Arhive etichetă: noi

Dacă patimile freamătă în noi…

Am ieșit aseară la o plimbare cu bicicleta în jurul Râmnicului… Mărturisesc însă că aceste ieșiri solitare nu-mi aduc satisfacțiile pe care alții, poate, le au. Chiar dacă mă aflam în mijlocul naturii, căutam cu privirea oamenii. Indiferent de dezamăgirile pe care le am față de comportamentul sau atitudinea unor semeni, rămân cu sufletul deschis și încrezător în cei din jurul meu. Îmi este clar că nu îndepărtându-ne de ceilalți găsim liniștea de care avem nevoie, ci urmând sfatul înțeleptului: „afară poate răsuna orice fel de zgomot, numai să nu fie zarvă înăuntrul meu, să nu se lupte între ele pofta și teama, avariția și necumpătarea, să nu fie în război și să se izbească una de alta. La ce bun liniștea unui cartier întreg, dacă patimile freamătă în noi?”

Virusul din noi

Pandemia recentă, care modelează funcționarea statului și îi determină în mare măsură traiectoria și care a monopolizat tardiv atenția presei și a clasei politice, oferă oamenilor obișnuiți răgazul necesar introspecției. Previzibil sau nu, o angoasă globală determină o promovare fără precedent a interiorizării și a conștiinței morale, ne obligă să ne afundăm în propriile gânduri.

Obligați la autoizolare, pentru prima dată după mulţi, foarte mulți ani, ne simţim îngrozitor de singuri. Credeam că nu ne mai temem de moarte. Știam că este inevitabilă, dar până acum nu-i dădusem o formă. Acum, când acest virus cumplit vine ca un tăvălug peste noi, zărim pentru prima oară forma pe care ar fi putut-o lua moartea şi ne simţim gâtuiți de panică. Uneori, suferința ajută. Lacrimile ne limitează curiozitatea la noi înșine.

Toţi trebuie să trăim în lumea asta şi sunt tot atâtea feluri de a te descurca în viaţă câţi oameni pe pământ. Unii, dominați de superstiții și frică, au încercat sentimentul de a fi intrat într-un timp de calamități inedite, care anunță apocalipsa. Mâna lui Dumnezeu poate fi văzută în orice întâmplare de către cei hotărâţi s-o găsească acolo, dar, până la urmă, la fel şi a Diavolului. Alții au devenit vânzători de speranţe şi de promisiuni deşarte. Şi, credeţi-mă, sunt o mulţime de oameni care cumpără aşa ceva. Nu puțini s-ar simți în siguranță în biserici, pioşi, la adăpostul sfinţilor şi al rugăciunilor. Cei mai în vârstă, care văd silueta morții aplecată asupra lor, nu se mai grăbesc. Și sunt de înțeles. Când ajungi la o vârstă mai înaintată, viitorul vine spre tine cu prea multă grabă şi fără a mai alerga tu în întâmpinarea lui.

Continuă citirea →