Arhive etichetă: Nicolae Ceauşescu

„Scrisoarea celor 6“ adresată lui Nicolae Ceauşescu (martie 1989)

Preşedintelui Nicolae Ceauşescu,

În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotarât să luăm poziţie. Ne dăm perfect seama că facând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim că e datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual înainte de a fi prea târziu.

Continuă citirea →

Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă

Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu

Stalinizarea ţării.  După actul de la 23 august 1944, România iese din războiul contra Naţiunilor Unite, dar este ocupată imediat de Armata Roşie. Era primul pas spre instaurarea comunismului. Profitând de protecţia trupelor sovietice, P.C.R. îşi măreşte numărul de membri, dezvoltă un discurs politic demagogic şi populist în care termeni ca „dreptatea socială“ şi „egalitatea“ se întâlneau frecvent. Comuniştii deveneau campionii luptei pentru eliberarea imediată a ţării alături de Armata Roşie şi pentru realizarea reformei agrare.

Continuă citirea →

A murit Adrian Paunescu

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia) a fost un poet, publicist şi om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. A fost unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani.

Deşi născut în Basarabia (în Republica Moldova de astăzi), Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bîrca, în judeţul Dolj. A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activităţi anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 şi din această cauză Păunescu a trebuit să aştepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.

A debutat ca poet în 1960. Din 1973 conduce revista „Flacăra”. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985.

În perioada comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu.

După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista „Totuşi iubirea”. În calitate de publicist a mai condus ziarul „Sportul românesc”, o scurtă perioadă în 1999, şi a realizat emisiuni de fotbal la „Antena 1”.

Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspiraţie occidentală. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice şi a neajunsurilor economice. Păunescu a întreţinut relaţii strânse cu membri ai aparatelor comuniste de stat şi partid. După 1989, Păunescu este unul din puţinii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeţ.

Între anii 1970-1980, Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. La 17 septembrie 1973 înfiinţează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de şase milioane de spectatori. Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori.

Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stînga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism. Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.

Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică şi varietatea poziţiilor pro şi contra Păunescu de după 1989.

Din 1992 până în 1998 a fost membru în Partidul Socialist al Muncii, partid absorbit ulterior de PDSR, devenit PSD.

sursa: cotidianul

Viata intima a cuplului Ceausescu

Am gasit pe jurnalul.ro un articol interesant despre viata intima a cuplului Ceausescu. Il reproduc aici.

Timp de 30 de ani administrator al palatelor lui Ceausescu, Suzana Andreias a fost unul dintre cei mai apropiati observatori ai vietii de la curtea cuplului dictatorial. Ea dezvaluie tabieturile „tovarasului”, mofturile „tovarasei”, felurile de mancare si toaletele preferate ale celor doi, precum si intrigile de la Snagov ori din Primaverii.

Tainele vietii intime a sotilor Ceausescu

Viata de zi cu zi a sotilor Ceausescu, vazuta din bucataria, camara sau gradina de zarzavaturi a resedintelor cuplului dictatorial. Amanunte savuroase, retetele culinare favorite ale „tovarasei” si tabieturile „carmaciului”. Povesti despre copilaria lui Nicu, Valentin si Zoe, despre parintii si apropiatii familiei conducatoare, adunate laolalta sub titlul simplu si incitant: „La curtea lui Ceausescu”.

