Arhive etichetă: Octavian Mosescu

Cincinat Pavelescu, într-o noapte de revelion

noapte de revelion

Cincinat Pavelescu, cunoscutul epigramist – judecător pe vremuri într-un târguşor din preajma Râmnicului-Sărat – îşi petrecea întotdeauna revelionul la Bucureşti în mijlocul confraţilor, care îl aşteptau cu nerăbdare pentru improvizaţiile, anecdotele cu tâlc şi mai ales pentru istorisirile de aventuri trăite (şi de multe ori netrăite) pe care le povestea cu o neobosită vervă.

Într-un an, însă, cu două zile înainte de Anul Nou, se abătuse un viscol cu troieniri de şosele şi trenuri, blocând traficul de călători, astfel încât bardul fu nevoit să rămână în mica urbe cu câteva felinare fumegând pe strada principală, fără nicio perspectivă de evadare.

Un avocat burlac, ştiindu-l singur şi în proaste relaţii cu gazda nemulţumită de neplata chiriei cu lunile, l-a invitat să serbeze ivirea Noului An împreună cu inginerul silvic şi un medic, amândoi celibatari. Doctorul venea cu o damigeană de vin din podgoria Tâmboieşti, iar silvicul cu vâscul pentru împodobirea locuinţei de holtei. Tânărul amfitrion, nefiind pregătit pentru o asemenea sindrofie, înştiinţase pe un client cu procese penale să-i aducă neapărat de unde o şti, cu noaptea în cap, câteva păsări în contul onorariului de avocat.

Continuă citirea →

Octavian Goga la Râmnicu Sărat

Octavian Goga

… Şi poetul Octavian Goga a fost la Râmnicu-Sărat. În trecere spre Iaşi, s-a oprit să ţină o conferinţă despre Avram Iancu şi să ia masa într-un local de pe strada principală, unde astăzi se află instalat muzeul orăşenesc. La banchet au participat peste 100 de intelectuali.

Reuniunea a durat mai multe ceasuri. Anecdote, toasturi şi improvizaţii, râmnicenii ţinând să se arate mari iubitori ai muzelor. Astfel, o absolventă de conservator, cu vibraţii în glas şi farmec în priviri, citeşte pe nerăsuflate:

Mărturisesc, iubite bard,
Atâtea vise pier ca fumul
Şi doruri multe-n mine ard,
Când noaptea vă citesc volumul.

Continuă citirea →

Gheorghe Munteanu Murgoci. Născut pe drum, într-o căruţă

Gheorghe Munteanu Murgoci

Povesteşte Octavian Moşescu: “Călătoream, împreună cu un grup de artişti, la bordul unui vas care făcea cursa de-a lungul litoralului românesc. Era o dimineaţă de vară, cu marea liniştită. Ghid ne era pictorul Alexandru Szatmary, un îndrăgostit al peisajului marin, la îndemnul căruia ne hotărâsem să ne desprindem din cotidianul bucureştean pentru o evadare pitorească de câteva zile.

Printre noi se afla şi profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci, savantul cu renume mondial, originar din Munţii Buzăului. Se odihnea pe un şezlong, cu o carte deschisă în mână şi cu binoclul alături. Părea a fi în convalescenţă. Istorisea cu pasiune întâmplări din târg şi din străinătate unui auditoriu care se îngroşa mereu. Tentat de farmecul acestui povestitor, m-am apropiat. Unul dintre cei de faţă m-a recomandat profesorului, accentuând asupra faptului că sunt din părţile Râmnicului-Sărat. După ce s-a interesat de obârşia mea, a adăugat:

– Eu sunt coborâtor din Bisoca şi rădăcinile neamului meu sunt înfipte adânc în satele din jur. Sunt neam de mocani păstori care au trecut Carpaţii înainte cu câteva sute de ani. Tatăl meu, cioban, a plecat din Bisoca cu turma de oi, în căutare de păşune în părţile Brăilei. Eu sunt născut pe drum, într-o căruţă, având coviltir cerul cu stele şi călăuza Steaua polară. De aceea îmi place drumeţia.

Continuă citirea →

Bisoceanca. Istoria unei picturi

Nicolae Grigorescu autoportret

Povesteşte Octavian Moşescu: “Pe potecile pierdute în brădetul de la Bisoca, pictorul Nicolae Grigorescu rămâne într-o zi vrăjit în faţa unei viziuni mirifice. O mândreţe de copilă, înaltă şi zveltă, strălucind în portul naţional al locului, i-a apărut în cale. Cum cobora, subţire şi dreaptă, a rugat-o să-i pozeze acolo, în decorul munţilor.

