Arhive etichetă: Nu vei realiza nimic în viaţă

„Nu vei realiza nimic în viaţă”

Albert EinsteinLa vârsta de 16 ani, Albert Einstein (1879-1955) urma cursurile Gimnaziului Luitpold din Munchen. Era un băiat vesel, pus pe şotii, care nu părea prea interesat de învăţătură. Profesorul său de limbă greacă, sătul de lipsa de concentrare şi de talent a tânărului Albert, a făcut una dintre acele predicţii ale ratării care, privite în retrospectivă, apar penibile atunci când sunt făcute cu referire la persoane care se dovedesc extrem de talentate şi de celebre, dar care rămân totuşi foarte valabile în cazul multor studenţi: „Nu vei realiza nimic în viaţă”!

De fapt, Einstein nu s-a evidenţiat nici la şcoală, nici la facultate. Era angajat în poziţia inferioară de funcţionar al Institutului de Patentare când, la vârsta de 25 de ani, a început cele patru lucrări care vor schimba pentru totdeauna natura fizicii şi modul în care privim universul, însă curiozitatea extraordinară şi deprinderile speculative ale minţii caracteristice geniului său începuseră să se dezvolte încă de când era foarte tânăr. Numai că, în perioada adolescenţei şi în prima tinereţe, nimic din ceea ce i se preda nu era suficient de provocator pentru a-i stârni cu adevărat interesul.

Continuă citirea →