Tag Archives: Pamant

Care este mărimea pământului?

pamantAtâta timp cât au crezut că Pământul este plat, oamenii n-au avut niciun motiv să se preocupe de mărimea lui. Din partea lor, se putea întinde la nesfârşit, dar nesfârşit este un concept greu de imaginat. Era cu mult mai uşor să creadă că Pamântul are o dimensiune finită, care se termina undeva. Chiar şi în zilele noastre oamenii vorbesc de călătorii „la capătul Pământului”, deşi aceasta a rămas doar o expresie colorată, ce nu este folosită în sensul său literal.

Desigur, ideea unui capăt al Pământului creează unele probleme. Să presupunem că parcurgeți o distanță mare şi ajungeţi în final la acest capăt. Oare riscați să cădeți de pe Pământ? Dacă oceanul s-ar întinde până la margine, n-ar putea să curgă până s-ar goli? Oamenii care s-au ostenit să cugete la asemenea lucruri au fost nevoiți să găsească explicaţii pentru faptul că așa ceva nu se întâmpla. Poate că lumea este mărginită de un lanţ solid de munţi înalţi, aşa că arată ca o tigaie, deci nimic nu poate cădea de pe suprafața ei. Sau poate cerul este o bucată de material solid, curbat ca o emisferă turtită (după cum şi arată) și coboară spre a se uni cu Pământul de jur împrejur, așa că Pământul este ca un platou cu un capac deasupra – și asta ar ține toate lucrurile la locul lor. Ambele soluții păreau satisfăcătoare.

Ați putea totuşi întreba cât de mare era această lume plată. În vremurile străvechi, când oamenii se puteau mișca numai pe jos şi nu călătoreau prea mult, se presupunea că lumea este destul de mică şi că nu există decât regiunile înconjurătoare. Acesta este motivul pentru care atunci când, în anul 2800 î.e.n , s-au produs puternice inundații în valea dintre Tigru și Eufrat, sumerienii care trăiau acolo au crezut că întreaga lume a fost acoperită de ape, iar această credință naivă a ajuns până la noi sub forma mitului biblic al potopului lui Noe.

Continue reading →

Care este forma pământului? (II)

pamantImaginați-vă că vă aflați în mijlocul oceanului, pe puntea unei nave. Este o zi însorită, senină, strălucitoare, iar marea e calmă. Atmosfera marină este, de regulă, mai puțin prăfoasă și cețoasă decât aerul de deasupra uscatului, așa încât puteți privi departe și vedeți clar linia orizontului. Marea întâlnește cerul de-a lungul unei linii orizontale clare.  Este limpede că priviți spre o culme.

Cum este posibil? Pe mare nu există coline, ci numai apă cu suprafața plană. Singurul răspuns posibil este că oceanul nu este plan, ci curbat, iar de la înălțimea punții navei puteți vedea numai până acolo unde linia privirii întâlnește vârful curbei, nu și dincolo de culme. Dacă urcați pe o punte mai înaltă, puteți vedea mai departe, înainte ca vederea să vă fie limitată de curbă, iar coborând pe o punte mai joasă veți vedea mai puțin. Mai mult decât atât, dacă stați pe loc și priviți în jur, veți vedea același orizont clar, la aceeași distanță în orice direcție, nu numai că suprafața oceanului este curbată, dar curbura ei este identică în orice direcție – cel puțin atât cât de poate vedea cu ochiul liber.

Dar de ce să se curbeze oceanul? Înseamnă că urmează curbura Pământului, care la rândul său este și el curbat în toate direcțiile. Acest lucru este mai puțin evident pe uscat, pentru că acesta este mai neregulat decât marea, iar aerul de deasupra lui este de obicei mai cețos.

Continue reading →

Care este forma pământului? (I)

pamantulPentru început trebuie să privim în jurul nostru și să observăm că Pământul este denivelat, iar forma sa nu este ușor de descris. Chiar dacă ignorăm casele și celelalte obiecte produse de om, precum și toate ființele, tot rămâne o suprafață denivelată, formată din stânci goale și țărână.

Prima concluzie la care putem ajunge în acest caz este că Pământul este un obiect ca un bolovan, cu văi și coline, faleze și defilee. În locuri cum ar fi Colorado, Peru sau Nepal, unde se află munți falnici, care ajung la înălțimi de mii de metri, neregularitățile formei Pământului sunt foarte clare, dar dacă locuiți în anumite zone din Arkansas, Uruguay sau Ucraina, nu vedeți prea multe văi sau coline; vedeți câmpii, care arată destul de plate.

