Arhive etichetă: pacate

Bayard. Păcate şi virtuţi cavalereşti (II)

cavalerul bayardTrecură anii… Carol al VIII-lea se săvârşi din viaţă în 1498. Anii consumară apoi şi domnia lui Ludovic al XII-lea, care, mânat de aceeaşi aviditate, continuase să pârjolească Peninsula Italică.

Suit pe tronul Franţei la începutul anului 1515, Francisc I era frumos şi desfrânat, îndrăzneţ şi risipitor, însetat de putere şi nepăsător la suferinţele poporului său. Ispitit şi el de prada pe care o reprezenta Italia, trimise vorbă lui Bayard să se îndrepte spre această ţară, pentru a comanda avangarda oştirii franceze.

Vestea sosirii lui în valea râului Pad sosi ca un trăsnet asupra duşmanilor. „Acest Bayard a trecut munţii, dar îl voi prinde ca pe un porumbel în colivie!” – se făli Prospero Colonna, comandantul armatei papale. Câteva săptămâni mai târziu, el era cel care lâncezea în cuşca lui Bayard. Întreaga oaste a pontifului de la Roma capitulă, ceea ce sili pe mercenarii elveţieni să se retragă spre Milano.

Câteva zile mai târziu, Francisc I îşi aducea trupele în câmpia lombardă. La Marignano, nu departe de Lodi, avu loc a mare bătălie, în cadrul căreia 30.000 de pedestraşi şi 9.000 de călăreţi francezi, susţinuţi de o artilerie excelentă, înfruntară pe cei 28.000 de pedestraşi elveţieni ai cardinalului de Sion. Dar aceştia erou soldaţi dârji, înalţi şi atletici, mândri de răsunătoarele lor victorii de la Granson, Morat şi Novara. În acordurile corului din cantonul Uri, ei înaintau la luptă în rânduri strânse, bizuindu-se pe forţa loviturii şi pe îndemânarea braţelor.

Bayard era în elementul lui. Aplecat pe cal, se avânta printr-o pădure de lănci, lovind în faţă şi în spate, în dreapta şi în stânga. Pe neaşteptate, un grup de vrăjmaşi îl înconjură pe Francisc I, gata să-l doboare. Dar cavalerul interveni năprasnic, salvându-l de la captură.

Continuă citirea →

Bayard. Păcate şi virtuţi cavalereşti (I)

bayardAnno domini 1503… De aproape zece ani pământul Italiei era călcat în picioare de armate străine – franceze şi spaniole – în lupta pentru bogăţiile peninsulei. Pe francezi îi comanda regele Ludovic al XII-lea, iar pe spanioli Gonzalvo de Cordoba.

Într-una din dimineţile lui decembrie, tabăra franceză fu cuprinsă de mare fierbere. Spaniolii dădeau un nou atac în josul râului Garigliano. Francezii din garnizoana podului alergară să respingă atacul.

Rămas cel din urmă, un cavaler tocmai se pregătea să pornească după tovarăşii săi de arme. Fu singurul care zări, dincolo de pod, răsărind de după nişte movile câteva sute de oşteni spanioli, care se îndreptau spre pod. Cavalerul înţelese tactica iscusită a duşmanului, care simula un atac asupra altei poziţii pentru ca adversarul să lase podul fără apărare, iar el să-l ocupe şi să atace din flanc oastea franceză.

„Basco, aleargă şi caută oamenii noştri! – porunci cavalerul scutierului său. Altfel suntem pierduţi. Eu îi voi distra pe spanioli până la întoarcerea ta!” Şi se avântă singur în faţa duşmanului.

Avangarda cavaleriei spaniole se angajase deja la celălalt capăt al podului. Galopând în întâmpinarea ei, cu viziera lăsată, cu lancea plecată, cavalerul frânse elanul invadatorilor. La fiecare lovitură de lance ţâşnea strigătul de moarte al unui duşman prăbuşit de pe pod, în curentul năvalnic al râului.

Spaniolii erou uluiţi: să fie oare cu putinţă ca un singur om să zădărnicească un plan atât de bine întocmit? Şi înverşunarea luptei spori. Săgeţile cădeau ca ploaia în dreapta şi în stânga temerarului cavaler, dar ca prin minune niciuna nu-l nimerea. Părea un leu asupra căruia se năpustise o hidră cu zeci de capete.

Continuă citirea →

Livia Augusta – Femei vestite din lumea antică (prima parte)

Livia, sotia lui AugustusUltimul veac din istoria republicii romane a fost teatrul unor nesfârşite războaie civile, caracterizate prin brutalităţi militare, provocate de voinţa puternică a unor generali şi oameni politici, hotărâţi să pună mâna pe conducerea unică. Cartelurile politice ale celor două triumvirate, masacrele asupra rivalilor politici, oficializate prin listele de proscripţie, comploturi de tipul celui al lui Catilina pentru răsturnarea ordinii politice republicane, răscoale ale sclavilor, de genul celei conduse de Spartacus, confiscările de bunuri materiale, exproprierile agrare forţate etc. arătau destrămarea constituţiei tradiţionale. Se impunea cu necesitate ca în locul haosului şi anarhiei să se ajungă la o conducere unică, prin care să se pună capăt atâtor evenimente furtunoase. Cezar nu a putut-o realiza din cauza idelor lunii martie, dar nepotul său Octavian a ştiut să ofere cetăţenilor ceea ce aceştia aşteptau: pace generală, asigurarea vieţii şi a bunurilor lor materiale.

Continuă citirea →