In cele aproape 300 de pagini de amintiri ale Suzanei Andreias, gospodina-sefa a domeniilor de la Snagov si din Primaverii, nu e loc de barfa rautacioasa. Sunt amintiri din care razbate mai curand devotamentul omului de casa fata de mainile „auguste” care l-au hranit. Si spiritul unei autocenzuri exersate vreme de 30 de ani, cat a ocupat autoarea dezvaluirilor postul de sef al personalului din resedintele prezidentiale. Ani in care si-a hranit, spalat si ingrijit stapanii cei mofturosi cu desavarsita dibacie. Confesiunile Suzanei Andreias catre autoarea Maria Dobrescu poarta imbracamintea unui dialog tihnit intre doua femei. Una intreaba, spre a-si lamuri vulcanul de zvonuri si insinuari despre viata intima a membrilor familiei Ceausescu. Cealalta raspunde, aducand lamuriri despre intamplarile la care a fost martor in slujba personajelor cu pricina. Nu e politica in carte, decat cel mult presarata ca repere, pentru ca povestitoarea poate da seama nu de discutiile presedintelui Republicii Socialiste Romania cu invitatii FranIois Mitterrand sau Kim Ir Sen, ci despre garderoba stapanului casei si meniurile servite oaspetilor. Nu sunt vanturate secrete la care unii s-ar astepta sa iasa la lumina din budoarele palatului de la Scrovistea si nici macar cancanurile de felul celor pe care imaginatia multora le-a asternut pe hartie dupa Revolutie. Facem doar cunostinta cu niste Ceausesti atat de umani in viata de zi cu zi, in halat si papuci, ca greu ii asociezi cu imaginea dictatorilor ciuruiti langa zidul din Targoviste. Si mai aflam despre micile taine si marile frici ale servitorilor prezidentiali – pe nedrept pizmuiti la vremea lor – care azi ne apar asemeni unor prizonieri intr-o colivie de lux. Redam cateva pasaje amuzante si categoric nestiute pana azi din volumul „La curtea lui Ceausescu”, zilele acestea scos pe piata de Editura Almatea. Intertitlurile apartin redactiei.

Despre cadouri

Cand Ceauseasca pleca din tara, spunea ca daca ma stie in casa, pleaca linistita. Imi lasa toata casa pe mana, pentru ca stia ca poate avea incredere in mine ca in ea insasi.

  • Era vorba si de copii? Si de copii, si de mama ei, de toata casa. Inainte sa-mi dea sarcina asta, m-au incercat cu multe lucruri, sa vada daca sunt cinstita.
  • V-au supus la probe? M-au incercat si cu bani. Puneau bani in locuri unde stiau ca umblu eu cand stergeam praful, cand faceam curat, sa vada daca iau sau nu. Pe timpul acela, tovarasul Ceausescu nu era presedinte, era numai secretar general. Ei, atunci veneau multe cadouri.
  • Ce fel de cadouri? Bijuterii. Ace de cravata, ceasuri, multe, multe.
  • Si tablouri? Si tablouri.  Le inghesuiam pe toate in sala de sport. Intr-o duminica, am luat-o pe tovarasa mai mult cu forta: Va rog, veniti. A venit si cand s-a uitat inauntru a ramas putin blocata. „Du-te, cheama-l si pe tovarasul”, mi-a spus. Cand a intrat inauntru, tovarasul a intrebat: „Ce e, Lenuto?” „Nicule, ia uite-te si tu ce-i aicea. Tu stiai de astea?” „Nu, nici nu ma intereseaza!” „De cand sunt astea aici, Suzana?” Astea sunt de cand le primiti dumneavoastra. Din acel moment s-a facut inventar la tot ce s-a adus acolo. Si mie mi-au dat o prima de 5.000 de lei.

    Despre tabieturi

    Erau niste oameni foarte ordonati. Nu si-ar fi aruncat o data hainele pe scaun, cand se dezbracau. Tovarasul Ceausescu avea un suport de haine al lui si-si punea hainele numai pe el.

  • Se dezbraca si se imbraca singur? Singur. Pantofii si-i punea sub suport, ciorapii ii impaturea si-i punea pe pantofi. Tovarasa Ceausescu isi punea lucrurile pe umerase si avea un loc unde le punea pe cele ce trebuiau date la spalat. N-ar fi intrat niciodata incaltati in casa. Nici el, nici ea. Isi puneau papuci. Cand am intrat prima data in casa lor, Ceauseasca mi-a aratat cum sa fac curat. Cand sterg parchetul, sa-l sterg si sub pat. Atunci i-am zis: Bine, tovarasa Ceausescu, dar daca n-o sa incap? Ea s-a asezat pe burta si mi-a aratat: „Uite-asa, te bagi sub pat si stergi” Am invatat si lucruri bune de la ea. Dar era si rea. Cateodata era foarte rea. Ma facea cretina, zicea ca fac pe proasta sau chiar is proasta. Dupa ce tovarasul a devenit presedinte au devenit mult mai pretentiosi. Inainte de a deveni tovarasul presedinte, ea se coafa singura, isi punea bigudiuri si se aranja la par. Parul ei era castaniu, dar cand a inceput sa albeasca a trebuit sa se vopseasca. Un masor de la spitalul Elias ii facea masaj.
  • Se si epila? Da, orice femeie care vrea sa arate bine se epila.
  • Parfumurile ii placeau? Da, dar nu orice parfum. Avea un parfum frantuzesc, cu care se dadea discret, nu mult sa nu poti sta langa ea.