Pe de altă parte, chiar dacă întâlniți dealuri sau munți, terenul se înalță pe o parte, dar coboară pe partea opusă. Văile și defileele coboară pe o parte, dar urcă din nou pe cealaltă. Nicio parte a suprafeței Pământului nu se înalță fără a coborî vreodată, când o traversăm; nicio parte nu coboară, fără să mai urce vreodată. În acest caz pare rezonabil să tragem concluzia că, în medie, Pământul este plat.

Continue reading →

Descoperiţi punctele extreme ale Pământului

Cel mai de jos  Marea Moartă, aflată la 397 de metri sub nivelul mării, este punctul cu cea mai joasă altitudine de pe suprafaţa Pământului.

Cel mai înalt   Cascada Angel din Venezuela este cea mai înaltă cădere liberă de apă – 979 metri, fiind de 18 ori mai mare decât cascada Niagara cu cei 55 de metri ai săi. Torentul de apă a fost numit după pilotul american Jimmy Angel, care a descoperit cascada în 1935, cu ocazia unei expediţii de căutare a aurului.

Continue reading →

Povestea Pământului

Planeta noastră este o sferă enormă, care se roteşte în jurul unei stele: Soarele. Pământul s-a format cu circa 4,6 miliarde de ani în urmă, din gaze fierbinţi şi praf, care au devenit o sferă din rocă topită şi incandescentă. În milioane de ani, temperatura din centrul Pământului a coborât până la 5500 ‘C, iar gazele ieşite la suprafaţă din adâncuri s-au adunat în jurul acestuia formând un balon gazos, numit atmosferă.

Continue reading →

Legenda pamantului si a muncii

Atotputernicul Dumnezeu, după ce a făcut cerul cel fără de capăt şi pământul cel înconjurat de ape şi toate câte sunt într-însele, a făcut în urmă pe om şi a hotărât ca el să fie stăpân peste toate făpturile şi vietăţile pământului, apelor şi văzduhului. De aceea a chemat Dumnezeu pe toate făpturile sale înaintea sa şi le-a spus tuturora ce îndatoriri le impune de împlinit.

Aşa a rânduit Dumnezeu ca cerul să fie pentru respirarea oamenilor şi a vietăţilor, şi loc de petrecere pentru zburătoare, şi ca plantele să tragă din el, prin frunze, hrană trebuincioasă.
Soarelui i-a dat Dumnezeu poruncă, prin razele sale de foc, să încălzească aerul, pământul şi apele şi să-şi reverse lumina sa asupra tuturor făpturilor dumnezeieşti, aflătoare sub bolta cerului.

Pe luna cea schimbătoare şi pe stelele cele fără de număr le-a însărcinat Dumnezeu ca ele să fie luminătoarele nopţilor, ca vietăţile sălbatice şi fricoase, ieşind din ascunsele lor vizuini, să-şi poată afla hrana în vremea nopţilor. Mărilor cele fără de fund şi lin stătătoare şi apelor celor curgătoare le-a zis Dumnezeu ca în ele să se adăpostească fel de fel de peşti şi vietăţi, ca ele să stingă setea oamenilor şi a vietăţilor şi, pe urmă, ca prisosul apelor lor să se ridice în formă de abur în aer şi apoi la vreme de trebuinţă să cadă pe pământ în formă de ploaie şi omăt.

În urmă veni şi pământul la rând, ca să ieie şi el spre ştiinţă îndătorirea lui şi Dumnezeu i-a zis:

Tu, negrule pământ, să hrăneşti cu ierburile mirositoare şi cu pomii cei roditori ce vor răsări din tine şi se vor hrăni din glia ta, toate vietăţile, dobitoacele şi pe toţi oamenii lumii!

Auzind pământul această poruncă dumnezeiască, s-a cutremurat de frică, după care cutremur s-a schimbat neteda-i faţă în munţi şi văi şi a zis:

Doamne, mă prind să hrănesc, să cresc şi să adăpostesc toate ierburile, pomii, vietăţile şi dobitoacele lumii, dar nu mă prind să hrănesc sumedenie de om ce va fi cu vremea pe pământ. Nu mă prind să hrănesc pe om, fiindcă el, rânduit de tine stăpân peste toate de pe pământ, nu va voi să mă lucreze şi să mă grijească şi aşa să-şi agonisească cele de trebuinţă gurii şi pântecelui, ci va aştepta ca toate să i le dau de-a gata, aşa cum s-ar zice, mură în gură. De aceea, atotputernice Doamne, nu mă prind să-l hrănesc pe om; fă bine şi îndătoreşte cu aceasta pe luminosul soare, pe blânda lună, pe strălucitoarele stele sau pe întinsele şi nemărginitele mări.

