască visuri, să îndrăznească, să se exprime, să se afirme? Un copil pe care să-l ajuţi să-şi descopere şi să-şi urmeze talentele, să nu ţină cont de convenienţe şi să facă doar ce-i place, ce îl face fericit, cu condiţia de a nu leza un semen, de a nu face rău  altuia?

Dragi părinţi, alegerea vă aparţine. Şi de această alegere depinde calitatea relaţiei voastre cu copiii voştri, depinde, în ultimă instanţă, viaţa copiilor voştri şi a voastră. Sună patetic, dar miza este cu adevărat foarte mare. Părinţii trebuie să înţeleagă că:

Continuă citirea →

De unde atâta nefericire?

copil trist

De ce există atâţia oameni nefericiţi? Nemulţumiţi? Trişti? Îngrijoraţi? Înfricoşaţi? Supăraţi? Apatici? Aţi observat câţi oameni supăraţi întâlniţi încă de dimineaţă? Sau câţi oameni nervoşi ori gata să se enerveze vedeţi în concediu sau în parcuri – unde se presupune că mergem să ne relaxăm şi să ne bucurăm? De unde şi cum dobândesc semenii noştri aceste stări negative? Stări pe care le poartă cu ei, unii, toată viaţa.

Germenii acestor stări se găsesc în copilăria fiecăruia, mai exact în relaţia cu părinţii, relaţie construită în copilărie. Iar această relaţie este opera părinţilor. Ei stabilesc cum să fie relaţia, pentru că ei au puterea absolută asupra bebeluşului, apoi asupra copilului mic şi, în foarte mare măsură, asupra adolescentului sau chiar asupra copilului devenit adult.

Noi, părinţii, construim şi menţinem un anumit tip de relaţie cu copilul nostru, un anumit climat, instituim anumite obiceiuri sau deprinderi. Tot noi suntem cei care putem schimba toate acestea, dacă vrem. Copiii nu au nicio putere. Doar adolescenţii au la îndemână, unii, răzvrătirea. Dar chiar şi atunci, tot părinţii se află pe poziţia de forţă.

Continuă citirea →

E greu cu copiii, nu-i aşa?

parinti si copii

A gândi, a simţi şi a declara că este greu să-ţi creşti propriii copii a devenit un model cultural extrem de prezent. Nu există zi de la Dumnezeu să nu aud: Şi vă e greu cu ei, nu-i aşa?! Cel ce formulează întrebarea, nici nu mai aşteaptă răspunsul. Ştie că te vei apuca să-i înşiri toate grijile şi lipsurile posibile şi imposibile pe care ţi le provoacă… prezenţa copiilor! Iar dacă spui Nu, nu e greu deloc. E o mare bucurie! – se uită la tine ca la un ciudat, gândindu-se că fie nu ştii ce spui, fie faci pe grozavul, fie glumeşti.

E greu cu copiii! este o lespede apăsătoare pe mintea şi inima părinţilor care gândesc aşa, precum şi pe mintea şi inima copiilor lor. Părinţii sunt veşnic nemulţumiţi, iar copiii sunt înfricoşaţi şi copleşiţi de faptul că ei reprezintă sursa nefericirii părinţilor. Şi acest E greu cu copiii! se transmite din generaţie în generaţie. Fiecare copil, când devine adult şi la rândul său părinte, simte şi el că da, e greu cu copiii.

Continuă citirea →

Copiii devin cititori în braţele părinţilor

Despre părinţii lui Eminescu

Gheorghe Eminovici era un om de modă veche. Înalt, voinic mai mult decât gras, „munte de om”, de-o putere herculeană, trup sănătos, minte sănătoasă, el ne priveşte din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu păr trainic şi învăluit în barba castanie, tunsă cu foarfecele, spre împăcarea tradiţiei cu civilizaţia, cu nas prădalnic şi ochi albaştri-verzui care trec, dispreţuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos, uşor obstinată şi plină de sine. Înfăţişarea trădează pe omul de muncă, răsbătător şi cu voinţa de avere, în acel stadiu de înaltă linişte a omului care şi-a agonisit totul prin sine şi, fără slăbiciuni, e oricând gata s-o ia de la început. (George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu)

Continuă citirea →

Despre copilăria nefericită a lui George Călinescu

Anii copilului Călinescu au fost mediocri, lipsiţi de seva dragostei părinteşti, brăzdaţi de complexe şi frustrări. Amintirea acelui timp avea temeiuri a-l indispune.