    Despre generozitate

    Din cadourile primite, dadeau si altora. imi spuneau: „Suzana, impacheteaza lucrurile astea si du-le la masina.” Dar cui le dadeau, nu stiam. In 1971, cand erau inundatiile alea mari in tara, un camion cu lucruri de-ale lor le-au incarcat si le-au trimis ca ajutoare. Nu lucruri vechi sau stricate, ci lucruri bune.

  • Si dumneavoastra v-au daruit ceva? Un ceas, un tablou? Nu mi-au dat tablouri. Mi-au dat materiale de rochii, basmale, un ceas si, cand am facut 60 de ani, mi-au dat un cojoc, o vaza mare de cristal si un sal de acela mare rusesc, cu flori. Cand era 1 martie, Ceausescu dadea martisoare la toate fetele, cate o pereche de ciorapi sau un batic. Odata, de 8 martie, tovarasul mi-a dat un buchet de flori.
  • Se spune ca el a iubit-o mult. Da. Erau foarte apropiati unul de celalalt. Ceausescu nu iesea din cuvantul ei, dar si ea se interesa mult de el, daca a mancat, daca are tot ce-i trebuie, daca e multumit.

    Despre cele sfinte

    Mama lui Ceausescu era foarte credincioasa. Mergea la biserica in fiecare duminica, pana s-a imbolnavit.

  • Elena si Nicolae mergeau? Ei cum sa mearga?
  • Dar in Dumnezeu credeau? Nu stiu daca credeau sau nu, dar parintii lor au fost inmormantati cu popa. Si taica-su si maica-sa lui Ceausescu. La inmormantarea mamei lui am fost si eu la Scornicesti. Au facut slujba cu nu stiu cati popi, au facut pomana aproape pentru tot satul. Zoia este bisericoasa si tine post si acum. Mergea la biserica cred ca mai mult pe ascuns. Avea icoane, dar nu le tinea pe pereti.

    Despre prieteni

    La inceput, cand i-am cunoscut eu, era prietena cu sotia lui Moghioros, a lui Leontin Salajan, cu sotia lui Alexandru Draghici, cu actrita Silvia Popovici. Se intalneau dimineata la Snagov, pentru ca si ele aveau vile acolo. Eu ii serveam pe toti cu ceai si apoi plecau la plimbare, pe lac. Seara se punea masa in foisor si mancau toti impreuna. Eu faceam gratarul. Sambata venea si Corneliu Manescu, cu care erau foarte buni prieteni si sedeau pana noaptea tarziu. La inceput jucau volei, dupa aceea faceau cate o baie in lac, iar apoi se asezau la masa.

    Despre invatatura de carte

    Luau lectii in particular. In fiecare zi, veneau profesori de matematica, de istorie, de romana cu care se pregateau. Asta era prin 63-64. Intr-o zi veneau pentru unul, in alta zi, pentru celalalt.

  • Se pregateau individual? Da. Separat. Ea se pregatea la chimie, el, pentru politica.
  • Cei care veneau erau profesori de liceu sau universitari? Universitari. Nu aveam voie noi, cei din casa, sa ne interesam cine erau profesorii si de ce vin. Dar eu, servindu-i cu cafea, auzeam si vedeam. Dupa ce faceam curatenie, asezam cartile ei intr-un sertar si pe-ale lui, in altul.