 

Legende populare romanesti

Almagest

Ptolemeu a fost un om de stiinta care a lasat multe lucrari scrise, dar este cunoscut mai ales pentru Almagest.

Inainte de a vorbi despre aceasta lucrare, trebuie sa amintim insa ca Ptolemeu a fost ultimul astronom de marca provenit din scoala alexandrina  din Egipt. El este cel care a scris cartea Mare compozitie astronomica in cursul celui de-al doilea secol al erei noastre. Lucrarea reprezinta o descriere completa a tuturor cunostintelor astronomice pe care le avea omenirea in acele vremuri, fiind totodata o sinteza a ideilor autorului si a altor savanti greci, cum ar fi Aristotel, Pitagora, Apollonios din Perga si Hiparh. Acesti savanti au crezut ca Pamantul este centrul universului. In lucrare, Ptolemeu a inclus si un catalog al sferelor elaborat de Hiparh in 130 i.Hr.

Arabii au fost atat de captivati de aceasta carte incat au numit-o Al magiste (Cea mai mare), denumire denaturata mai tarziu si devenita, astfel, Almagest.

Cel mai important capitol al Almagest-ului cuprinde descrierea sistemului Ptolemeic, un model al miscarii planetare in care Pamantul este centrul universului, in timp ce Soarele si Luna se rotesc in jurul lui pe orbite perfect circulare.

Deoarece planetele par a se misca uneori in sens invers celui normal, miscarea lor nu poate fi explicata prin orbite perfect circulare. Ca atare, Ptolemeu a adoptat o solutie pentru descifrarea misterului, solutie care i-a fost sugerata de Apollonios: fiecare planeta se roteste pe circumferinta unui cerc mic, numit epiciclu; acesta are ca centru un punct numit deferent, iar deferentul se roteste la randul lui in jurul Pamantului pe o orbita circulara.

sursa: Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor stiintifice, Editura Orizonturi, Bucuresti

Mlastini si paduri – Istoria lumii

Mlaştini şi păduri

Cu 362-290 milioane de ani în urmă

La începutul perioadei Carbonifere, cu 362 milioane de ani în urmă, mari suprafeţe de pe Pământ erau acoperite cu mlaştini. Vremea era caldă şi umedă, iar aceste mlaştini uriaşe erau ideale pentru dezvoltarea copacilor şi a plantelor. Păduri uriaşe cu copaci gigantici s-au întins pe toate continentele.

Copacii din pădurile carbonifere erau cu totul altfel faţă de cei pe care îi vedem astăzi. Cei mai inalţi copaci erau de fapt plante asemănătoare muşchilor, având însă tulpini verticale. Aveau coaja verde, solzoasă şi ajungeau la înălţimi de 50 de metri.

Formarea cărbunelui

Plantele moarte şi copacii prăbuşiţi se adunau mormane în pădure şi, cu timpul, se îngropau sub straturi de noroi. De-a lungul a milioane de ani, plantele şi copacii au fost presaţi până ce s-au întărit şi s-au transformat în cărbune.

Insecte mari

Mlaştinile perioadei Carbonifere erau pline de insecte uriaşe, păianjeni şi gândaci. Libelule uriaşe, primele creaturi cu aripi, fluturau printre copaci. Miriapode de până la 2 metri se căţărau printre frunzele moarte, iar păianjenii uriaşi împleteau pânze rudimentare pentru a-şi prinde prada.

Epoca amfibienilor

În timpul perioadei Carbonifere, a evoluat o mare varietate de amfibieni. Unii dintre ei, de mărime mică, asemănători cu sopârlele, alergau prin pădure în căutare de insecte pe care să le mănânce. Alţi amfibieni vânau în apă, ca şi crocodilii de astăzi. Ca şi cei de astăzi, amfibienii din vremurile îndepărtate îşi depuneau ouăle acoperite cu o substanţă cleioasă în bălţi sau în ape curgătoare. Astfel, trebuiau să îşi ducă viaţa aproape de apă şi să găsească soluţii pentru a reuşi să ducă acest trai.

