Arhive etichetă: paharnic

Boieri mari si mici in istoria romanilor

Marii boieri

Ei sunt, de la începuturi, tovarăşii domnului în toate „trebile ţării”, şi la război şi la cârma statului în vreme de pace. Printre ei îşi alege domnul dregătorii, echivalentul miniştrilor de azi, care fac parte dintr-un sfat (cuvânt slav, înrudit cu modernul soviet!). Numele pe care le poartă dregătoriile sunt mai toate de origine bizantină, dar trecute de cele mai multe ori prin intermediar bulgar. Uneori se regăseşte aproape neschimbată forma veche latină, de pildă pentru comis (lat. comes, care a dat în ierarhia feudală apuseană pe comite sau conte), sau vistierul (de la vestiarius, cel ce ţine cheia garderobei domneşti unde se află şi tezaurul ţării, vistieria); spătarul (de la spată sau spadă), comandantul oastei; logofătul, echivalentul unui cancelar la apuseni, vine de la numele unui mare dregător bizantin, logothelis, literal: păstrătorul legilor. Un singur titlu pare a fi o creaţie locală, românească: vornic, personaj de prim rang, în termeni moderni ministru de interne şi ministru al justiţiei. Numele slavon dvornic (de la dvor, palat) pare a fi fost calchiat după titlul înaltului slujitor de la Curtea ungară denumit palatinus.

Continuă citirea →