… Aşa începe povestea cu portretul Bisoceancăi, care te întâmpină astăzi în holul casei memoriale N. Grigorescu din Câmpina şi, privind pe frumoasa mocăniţă, străfulgerări de amintiri mi-au străbătut trecutul…

Continuă citirea →

Râmnicu-Sărat. Oraşul epigramiştilor

Octavian Mosescu - Oaspeti de altadata

Povesteşte Octavian Moşescu: „Pe drept cuvânt, Râmnicu-Sărat poate fi considerat un oraş al epigramiştilor.

Poetul Cincinat Pavelescu, om de spirit, râmnicean la origine, cunoscut pentru şarjele sale umoristice savurate pretutindeni, este, fără îndoială, cel mai reprezentativ dintre ei. În volumul de epigrame, prefaţat de scriitorul Tudor Măinescu, au fost cuprinse doar câteva din spumoasele catrene care continuă să circule şi astăzi, transmise prin viu grai. N-a fost şezătoare literară sau agapă la care verva şi umorul lui Cincinat Pavelescu să nu strălucească în improvizaţii sau replici caustice, făcând deliciul întregii asistenţe.

Continuă citirea →

Matei Elian, poetul „Cântărilor sfioase”

Octavian Mosescu - Vitralii

Povesteşte Octavian Moşescu: “În volumul memorial „Chipuri şi popasuri”, scriitorul Gala Galaction aminteşte despre popasurile sale la Râmnicu Sărat, unde îl vizita pe vechiul şi apropiatul sau prieten, Alexandru I. Zamfirescu, poet cunoscut sub pseudonimul Matei Elian.

În „Casa amintirilor”, pe strada Semicerc din Bucureşti, autorul cărţii „La răspântie de veacuri”, roman cu reflexe autobiografice, alcătuise un cenaclu literar, frecventat, între alţii, de Tudor Arghezi, N. D. Cocea, V. Demetrius şi Alexandru I. Zamfirescu, cu care a rămas prieten până la marea şi inevitabila despărţire.

Continuă citirea →

Amintiri despre Ion Barbu

Ion Barbu

Povesteşte Octavian Moşescu: „Într-o vreme, ne întâlneam întâmplător la o frizerie de pe Bulevardul Republicii. Poetul venea dinspre cartierul Cotroceni. Se oprea aici, la un lucrător cunoscut, care îi ştia toate capriciile. De fapt, toţi îl respectau, deşi era distant, reducând dialogurile la câteva cuvinte convenţionale.

Dacă ieşeam în acelaşi timp – ne cunoscusem în războiul din 1916 – ne îndreptam spre cafeneaua Capşa, de pe Calea Victoriei. De mulţi ani, poetul era aici un client permanent. Personalul îi ştia tabieturile şi firea oarecum irascibilă. De la intrare saluta cu o politeţe reţinută pe confraţii scriitori, evitând să se aşeze la mesele lor, cautând un loc liber şi izolat pe lângă un perete. Îndată ospătarul îi aducea un filtru nepreparat, pentru că poetul prefera să-l dozeze după o reţetă personală. Savurarea cafelei era aproape un ritual. Apoi, fără nicio întârziere, scotea din buzunarele încărcate manuscrisele şi caietele, lucrând ore întregi şi uitând că se afla într-un local public.

Continuă citirea →

La Topârceanu acasă

George Toparceanu

Povesteşte Octavian Moşescu:

MOTTO  Mireasma florilor de tei
O simt şi-acum prin nară,
Când mi-amintesc de ochii ei
Şi trec hoinar prin gară

O improvizaţie a poetului Topârceanu pentru Râmnicu Sărat, unde, prin anul 1908, s-a oprit la fratele său – sculptorul Mateescu, profesor la o şcoală secundară din oraş. Din zilele acelea, petrecute în urbea noastră, nu-şi mai amintea decât de bulevardul Gării, străjuit de tei înfloriţi, de grădina publică cu un Samson cioplit în piatră şi de atelierul maestrului, unde cunoscuse o fată brună, cu ochi migdalaţi şi negri – „tulburători de negri”, cum îmi povestea când l-am vizitat la Iaşi, să obţin colaborarea la cartea comemorativă a societăţii „România Jună”.

În ziua aceea, nu ştiu cum am căzut în casa scundă, cu cărţi răvăşite pe mai multe etajere – toate în mare dezordine – că am avut o copleşitoare dezamăgire. Amfitrionul, care de fapt îmi fixase ora, ne-a primit cu amabilitate, dar oarecum stânjenit de decorul apocaliptic al odăii. Nu avea nicio similitudine cu autorul baladelor din Viaţa Românească. Numai figura îmi era vag cunoscută din reviste şi almanahuri literare. Purta, ca întotdeauna, o tunică cu guler închis şi o meşă lăsată pe frunte. Faţa palidă şi ochi asimetrici. Purta, de asemenea, pantofi negri cu tocuri înalte, ca de damă. Era de statură mică, ceea ce îl făcea să sufere mult şi căuta, prin trucuri de îmbrăcăminte, să înlăture acest neînsemnat neajuns.