Iesirea unor pesti din apa – viaţa la începuturi – istoria lumii

Cu 380-360 milioane de ani în urmă

În timpul perioadei Devoniene, climatul pe Terra s-a încălzit tot mai mult, cu lungi perioade de vreme uscată. Lacurile şi râurile au devenit tot mai puţin adânci şi mai sărace în oxigen, astfel că peştii care le populau au trebuit să se adapteze, pentru a putea supravieţui.

Plămâni şi picioare

Un grup de peşti numiţi „cu aripioare cărnoase” aveau şi plămâni şi branhii. Ei puteau respira aer şi pe uscat, dacă apa nu conţinea suficient oxigen. E posibil să-şi fi folosit aripioarele puternice, musculoase, pentru a-şi menţine capetele deasupra apei. Oamenii de ştiinţă cred că aceste aripioare au evoluat în timp, transformându-se în picioare. Unul din primii peşti cu picioare a fost Acanthostega. Avea branhii pentru a respira sub apă şi probabil nu putea sta pe uscat prea mult. Cu picioarele sale scurte, se putea mişca şi în apa prea scurtă pentru înotat.

De ce le-au crescut peştilor picioare?

Experţii au crezut o vreme că peştilor le-au crescut, prin evoluţie, picioare pentru a putea traversa uscatul către alte bălţi, dacă balta unde trăiau seca. Acum, oamenii de ştiinţă cred că le-au crescut picioare şi li s-au format plămâni, pentru ca ei să poată trăi în ape mai mici, mai degrabă decât pentru a ieşi pe uscat.

Pe uscat

Cu circa 375 milioane de ani în urmă, a apărut un animal numit Ichthyostega. El trăia mai mult în apă, dar putea să respire şi aer şi să se târască pe uscat. Probabil că se întorcea în apă pentru a-şi depune ouăle. Animalele care trăiesc pe uscat, dar îşi depun ouăle în apă se numesc amfibieni.

sursa: Enciclopedie de istorie a lumii, Editura Aquila ’93

Viaţa pe uscat – istoria lumii

Cu 440-362 milioane de ani în urmă

Viaţa pe planeta noastră a început în mare. Vreme de milioane de ani, suprafaţa Terrei a fost agresată de razele ultraviolete dăunătoare ale soarelui, astfel că nu erau aproape deloc forme de viaţă pe uscat. Plantele simple, numite alge, creşteau la marginea mării, însă uscatul era pietros şi cu desăvârşire golaş.

Treptat, un strat de gaz numit  ozon s-a stabilizat în jurul Pământului. Ozonul a blocat pătrunderea razelor dăunătoare, în bună măsură, şi a făcut posibilă supravieţuirea plantelor şi a animalelor pe uscat.

Plante pe uscat

Primele plante cunoscute care au crescut pe uscat au apărut cu circa 440 milioane de ani în urmă, către sfârşitul perioadei Ordoviciene.

Pentru a supravieţui pe uscat, plantele aveau nevoie de rădăcini care să absoarbă apa din sol şi de o reţea de tuburi prin care să transporte apa de la rădăcină la tulpină. Învelişul plantei trebuia să fie impermeabil, pentru ca planta să nu se usuce, iar tulpina trebuia să fie destul de puternică pentru a menţine planta în poziţie verticală.

Prima plantă cunoscută având toate aceste proprietăţi a fost Coocksonia care a apărut cu circa 420 milioane de ani în urmă.

Animale pe uscat

O dată cu apariţia plantelor pe uscat a apărut şi hrana pentru animale. Primele creaturi care s-au mutat din apă pe uscat au fost artropodele, adică păianjenii, miriapodele şi insectele.

sursa: Enciclopedie de istorie a lumii, Editura Aquila ’93

Primii pesti – istoria lumii

Cu 510-362 milioane de ani în urmă

Primii peşti au apărut în urmă cu aproximativ 510 milioane de ani în urmă, la începutul perioadei Ordoviciene. Au fost primele creaturi ce aveau coloană vertebrală care să le susţină greutatea corpului.

Peşti fără fălci

Primii peşti apăruţi nu aveau fălci cu care să poată închide şi deschide gura. Ei trăiau pe fundul apei, de unde puteau suge mici particule de hrană de pe fundul mării.

Peşti cu fălci

Primii peşti cu fălci au apărut în perioada Siluriană. Sunt denumiţi acanthodieni sau „rechini ţepoşi”, cu toate că nu erau nici pe departe rechini. 🙂 Îşi puteau folosi gura pentru a apuca şi muşca, astfel că puteau să consume o mai mare varietate de hrană. Mulţi dintre aceşti peşti au devenit prădători.