Fusese fiul Mariei (Mariţa) Vişan, servitoare în casa ceferistului Constantin Călinescu, tatăl fiind (probabil!) Tache Căpitănescu (Capitanovici), fratele soţiei aceluia.

Mama sa, Maria Vişan, s-a născut la 17 mai 1874 în comuna Dobroteasa din judeţul Olt. Tatăl ei, Marin, avea 40 de ani, mama, Dumitra, 26. Rămasă orfană, Maria Vişan trăieşte împreună cu fratele ei, căsătorit, care – gelos şi violent – îşi bătea soţia şi sora. De aceea, Maria şi cumnata ei şi-au luat lumea în cap, fugind împreună de acasă. Au trecut Oltul pe o plută şi au plecat cu trenul spre Bucureşti. Ceferistul Constantin Călinescu, văzând-o stingheră, în Gara de Nord, pe Maria Vişan, a luat-o acasă ca femeie de serviciu. Mariţa, cum i se zicea în casa lui Constantin Călinescu, era inteligentă, îi plăcea să spună poezii, era cam rea de gură. A murit la 15 noiembrie 1958, fiind înmormântată la cimitirul Herăstrău.

Continuă citirea →

Viaţa lui Albert Einstein (I)

Un băiat neobişnuit.   În copilărie, geniul lui Albert Einstein era departe de a se întrevedea. Era un copil retras, fapt pentru care era adesea batjocorit de către colegii de şcoală. Nu era un elev strălucit, în schimb, îi plăcea să citească tot felul de cărţi de popularizare a ştiinţei. Avea obiceiul să analizeze detaliat, din orice punct de vedere, orice gând, idee sau informaţie pe care o avea, păstrând însă tăcerea până când considera că mintea sa a epuizat acest subiect, lucru ce îi determina pe cei din jurul său să creadă că este retardat şi să-l dispreţuiască. Vedea şi observa lucruri pe care alţi copii de vârsta sa nici nu puteau să le conceapă. Această capacitate a sa va fi renumită în viitor, însă, în copilărie, micuţul Albert era considerat „îndărătnic” şi diferit.

Continuă citirea →

Şcoala – trecut şi prezent

Un prieten mi-a atras atenţia asupra unei imagini care ilustrează foarte bine schimbările intervenite în modul în care este percepută şcoala astăzi şi cum au evoluat în timp relaţiile dintre elevi, părinţi şi profesori.

Nichifor Crainic – Iubire şi credinţă

Citesc Memoriile lui Nichifor Crainic intitulate „Zile albe, zile negre„. Poet, eseist, profesor de teologie, doctrinar al gândirismului, conducător al revistei care a impus acest curent, fost ministru, membru al Academiei Române, Crainic a fost o personalitate tumultoasă, care a iscat polemici şi s-a impus prin vâlvătaia polemicilor. A fost însă şi un om de mare sensibilitate sufletească, aşa cum reiese din fragmentul în care îşi evocă părinţii, pe care îi regăseşte în satul natal Bulbucata după anii grei ai războiului. Cuvintele lui Crainic m-au impresionat şi m-au emoţionat atât de mult încât am simţit nevoia să le consemnez aici:

Continuă citirea →

Educaţia în zilele noastre

educatie

Omul se află în fruntea piramidei fiinţelor vii. Inteligenţa i-a dat o armă de neînvins şi a putut stăpâni celelalte fiinţe înzestrate cu viaţă, să le înfrângă şi să le domine, chiar dacă ele erau fizic mai puternice. Pe unele animale a ştiut să şi le apropie, să le folosească, să le domesticească. La rândul său, omul a învăţat nişte reguli de comportament, unele fiindu-i necesare pentru propria existenţă, altele fiindu-i impuse de faptul că trăieşte în comunităţi şi conlocuirea socială impune nişte reguli. Suntem părţi ale unui întreg şi trebuie necontenit să ţinem seama de acest lucru.

De mici suntem educaţi. De sute de generaţii, regulile de comportament ne-au fost transmise de familie şi, în primul rând, de mamă, de şcoală şi de societate. La aceste reguli de comportament, educaţiei, li se adaugă dobândirea cunoştinţelor în variate domenii şi, evident, în cele în care fiecare ne specializăm.

Continuă citirea →