Arhive etichetă: Nicolae Grigorescu

Bisoceanca. Istoria unei picturi

Nicolae Grigorescu autoportret

Povesteşte Octavian Moşescu: “Pe potecile pierdute în brădetul de la Bisoca, pictorul Nicolae Grigorescu rămâne într-o zi vrăjit în faţa unei viziuni mirifice. O mândreţe de copilă, înaltă şi zveltă, strălucind în portul naţional al locului, i-a apărut în cale. Cum cobora, subţire şi dreaptă, a rugat-o să-i pozeze acolo, în decorul munţilor.

… Aşa începe povestea cu portretul Bisoceancăi, care te întâmpină astăzi în holul casei memoriale N. Grigorescu din Câmpina şi, privind pe frumoasa mocăniţă, străfulgerări de amintiri mi-au străbătut trecutul…

Continuă citirea →

Viaţa lui Nicolae Grigorescu (prima parte)

Nicolae Grigorescu

Povesteşte Nicolae Petraşcu: „Trăim timpuri atât de grele, de mare depresiune morală şi întuneric în jurul şi înaintea noastră, că avem aerul unui om căzut în fundul unui puţ. Ne zbatem, nu numai fără a ne putea salva, dar parcă ne afundăm tot mai mult. Singura lumină, deasupra capului nostru, e sus, în gura puţului, unde se vede o bucată de cer albastru, trecutul nostru, cu stelele lui de diferite mărimi. Printre acele stele, una din primă mărime, e pictorul Grigorescu.

Am cunoscut pe Grigorescu la expoziţia lui din 17 aprilie 1895. Îşi deschisese expoziţia la Ateneu, fără invitaţii şi fără reclamă, cum era obiceiul lui. Afară, pe zidurile clădirii, nici un afiş. Abia pe uşa sălii de expoziţie un afiş cu numele lui. Înăuntrul sălii, unde intrai cu oarecare sfială pe la orele zece, stăpâneau liniştea şi aerul tainic al unui lăcaş sfânt, în care se armoniza azurul cerurilor din tablouri cu aurul cadrelor. Câteva persoane anodine păşeau tăcute, privind cu ochi superficiali tablourile înţesate pe cele nouă panouri de pânză de culoarea sacului. În colţul de lângă prima fereastră, Grigorescu în picioare, palid, ras, curat, într-un costum cenuşiu, cu un calm voit în înfăţişare, ascunzând, cu greu pulsul unui suflet agitat. Uşa scârţia la intervale, intra sau ieşea un vizitator. Pe cele trei ferestre mari, soarele inunda sala, aruncând deasupra tablourilor o lumină aurie ce le deschidea ca pe nişte flori, le transfigura mărindu-le farmecul.

Continuă citirea →

Nicolae Grigorescu – Cea mai fericită zi din viaţa mea

În 1850, la 12 ani, după numai doi ani petrecuţi sub îndrumarea lui Anton Chladek, considerând că învăţase tot ceea ce era de învăţat şi cuprins de dorinţa de a veni în ajutor familiei sale, Nicolae Grigorescu părăseşte atelierul maestrului şi începe să lucreze singur iconiţe, pe care le vinde prin bâlciuri şi prin pieţele capitalei, duminica şi în zilele de sărbătoare.

Continuă citirea →

Copilăria lui Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în satul Pitaru, judeţul Dâmboviţa, într-o „aşezare cu vreo patruzeci de case scunde, sfioase, acoperite cu stuf şi cu şindrilă” şi într-o familie cu mulţi copii – cinci până la el – şi cu prea multe griji pentru ca venirea lui pe lume să poată aduce vreo bucurie în sufletul părinţilor.

Continuă citirea →

Şi cum dormea aşa frumos…

La 21 iulie 1907, lăsând pe şevalet o pictură neterminată  – „un alai de ţărani călări, pe jos şi în car, venind spre cel care picta acum din amintiri” – Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la Câmpina, având la căpătâi pe Maria Danciu, pe fiul lor Gheorghiţă şi pe câţiva prieteni de suflet, Vlahuţă, Delavrancea şi Alfred Bernath. Înmormântarea i-a fost simplă, aşa cum i-a fost şi sufletul.

Continuă citirea →

O întâmplare cu Nicolae Grigorescu

Barbu Brezianu povesteşte o întâmplare aproape comică din vremea uceniciei lui Nicolae Grigorescu, petrecută în ajunul unui praznic, când meşterul Anton Chladek l-ar fi luat pe Nicu în căruţă şi ar fi mers amândoi la un iarmaroc din judeţul Ialomiţa, pentru a vinde iconiţe.

Continuă citirea →

Nicolae Grigorescu îndrăgostit

„Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeteasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari albaştri, şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi, nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne întâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne plimbam alături, ţinându-ne de mână, şi nu spuneam nimic. Dar eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor: „Noapte bună” şi ne dădeam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela… Era pentru mine tot ce făcuse mai frumos Dumnezeu pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.

Continuă citirea →

Unde erau ofiţerii la Smârdan?

Nicolae Grigorescu, chestionat despre tablourile sale, e întrebat de ce nu a pictat ofiţeri, ci numai soldaţi, în tabloul “Atacul de la Smârdan“.

Maestrul răspunde sec:

Am pictat şi ofiţerii, dar erau mai în faţă şi au ieşit din ramă!“ 🙂

Nicolae Grigorescu – Personalitatea zilei

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi mănăstirea Căldăruşani.

În 1856 realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.

Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura „en plein-air„, ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor.

În cadrul „Expoziţiei Universale” de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de „Societatea Amicilor Bellelor-Arte”. În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi la Viena.

În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de „pictor de front„, realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretagne la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român între anii 1891 şi 1904.

Din 1890 se stabileşte la Câmpina şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

sursa: wikipedia