Peşti fioroşi

Un grup de peşti numiţi placodermi (acoperiţi cu plăci osoase dure) erau prădători deosebit de feroce. Unii erau chiar uriaşi, având fălci puternice, cu plăci osoase ascuţite, zimţate.

Primii rechini

Rechinii au apărut în timpul perioadei Devoniene. Scheletul rechinilor nu este osos, ci cartilaginos. Cartilagiile sunt mai uşoare decât oasele, fapt ce îi ajută pe rechini să plutească.

Viaţa la începuturi – Istoria lumii

Cu 510-408 milioane de ani in urma

Acum circa 510 milioane de ani în urmă, multe din ciudatele creaturi din Cambrian au murit. Acestea au fost înlocuite de o enormă varietate de noi creaturi, care au prosperat în apele calde şi puţin adânci ale mărilor, în perioadele Ordoviciană şi Siluriană. Unele din aceste creaturi, cum sunt stelele de mare, crinii de mare şi coralii, există şi azi pe Pământ.

Stele de mare pe tulpini

Stelele de mare aparţin unei grupe de animale numite echinoderme, ceea ce înseamnă „piele ţepoasă”. Rudele lor, crinii de mare, sunt mai degrabă stele de mare cu ţepi. Crinii de mare au o mulţime de braţe mişcătoare, acoperite de ventuze lipicioase.

Colonii de corali

Coralii sunt creaturi mici, de forma unor săculeţi, care trăiesc împreună, în grupuri mari, numite şi colonii. Coralii îşi folosesc tentaculele pentru a împinge hrana în gura lor. Au schelete tari, calcaroase, care susţin trupurile lor moi. De-a lungul timpului, scheletele s-au unit formând recifele de corali. Primele recife au apărut cu 450 milioane de ani în urmă.

Pradători puternici

În timpul perioadelor Ordoniciană şi Siluriană animalele de pradă şi-au perfecţionat tehnicile de vânătoare. Un grup de vânători îl formau nautiloizii. Aveau o vedere excelentă şi tentacule lungi pentru capturarea prăzii. O calitate în plus era viteza lor deosebită.

Cei mai feroce prădători erau cei din familia euripteridelor, adică a scorpionilor de mare. Era impresionant gigantul Pterygotus, care atingea 2 m lungime. Frontal era dotat cu braţe terminate în nişte „cleşti”, pentru apucarea prăzii, iar lateral avea picioare late, folosite ca aripioare de înotat.

Cochilii si schelete – viaţa la începuturi – Istoria lumii

Cu 550-510 milioane de ani în urmă

La început, viaţa pe Pământ a evoluat foarte încet. Au trebuit să treacă peste 3.000 milioane de ani astfel încât celulele simple să evolueze până la primele animale cu corpul moale. Apoi, cu circa 550 milioane de ani în urmă, la începutul perioadei Cambriene, o uluitoare varietate de noi creaturi a început să apară în adâncul mărilor. Multe din aceste noi creaturi aveau cochilii tari şi exoschelete pentru a le susţine şi proteja corpurile moi. Unele dintre ele aveau şi picioare cu articulaţii. Creaturile cu picioare articulate şi exoschelet sunt numite artropode.

Primii vânători

 

La începutul Cambrianului, unele animale au început să vâneze şi să mănânce alte animale. Cochiliile şi scheletele animalelor cu corp moale par să le fi crescut în acest timp pentru a le servi drept protecţie.

Creaturi bizare

Fosilele unor creaturi bizare din Cambrian au fost descoperite în rocile din Burgess Shale, în Canada. Aceste fosile sunt neobişnuite, fiindcă s-au păstrat în detalii foarte amănunţite, chiar şi cele ale creaturilor cu trup moale. La unele dintre fosile, ceea ce au mâncat ultima oară înainte de a muri s-a păstrat şi poate fi văzut în interiorul trupului lor.

Picioare lungi sau ţepi?

Unele din creaturile de la Burgess Shale sunt foarte enigmatice. Pentru multă vreme, oamenii de ştiinţă au crezut că Hallucigenia păşeşte pe picioare de forma ţepilor şi are tentacule pe spate. Fosilele descoperite recent în China arată că presupusele picioare lungi sunt de fapt ţepi. Oamenii de ştiinţă au studiat această creatură cu susul în jos. 🙂

Lumea in continua schimbare – Istoria lumii

Cu 250-60 milioane de ani în urmă

Pământul nu a arătat întotdeauna aşa cum arată astăzi. Din momentul formării planetei noastre, suprafaţa ei a fost în continuă schimbare.