Continuă citirea →

Un poet dificil

Octavian Mosescu si Adrian Maniu in Vitralii

Povesteşte Octavian Moşescu: “Ne-am cunoscut în pragul primului război mondial, la şcoala militară din Dealul Spirii. Formam un grup de teterişti, încât N. D. Cocea – de câte ori ne întâlnea nedespărţiţi – ne poreclise cei patru muşchetari: Adrian Maniu, Camil Petrescu, Scarlat Froda şi autorul rândurilor de faţă. N-a trecut însă o lună de la încorporare, şi grupul nostru rămase descompletat. Numai Camil Petrescu şi cu mine fuseseram repartizaţi la diverse companii; ceilalţi obţinuseră o amânare. A fost de ajuns o lună, ca acolo, între zidurile cazărmii cu mânuiri de armă şi lustruit de bocanci, să leg o temeinică prietenie cu Adrian Maniu.

Rar un prieten sincer şi cald ca el, care să te ajute în impasurile inerente vieţii. E drept, uneori şi pentru nimica toată devenea capricios şi irascibil. Atunci nu mai era de recunoscut. Culoarea ochilor căpăta un verde vineţiu, devenea palid şi, fără control, îşi smulgea o sprânceană până o lăsa golaşă. De obicei, se supăra fără temei, mai ales atunci când te aflai în imposibilitate să-i îndeplineşti o dorinţă.

Continuă citirea →

Octavian Moşescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Octavian Mosescu - personalitati din Ramnicu Sarat

Octavian Moşescu – Publicist, editor, memorialist, poet; mare animator cultural. Se naşte la 23 mai 1894, în comuna Tâmboieşti – azi jud. Vrancea, râmnicean după tată, descinzând dintr-o familie cu onomastica de „Moşu“. În Tâmboiesti, unde mama fusese numită învăţătoare, îşi va petrece primii ani de studii. Absolvă în Rm. Sărat gimnaziul ce purta numele filantropului „V. Boerescu“ (1909), după care intră, ca bursier, la Liceul „Atanasie Başotă“ din Pomârla. Încă din timpul gimnaziului, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Mazilu, îşi dezvăluie cele dintâi virtuţi literare: la 10-11 ani scria versuri, la 12 ani publica prima poezie („Lumina“, Rm. Sărat). În liceul de la Pomârla – unde îndrumători îi sunt Iorgu Iordan şi Romulus Cioflec, fratele editorului – au loc săptămânal, sub conducerea sa, reuniuni literare, conferinţe, declamaţii; aici, dar tipărită la Dorohoi, scoate revista „Carpaţi“ (1914-1915), care, prin glasul tinerilor, susţinea intrarea ţării în luptă alături de aliaţi, pentru marea unire a românilor.

Continuă citirea →

Victor Ion Popa la Râmnicu Sărat

„În casa cu geamlâc şi cu castani la poartă, de pe strada Amurgului din Râmnicu Sărat, ne întâlneam, acum o jumătate de veac, nenumăraţi iubitori ai artelor. Niciunul nu avea mai mult de 20 de ani. Cu toţii formam redacţia revistei cu nume de puritate şi adolescentă speranţă: Vestala. Între aceştia se găsea figura de porţelan fin a celui mai apropiat prieten şi colaborator: Victor Ion Popa.

Continuă citirea →

Macedonski şi anatema publică

Privesc litografia maestrului Jean Al. Steriadi, cu imaginea donquijotescă a celui mai hulit scriitor român: Alexandru Macedonski. Cât timp a trăit, nu i s-a iertat epigrama adresată nefericitului geniu al „Luceafărului“ .

Şi nici posteritatea nu i-a iertat gestul necugetat, deşi – în perspectiva timpului – zămislitorul „Nopţilor“ şi al suavelor rondeluri a pătruns, cu toată anatema publică, în galeria marilor noştri poeţi.

Continuă citirea →

Presa si gazetarii Ramnicului (II)

Un alt om de cultură, gazetar înnăscut, ataşat urbei natale, a fost Octavian Moşescu. S-a născut la 23 martie 1894, în comuna Tâmboieşti, fostul judeţ Slam Râmnic, unde a urmat şcoala primară ca fiu al unei familii de intelectuali, mama sa fiind învăţătoare. În 1909 a absolvit gimnaziul „Vasile Boerescu“ din Râmnicu Sărat, continuând ca bursier la liceul „Atanasie Başotă“ din Pomârla, pentru ca în 1915 să-şi ia bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. În timpul primului război mondial a fost mobilizat pe front şi a luptat la Mărăşesti.