    Despre gospodarie

    Vila 10 era cea mai frumoasa din cate existau la Snagov. Initial fusese construita pentru doamna Maurer, dar ei nu i-a placut. Atunci au luat-o Ceausestii. Langa anexa mai erau doua sere. Una mare, unde puneam toate zarzavaturile, de aveam legume si iarna si vara, loboda, stevie, rosii, castraveti, chiar si un arbore de cafea. Pe parcurs, au mai aparut si trei bananieri. Toate plantele acelea le ingrijea sotul meu, Andreias. Era o suprafata foarte mare, cu vie. O livada de meri, peri, ciresi si pruni. Acolo aveam si o alee cu 14 stupi. Din miere opream cat ne trebuia pentru casa, restul o dadeam la Partid, la Gospodarie.

  • Ce faceau la Gospodarie cu toate produsele astea? Le vindeau, iar banii pe care-i luau mergeau la intretinerea casei, a pamantului, a gradinii. Zarzavaturile pe care le dadeam la Gospodarie ajungeau la aprozare.
  • Chiar asa? Da, se vindeau si cu banii aceia erau platiti muncitorii de la resedinta. Cateodata, ne dadeau plan: trebuie sa faceti atata din asta si atata din ailalta. Aveam vreo doua – trei parcele cu porumb, late cam de 10 metri si lungi de vreo 20.
  • De ce-l cumparau, sa-l manance fiert? Mancau si porumb fiert, dar cu porumbul se faceau si experiente. Luau stiuletele, il cantareau, apoi curatau boabele, le cantareau si calculau cat porumb iese la hectar. In functie de acest rezultat, se calcula si se raporta recolta la nivelul intregii tari. Toamna, la vremea culesului, tovarasul Ceausescu aducea prim-secretarii din judete la Snagov si le arata ce e in curte la noi. Spunea: „Mai, eu nu va cer sa faceti ca aici, ca in perimetrul asta sunt conditii, dar faceti macar jumatate”. Le arata telina, le arata zarzavatul si le cerea sa scoata recolta la hectar cat faceam noi.

    Despre hotii de la Palat

    S-a intamplat ceva urat cand Zoia s-a angajat si a inceput sa aduca in casa propriul salariu. Zoia lasa plicul cu bani in casa si-i disparea o parte din ei. „Mama, iar mi-a luat Nicu din bani”. Nicu nu-i lua, ii lua fata asta nou angajata. Avea impresia ca nu baga nimeni de seama. Am dat-o afara. Pana la urma s-a casatorit la Timisoara si i-au gasit acolo un post. In fine, dupa nu stiu cat timp aflam ca a fost arestata. Chiar in ziua nuntii au arestat-o. Au venit de la biserica si i-au ridicat pe amandoi din casa.

  • S-a dovedit ca furase din casa lui Ceausescu? Da, ea avea un lantisor de aur cu medalion. Spunea ca i l-a facut cadou Zoia Ceausescu. Dar il furase. Pe mine m-a verificat Securitatea o luna sa vada daca nu am fost complice cu ea.

10 chipuri ale comunismului din Romania

Comunismul a fost cu siguranta, cea mai neagra perioada din intreaga noastra istorie. Pentru a cunoaste mai bine acest flagel, este imperios necesar sa aflam ce fel de oameni erau cei care l-au adus in Romania. Cei 10 cavaleri ai apocalipsei rosii prezentati mai jos, nu sunt singurii care au adus negura raului in urma lor, dar sunt printre cei mai importante personaje ale istoriei noastre de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