Un uriaş mozaic

Scoarţa terestră este împărţită în câteva bucăţi uriaşe, numite plăci, care se îmbină ca un uriaş mozaic. Cele mai multe plăci sunt alcătuite, în parte, din ţinut uscat (numit scoarţă continentală) şi, în parte, din fundul oceanelor (numit scoarţă oceanică).

Plăcile în mişcare

Pământul de sub picioarele tale pare foarte ferm, dar el este de fapt în mişcare. Plăcile care compun scoarţa terestră plutesc pe o masă de rocă fierbinte aflată dedesubtul suprafeţei terestre. Această rocă fierbinte (magmă) se mişcă într-una, antrenând şi plăcile. Unele plăci sunt împinse una către cealaltă, în vreme ce altele sunt despărţite.

Crearea munţilor

Când două placi tectonice sunt împinse una către cealaltă, solul îşi modifică forma, ridicându-se şi formând mari lanţuri muntoase.

Continente în mişcare

Plăcile Terrei se mişcă cam cu viteza cu care îşi cresc ţie unghiile. Peste milioane de ani, această mişcare poate face ca toate continentele să fie purtate de mari distanţe faţă de poziţia actuală. Cu 250 de milioane de ani în urmă, toate continentele erau unite, formând un singur supercontinent gigantic, numit Pangaea, care, odată cu trecerea timpului, s-a divizat.

Nasterea planetei Pamant – istoria lumii

Pământul este o planetă extrem de mică, într-un vast univers. Universul este format din miliarde de stele şi planete şi uriaşi nori de gaz, toate acestea separate prin imense spaţii goale. Stelele sunt grupate în galaxii, fiecare galaxie conţinând milioane de stele. Soarele nostru este doar o stea în galaxia Calea Lactee.

BIG BANG

Oamenii de ştiinţă cred că universul s-a născut cu 15.000 milioane de ani în urmă, printr-o explozie deosebit de violentă, numită Big Bang. Explozia a creat o minge de foc uriaşă care s-a răcit şi a format mici particule. Tot universul este format din mici particule, numite materie.

Iată ceea ce se crede că s-a petrecut după Big Bang:

  1. Mingea de foc s-a împrăştiat şi Universul a început să se mărească (El continuă să se mărească şi în zilele noastre).
  2. Pe măsură ce mingea de foc s-a răcit, mici particule s-au adunat în nori groşi şi rotitori de gaz şi praf.
  3. Norii au comprimat în interiorul lor tot mai mult gaz şi praf. Gazele au devenit tot mai fierbinţi, până ce au început să ardă şi s-au format stelele.
  4. Planetele s-au format din resturile de praf şi gaze care se rotesc în jurul unei stele.

PLANETA PĂMÂNT

Pământul s-a format cu circa 4.550 milioane de ani în urmă dintr-un nor de praf şi gaz care se învârtea în jurul soarelui. Treptat, Pământul s-a încălzit tot mai tare, până când s-a transformat într-o minge de rocă lichidă şi metal. Materialele mai uşoare au ieşit la suprafaţă, unde s-au răcit, formând o scoarţă tare. Rocilele de dedesubt au rămas fierbinţi şi în stare lichidă.

O PLANETĂ LIPSITĂ DE VIAŢĂ

Timp de milioane de ani după formarea Pământului, aici nu au fost condiţii de viaţă. Nu a existat apă, aer respirabil şi nici o protecţie împotriva razelor dăunătoare ale soarelui. Vulcanii azvârleau rocă fierbinte lichidă, iar suprafaţa Pământului era lovită de roci uriaşe, numite meteoriţi, roci care cădeau din spaţiu.

PRIMELE OCEANE

Vulcanii de la suprafaţa Pământului au scos nori uriaşi de vapori şi gaze, care s-au adunat într-un strat gros deasupra Pământului. Pe măsură ce norii se îngroşau şi se răceau, aburii s-au transformat în apă şi a început să plouă. A plouat de-a lungul a mii de ani, ploaia a inundat Pământul şi au apărut oceanele.

MĂRILE FIERB

Uriaşii meteoriţi au continuat să lovească Pământul până acum 3.800 milioane de ani. Ei eliberau cantităţi mari de căldură în momentul impactului. Oamenii de ştiinţă cred că a fost atât de mare cantitatea de căldură eliberată, încât apa oceanelor a fiert. Aceasta ar fi distrus orice formă primară de viaţă.