Arhive etichetă: parintele istoriei

Istorii (Herodot) – Cărţi ce trebuie citite

Herodot - Istorii

Titlul cărţii: ISTORII
Autor: HERODOT din Halicamas, c. 484-425 î.Hr.

Lucrarea, constituită din nouă cărţi, tratează despre războaiele care i-au opus pe greci şi barbari din epoca lui Cresus până în cea a lui Xerxes. Herodot este martorul victoriei decisive a grecilor asupra barbarilor: pentru a explica evenimentele recente, pare că îi este necesară întoarcerea la origini.

Lucrarea debutează cu un expozeu referitor la trăsăturile care disting popoarele Asiei de cele ale Europei. Autorul relatează mai întâi înfrângerea regelui Lydiei, Cresus, în anul 546 î.Hr., suferită în războiul cu Cyrus, regele perşilor; ni se arată modul în care Cyrus îi supune pe mezi şi asirieni, iar Cambyse începe cucerirea Egiptului pentru a spori cuceririle tatălui său, Cyrus. La moartea lui Cambyse, Darius preia puterea şi reorganizează imperiul: îl împarte în satrapii guvernate de satrapi. Apoi Darius duce lupte împotriva sciţilor şi cucereşte malul european al Helespontului; din 499, grecii îi opun rezistenţă; este înfrânt în lupta de la Marathon, în 490. În timpul domniei lui Xerxes au avut loc mai multe lupte (Termopile, Salamina, în 480), care eliberează Grecia de jugul persan.

Continuă citirea →

Literatura şi istoria în Grecia antică (III)

Herodot

Perioada clasică a văzut dezvoltându-se în Grecia două genuri literare noi: istoria şi retorica. Prima s-a născut din întretăierea a două tipuri de povestiri: povestirile mitologice în proză, provenite direct din tradiţia epică şi care tratau despre genealogii şi despre întemeierea oraşelor, şi relatările de călătorie, care au pus în acelaşi timp fundamentele cunoaşterii geografice.

Continuă citirea →

Cine a fost Herodot?

Istoricul şi geograful Herodot (aproximativ 485-425), născut la Halicarnas, este un grec din Asia. Familia sa, bogată şi stimată, era în conflict cu regimul tiranului Ligdamis, vasalul regelui Persiei şi stăpânul Halicarnas-ului. Faptul explică de ce Herodot şi-a petrecut o parte din tinereţe în exil, la Samos. Împreună cu alţi exilaţi, se întoarce în patrie şi alungă pe tiran. Apoi întreprinde lungi călătorii, şi anume în Egipt, la Cirene, în Siria, la Babilon, în Colhida, la Olbia, în Peonia si în Macedonia. A locuit mult timp la Atena şi s-a făcut cunoscut citind  în public părţi din opera sa. În 443 a luat parte la colonizarea oraşului Turioi (noul Sybaris), iniţiativă „panelenică”, hotărâtă de Pericle şi condusă de atenieni.

Subiectul cărţii lui Herodot intitulată Istorii este conflictul dintre greci şi barbari care a prilejuit războaiele medice. Relatarea începe de fapt abia în cartea a şasea, deşi opera e împărţită destul de arbitrar în nouă cărţi, fiecare purtînd numele unei Muze. Herodot vrea sa expună mai întîi cauzele războaielor medice, dintre care cea dintâi a fost expansionismul persan: de aceea consacră primele cinci cărţi formării imperiului Marelui Rege. În felul acesta i se oferă prilejul să descrie diferitele regiuni ale acestui imperiu şi obiceiurile locuitorilor, căci Herodot, ca şi Hecateu, nu desparte geografia de istorie. Îşi spune părerea asupra formei pământului, asupra oceanelor, a revărsării periodice a apelor Nilului, dar îl preocupă mai mult geografia umană decât geografia fizică. Cartea a doua e consacrată în întregime Egiptului, monumentelor şi istoriei sale şi în special moravurilor şi obiceiurilor egiptenilor. Dezvoltarea egiptologiei de la Champollion încoace a fãcut posibilă verificarea afirmaţii lor lui Herodot şi ele au fost în general confirmate.

Într-adevar, el caută cu onestitate adevărul. Lipsit însă de spirit critic, Herodot îngrămădeşte informaţie după informaţie, notează toate poveştile auzite ici şi colo, şi informatorii săi nu sînt totdeauna bine informaţi. Uneori îşi exprimă totuşi îndoielile şi lasă pe cititor să judece singur. În relatarea evenimentelor, Herodot are toate calităţile unui povestitor curgător şi ingenios. Povestirea sa, în ciuda numeroaselor digresiuni, este totdeauna clară şi uşor de urmărit. Herodot ştie să menţină mereu trează atenţia cititorului. Limba sa, ioniana literară, păstrează multe trăsături ale dialectului homeric. Elementele frazelor lui domoale şi limpezi se înlănţuie mai mult prin juxtapunere, decât prin subordonare.

Herodot este credul, mai ales când e vorba de oracole, în special cele de la Delfi. Ca şi Pindar sau Eschil, crede în Nemesis, gelozia divină, în care vede puterea cosmică ce provoacă ruina imperiilor. Acesta e sensul celebrelor poveşti ale tiranului Policrat, a lui Cresus şi a lui Xerxes.

Dragostea de libertate şi idealul politic al grecilor sînt expuse clar de Herodot; el nu poate fi acuzat de părtinire. Acest grec din Asia Mică era capabil să vorbească de perşi fără pasiune, mai bine decât un atenian sau un spartan. Plutarh îl va acuza chiar că în Istoriile sale s-a arătat un „prieten al barbarilor”.

Herodot este numit „părintele istoriei”. La drept vorbind, metoda riguroasă a cercetării istorice îi este străină şi ea nu va fi definită şi aplicată decât de Tucidide. Totuşi acest excelent povestitor ne încântă şi astăzi şi, chiar dacă nu are toate calităţile pe care le cerem de la un adevărat istoric, se cuvine să-i recunoaştem măcar unele dintre ele, care sunt esenţiale: curiozitatea, căutarea pasionată a adevărului, imparţialitatea, claritatea şi farmecul povestirii.

sursa: Enciclopedia civilizaţiei greceşti, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970