10. Vasile Luca

Trista soarta a avut tara noastra dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Atat de trista incat la un moment dat, mai bine zis intre anii 1947-1952, chiar Ministerul de Finante al tarii a incaput pe mainile patate de sange romanesc ale unui criminal de razboi. Este vorba de un columnist sadea, nascut intr-o familie de secui din Ardeal, pe numele sau adevarat Luka Laszlo. La doar 17 ani se inroleaza in asa numita „Divizie Secuiasca” condusa de Karoly Kratochwill care a luptat de partea armatei comuniste a lui Bela Kuhn impotriva Armatei Romane care a eliberat Budapesta. A avut legaturi cu organizarea grevelor de la Lupeni si Valea Jiului, s-a facut comunist direct la Moscova, participand la actiuni de spionaj impotriva statului roman. Nu s-a oprit aici. Devenit deputat in Sovietul Suprem din Ucraina si vice-primar al orasului Cernauti, Vasile Luca se implica in deportarile romanilor din Bucovina in gulagurile siberiene. Pentru aceste fapte a fost recompensat de sovieticii care il fac maior in Armata Rosie. Ajunge cel mai bun colaborator al Anei Pauker, prin intermediul careia isi cunoaste viitoarea sotie, revolutionara comunista evreica Betti Birman, proaspat intoarsa de pe frontul din Spania. Ca o paralele demna de mentionat, Betti Birman fusese initial trimisa de Ana Pauker, sefa ei pe linie de partid sa-l ajute pe proaspatul ministru de finante, Luka Laszlo, sa-si scrie autobiografia, acesta nestiind nici macar limba romana! Cu timpul, isi face dusmani puternici in PCR, astfel incat in anul 1952 a fost arestat pentru deviationism si activitati contra interesului partidului. Doi ani mai trziu este condamant la moarte, pedeapsa fiindu-i comutata la inchisoare pe viata. A decedat ,uitat de toti, in inchisoarea Aiudului.

9. Lucretiu Patrascanu

Despre Lucretiu Patrascanu se poate spune orice, mai putin ca nu a fost un patriot pana in maduva oaselor. Departe de a se asemana cu parvenitii care gasisera in Partidul Comunist o forma de a avansa cat mai rapid pe scara sociala, Patrascanu era un om de o cultura deosebita. Avocat, sociolog, economist, el a imbratisat doctrina comunista inca din timpul studentiei (1919), optand pentru un socialism de factura nationalista. Declaratiile sale patriotarde, asa cum este cea de la Harkov (1928) prin care sustinea ca basarabenii sunt romani, sau replica memorabila de la Cluj (1946) „Inainte de a fi comunist, sunt roman!” i-au atras antipatia propriilor colegi de partid dar, mai ales, pe cea a Moscovei. Este acuzat de nationalism burghez, de legaturi cu legionarii si este arestat in anul 1948. Sase ani mai tarziu, in 1954, a fost condamnat la moarte si executat, si asta dupa ce, in arest, ceruse sa isi continue munca in slujba Partidului Comunist chiar din celula in care fusese inchis. A fost reabilitat in anul 1968 din ordinul presedintelui de atunci al Romaniei, Nicolae Ceausescu.


8. Iosif Chisinevschi

Eminenta neagra a „intelighentiei” comuniste din perioada stalinista a Romaniei, Chisinevschi i-a dispretuit profund pe colegii sai romani de partid pe care-i caracteriza drept niste „aparatcici necultivati, inchistati si agresivi”. Nascut in Basarabia, de origine evreiasca, pe numele sau adevarat – Iosif Broitman, Chisinevschi si-a schimbat numlele de familie preluandu-l pe al sotiei in momentul casatoriei, pentru a se instaura mai usor in randurile noii puteri comuniste din Romania de dupa razboi. Metoda a fost folosita de toti activistii trimis de Moscova pe tancurile „eliberatoare”… Timp de trei ani detine titlul de secretar cu propaganda si cultura in cadrul CC al PCR. Atras de putere, ca mai toti cei ajunsi intr-un post important, persevereaza servindu-se de intrigile, linguselile si oportunismul sau nativ. Asa ajunge sa se catere pana in functia de prim -vicepresedinte ala Consiliului de Ministrii al tarii. Dus de val se viseaza conducator al Romaniei alaturi de compatriotul sau Miron Constantinescu. Ambilor le-a fost dat insa sa fie invinsi si maziliti din functii de catre Gheorghe Gheorghiu-Dej.