Continuă citirea →

Despre cultura ramniceana (II)

sursa imaginii: chirac.wordpress.com

Dobândirea Independenţei a creat o stare de emulaţie cvasigenerală, îndeosebi în rândul forţele active ale naţiunii nou formate. Societăţi culturale, asociaţii, reviste de cultură, o presă pe cât de progresistă, pe atât de conştientă în campaniile sale cotidiene.

La 14 iunie 1892, un grup de intelectuali au fondat secţiunea Râmnicu Sărat a „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor“, pentru ca la 20 octombie 1893 să se înfiinţeze filiala râmniceană a Societăţii „Ateneul Român“. În 1897, din iniţiativa doctorilor Blasianu şi N. Dobreanu a fost înfiinţată Societatea Filarmonică. Fenomenul cultural s-a propagat şi în mediul rural, în anul 1903 în judeţul Râmnicu Sărat fiind înregistrate 12 cercuri culturale. La 15 noiembrie 1895 documentele consemnează Teatrul din Grădina de Vară, o instituţie emblematică a Râmnicului, o clădire proiectată de un fiu al acestor locuri, cunoscutul arhitect Petre Antonescu. În acelaşi an este menţionat şi un teatru-bufet, situat în grădina publică. Renovat în 1906 -1907 de M. Bragadiru, teatrul avea o sală de spectacole cu galerie şi balcon.

O altă societate importantă a fost înfiinţată în 1905. Este vorba de societatea culturală „Vasile Alecsandri“, doi ani mai târziu aceasta reorganizându-se într-o nouă formulă de conducere şi cu titulatura „Liga culturală“, filiala Râmnicu Sărat. În 1909, Nicolae Iorga a inaugurat ciclul de conferinţe organizate de societatea culturală „Vasile Alecsandri“ cu o expunere despre „presa românească şi menirea ei“.

În 1912, Menelaş Chircu (1864-1940, marele boier al Râmnicului, tatăl celor doi fraţi, Toma şi Menelaş M. Chircu, cel mai cunoscut crescător de animale de rasă din zonă, care a omologat pe plan naţional rasa „Buestraşul de Bisoca“) se dedică păstrării tradiţiilor româneşti, înfiinţând ansamblul „Chindia“. Societatea de jocuri, port şi muzică „Chindia“ se va impune în peisajul cultural al Râmnicului timp de peste două decenii. Cele şapte perechi de dansatori provenind din două zone tradiţionale, Buda-Dumitreşti şi Dumitreşti-Chiojdeni-Bisoca, vor fi acompaniate de un taraf de lăutari, printre care şi un cobzar. După o scurtă întrerupere, în timpul primului război mondial, ansamblul folcloric „Chindia“ devine cunoscut în ţară şi în străinătate. În 1921 acesta participă la festivităţile organizate la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu prilejul „centenarului Tudor Vladimirescu“, componenţii acestuia fiind felicitaţi personal de către Regele Ferdinand şi Regina Maria; în anii următori “Chindia” întreprinde turnee încununate de succes la Viena (1934), Istanbul (1935), Berlin (1936), Oslo (1937), Roma (1938) şi pe Coasta de Azur (1938 şi 1939).

Boierul râmnicean avea strânse relaţii de prietenie cu Alex. Vlahuţă, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe pictorul Nicolae Grigorescu, în colecţia sa intrând astfel pânze celebre precum Bisoceanca, Car cu boi, În zăvoi, unele realizate în călătoriile din Munţii Râmnicului. Alături de Al. Zamfirescu şi Ghiţă Negulescu, Menelaş Chircu s-a aflat în Comitetul de iniţiativă pentru ridicare bustului scritorului Alex. Vlahuţă, lucrare realizată de sculptorul Oscar Spathe şi dezvelită la 25 aprilie 1937.

În perioada interbelică au mai funcţionat la Rm. Sărat cenaclul cultural „Octavian Moşescu“ (1924) şi cercul cultural „Munca“ (1925), unde se vor susţine cicluri periodice de conferinţe. Un alt moment important în viaţa urbei îl va constitui inaugurarea la 10 ianuarie 1935 a unei instituţii reprezentative – „casa culturală“ a Râmnicului Sărat, devenită la 25 martie 1939 Căminul cultural “Constantin Brâncoveanu”.

*****

Sursa: Dorin Ivan – Slam Ramnic, Repere culturale şi istorice, Editura TEMPUS Bucureşti, 2003