Arhive etichetă: nora barnacle

Viața lui James Joyce (II)

james joyce - nora barnacle1904 La 10 iunie, James Joyce o cunoaște pe cea care îl va inspira cel mai mult și alături de care va trăi întreaga viață, Nora Barnacle, o tânără de 20 de ani, originară din Galway, cameristă la Finn’s Hotel în Dublin. Șase zile mai târziu, la 16 iunie, are loc prima lor plimbare, această zi rămânând imortalizată în romanul Ulise. Mai târziu, Joyce va insista printre apropiații săi ca ziua respectivă să poarte numele de Bloomsday, onorând astfel legăturile personale stranii dintre viață și scriitură. Relația dintre cei doi, puternică și total revoltătoare pentru bunele moravuri irlandeze, îl provoacă pe Joyce să se gândească tot mai mult la plecarea pe continent și la căutarea unui post de profesor de engleză. În toamna aceluiași an, cei doi evadează din societatea care le condamna concubinajul, având promisiunea unui loc de muncă pentru Joyce într-o școală Berlitz, dar motivați și de convingerea acestuia că împlinirea artistică nu poate veni într-un mediu atât de constrângător precum societatea irlandeză a momentului. Ajunși la Zürich însă, descoperă că locul de muncă promis nu este disponibil, iar aplicația lui Joyce nu fusese primită. Deplasarea ulterioară la Trieste se dovedește a fi o altă dezamăgire din același punct de vedere. Se îndreaptă apoi spre actuala Croație, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, oprindu-se la Pola, port la Adriatică. Aici, Joyce ajunge să predea engleza la o școală Berlitz. Problemele însă nu dispar, cu atât mai mult cu cât Nora rămâne însărcinată, nu vorbește decât engleză – un impediment în încercarea lor de a se integra –, iar scriitorul se obișnuiește greu cu viața domestică.

Continuă citirea →

Reclame

Scrisori de dragoste: James Joyce către Nora Barnacle Joyce

james joyce nora barbacleCătre Nora Barnacle Joyce, 22 august 1909

Dragostea mea,

Cât de sătul, de sătul sunt de Dublin! E orașul prăbușirii, al pismei și al nefericirii. Tânjesc să plec de aici.

Mă gândesc mereu la tine. Să stau noaptea în pat e un chin pentru mine. Nu voi scrie aici ce mă preocupă, nebunia goală a voinței. Te văd în o sută de atitudini, grotescă, virginală, rușinată, languroasă. Când ne vom vedea, mi te dă cu totul mie, draga mea dragă. Trebuie să-mi dăruiești mie, fără nicio reținere, tot ce e sfânt, ascuns de alții. Aș vrea să fiu stăpânul trupului și sufletului tău.

Continuă citirea →