7. Petru Groza

Figura complexa a comunismului, Petru Groza este considerat si astazi un om al extremelor. Fiu al unui preot din Deva, doctor in drept la Budapesta, om de afaceri si politician abil in efemerul guvern Averescu, Groza fondeaza in anul 1933 Frontul Plugarilor si isi face cunoscute opiniile de stanga. Sustinator infocat al comunistilor, el nu a renuntat niciodata la obiceiurile sale, mai degraba burgheze, motiv pentru care si-a si atras porecla de „burghezul rosu”. Petru Groza devine prim-ministru al Romaniei in anul 1945, atunci cand Nicolae Radescu, general al Armatei Romane, este fortat sa isi dea demisia din aceasta functie de catre Comisarul Poporului, Andrei Visinsky. Sub conducerea sa, are loc abdicarea regelui Mihai si transformarea regatului in Republica Populara Romania. Comunist cu apucaturi de intelectual rasat, Groza conduce, practic, destinele romanilor pana la venire ala putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1952.

6. Emil Bodnaras

Politrucul de mai sus a reusit sa impuste trei iepuri mari de-a lungul vietii sale. A reusit sa devina general al Armatei Romane, spion al Uniunii Sovietice si membru important al PCR. Nici acest comunist de calibru greu care ne-a marcat in mod nefericit atat istoria, cat si prezentul, nu era de origini romanesti, tatal sau fiind ucrainean iar mama germana. Povestea vietii sale a luat o intorsatura interesanta dupa ce cariera sa de ofiter in artilerie este intrerupta in urma unor scandaluri, tanarul la acea vreme Emil Bodnaras fiind degradat si trimis la o garnizoana din Basarabia. Acolo, a fost contactat si racolat de miscarile militante comuniste, tradand de buna voie regatul Romaniei si devenind spion sovietic. Se dovedeste intr-atat de atras de comunism, incat dezerteaza din post si fuge la Moscova de unde se intoarce in Romania, la finele anului 1935, cu misiunea de a spiona mai departe potentialul militar al tarii. Devine membru al PCR si se inhaiteaza cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Ranghet si Constantin Parvulescu, cei trei trecand prin multe aventuri precum puscarii, subminarea adevaratilor conducatori ai PCR-ului si chiar negustoria cu materiale de constructii. Dupa 1947 ocupa functia de Ministru al Apararii. El a fost sprijinitorul si asul din maneca tanarului Nicolae Ceausescu pe care l-a sustinut pentru obtinerea functiei de secretar general al CC al PCR. A fost unul dintre cei mai temuti si puternici stalpi ai comunismului din Romania. Bustul sau troneaza si astazi in fata caminului cultural din comuna sa natala Milisauti, judetul Suceava.

5. Ana Pauker

Despre Ana Pauker, „Stalin cu fusta” – asa cum i se mai spunea in perioada de glorie – , s-ar putea scrie biblioteci intregi. Nascuta in anul 1893, la Codaesti, Vaslui, sub numele de Hanna Rabinsonh, Ana deprinde limba ebraica (bunicul sau era rabin) si chiar preda intro scoala evreiasca din Bucuresti. Este atrasa de socialism inca din tinerete si adera la miscarea in cauza inca din anul 1915. Casatorita cu activistul comunist Marcel Pauker, ea se inscrie in randurile comunistilor in anul 1920. Doi ani mai tarziu, este arestata impreuna cu sotul ei pentru activitati politice si ilegale si, dupa eliberare, ia drumul Elvetiei. Revine pentru a doua oara in Franta unde devine membra a Comiternului si se implica activ in miscarea comunista balcanica. Intoarsa in Romania, ea este arestata in anul 1935, si executa 6 ani de detentie inainte de a fi eliberata si trimisa in Uniunea Sovietica la schimb cu un prizonier roman. Intre timp, sotul sau fusese executat in Gulag, in urma epurarilor staliniste.

Revine iarasi in Romania, in anul 1944, imbracata in uniforma sovietica, calare pe unul dintre tancurile „eliberarii”. Este aleasa secretara a Comitetului Central al PCR, iar in 1947 devine prima femeie din lume care detine functia de ministru de externe si pe cea de vice-prim ministru. Ea este cea care semneaza fara sa clipeasca actul prin care Romania ceda neconditionat Insula Serpilor Uniunii Sovietice. In tot acest timp isi creeaza imaginea unei veritabile „doamne de fier”, fiind suspectata de numeroase actiuni tenebroase indreptate impotriva statului roman. Devenita incomoda pentru Gheorghiu-Dej si comunistii mai moderati, Ana Pauker este acuzata de activitati impotriva partidului, de sabotarea agriculturii, de legaturi cu legionarii si agentii straini, suficient cat sa fie scoasa in gratiile „tatucului” Stalin, unul din protectorii sai de pana atunci. Este arestata de catre comunisti, iar pedeapsa ii este comutata in arest la domiciliu. Abia in ultimii ani de viata i s-a permis sa isi castige existenta ca traducatoare la Editura Politica. S-a stins in urma unui cancer mamar la 3 iunie 1960.

4. Miron Constantinescu

A fost printre cele mai „intelectuale” figuri care s-au perindat prin Partidul Comunist Roman inca de la infiintarea sa. La urma urmei, individul in cauza a fost insusi redactor sef al ziarului Scanteia, find responsabil direct cu indoctrinarea comunista a romanilor. Carierist de profesie, el a fost pe rand membru in Biroul Politic, membru in CC al PCR, secretar al PCR-ului. La fel ca majoritatea comunistilor „de import”, a fost un activist evreu sustinut de Moscova, numele sau real fiind Meir Kohn, nume schimbat de urgenta in Miron Constantinescu odata cu intrarea in Romania, el fiind nascut la Chisinau. Obsesia sa pentru putere a fost cea care i-a creat mari probleme. Profitand de raportul secret prezentat de Nikita Husciov la Congersul PCUS din 1957, Miron Constantinescu se crede indeajuns de puternic incat sa-l dea jos pe Gheorghe Gheorghiu -Dej. In aceasta directie se aliaza cu Iosif Chisinevschi. Nu are noroc, Dej avea inca multi sustinatori in randul comunistilor romani. Prin urmare, este zburat din conducerea partidului fara nicio explicatie. Steaua sa norocoasa nu apune, astfel incat este reabilitat de Nicolae Ceausescu, sub care devine ministru al invatamantului, presedinte al Marii Adunari Nationale si rector al „Fabricii de Cadre” adica al Academiei Stefan Gheorghiu.

3. Alexandru Nicolschi

Probabil cea mai infioratoare figura din panoplia monstrilor comunismului „de import” trimis de Uniunea Sovietica sa mutileze poporul roman, Alexandru Nicolschi este sinonim cu teroarea incredibila desfasurata in asa numitul „Experiment Pitesti” pe care l-a dirijat din umbra cu meticuozitate diabolica. A fost cel mai crud dintre toti tortionarii comunisti conform nu doar marturiilor Luciei Hossu Longin, ci a altor mii de declaratii ale victimelor stalinismului. El este cel care-i obliga pe detinuti sa manace serpi, iar intrebarea pe care i-o adresa zilnic sefului gardienilor fiind „Azi cati morti mi-ai adus?”. Povestea sa incepe pe data de 2 iunie 1915, data nasterii sale intr-o familie de evrei saraci din Tiraspol, numele sau adevarat find Boris Grunberg. A facut armata la Iasi, din anul 1932 aderand din tot sufletul la Comsomol, organizatia de tineret a partidului comunist. Zelul si cruzimea il recomanda pentru RAZVDEKA, directia de spionaj a NKVD-ului. Prins la prima sa misiune in Romania, decide sa-si schimbe numele in Alexandru Nicolschi. Revine in tara odata cu trupele sovietice avansand incredibil de repede in structurile de comanda si represiune ale noii puteri comuniste. In anul 1947 era deja inspector general al Politiei de Siguranta, devenind subdirector al noii Securitati intre anii 1948-1953. Despre crimele si nelegiuirile sale se pot scrie bibilioteci intregi. A murit in somn pe data 16 aprilie 1991, cu doar o zi inainte de prezentarea la Procuratura unde i se dechisese un dosar pentru crimele infaptuite.

2. Gheorghe Gheorghiu-Dej

Nascut in anul 1901 intr-o familie saraca de muncitori barladeni, Gheorghiu Dej urmeaza meseria de electrician si se lasa atras de mirajul comunismului la varsta de 29 de ani, atunci cand se inscrie in PCR. Este arestat in anul 1933 si, trei ani mai tarziu, devine lider al comunistilor din inchisori. In timpul lui Ion Antonescu este transferat in lagarul de la Targu-Jiu, acolo unde isi petrece cea mai mare parte a detentiei pe perioada celui de al doilea Razboi Mondial. Tot aici imparte celula cu un alt detinut celebru, nimeni altul decat viitorul presedinte Nicolae Ceausescu, cel pe care il initiaza in „tainele” doctrinei comuniste.

Lider politic influentat puternic de politica lui Stalin, Dej devine presedinte al tarii in anul 1952, nu inainte de a epura partidul de membrii factiunii moscovite ai caror lider era nimeni alta decat Ana Pauker. Dej este artizanul eliberarii Romaniei de catre ocupatia sovietica si tot el da primele semne de „rebeliune” fata de Moscova, atunci cand respinge ideea unei Romanii care sa devina „granarul” blocului sovietic. Dej este cel care pune bazele Combinatului Siderurgic de la Galati, a fabricilor care sa sustina industria grea si chiar inchide Editura Cartii Ruse din Romania. Pe de alta parte, Dej este artizanul a mii de arestari si morti din randul intelectualilor si a „asa-zisilor” dusmani ai poporului, atitudine care il transforma in ochii romanilor intr-un veritabil dictator. Si totusi, comunismul promovat de Dej este unul de factura nationalista, el facand referiri fatise la Basarabia romaneasca si chiar demareaza relatiile diplomatice cu SUA in plin razboi rece.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a stins in anul 1965 de un presupus cancer la ficat, Ion Mihai Pacepa sustinand, insa, ideea unei iradieri in timpul unei vizite a liderului roman la Moscova, asta ca urmare a politicii sale tot mai independente. In urma sa, venea cel care avea sa duca Romania in regretabila „Epoca de Aur”, protejatul lui Dej, Nicolae Ceausescu.

1. Nicolae Ceausescu

Ultimul lider comunist al Romaniei este, cu siguranta, si cel mai controversat dintre toti comunistii care s-au perindat in primul sau in cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist Roman. Nascut la 26 ianuarie 1918 intr-o familie de tarani din Scornicesti, judetul Olt, Ceausescu pleaca inca de la varsta de 11 ani la Bucuresti, acolo unde se angajeaza ca ucenic intr-un ateplier de cizmarie. La numai 14 ani devine membru al PCR, iar un an mai tarziu, in 1933, este arestat pentru prima oara, fiind acatalogat drept agitator in timpul unei greve. Din 1934, arestarile se tin lant pentru tanarul Nicolae Ceausescu, iar in anul 1936, este incarcerat la Doftana. Desi este eliberat destul de repede, in 1943, el este inchis din nou pentru activitati subversive in slujba comunistilor, de data aceasta la Targu – Jiu, chiar in celula celui care avea sa ii devina mentor, nimeni altul decat Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Aflat tot timpul in umbra influentului Dej, Ceausescu devine ministru al agriculturii in anul 1947, ocazie cu care se ocupa direct de reprimarea taranilor ce se opuneau colectivizarii. Ascensiunea sa incepe odata cu eliminarea factiunii moscovite si a Anei Pauker, moment in care este numit membru al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman. In 1954, el devine mebru deplin al Biroului Politic al PMR si ajunge rapid omul cel mai important al factiunii, dupa Dej. La doar trei zile dupa moartea lui Gheorghe Gherghiu-Dej, Ceausescu preia puterea dar si ideile mentorului sau. Astfel, Ceausescu continua politica independenta fata de Moscova, momentul culminat al acestei tendinte fiind electrizantul discurs din anul 1968, discurs prin care liderul roman isi facea cunoscuta opozitia fara de invadarea Cehoslovaciei de catre trupele sovietice. A fost, poate, momentul de glorie al lui Ceausescu si, de asemenea, momentul care i-a adus un val extraordinar de simpatiei atat in tara cat si peste hotare. Ceausescu isi continua demersurile si se opune, in anul 1974, tuturor propunerilor sovietice in cadrul delegatiei CAER. Mai mult, legaturile diplomatice cu SUA, Israel, Franta, Germania Federala si Comunitatea Europeana il aratau ca pe un lider anti – moscovit.

Cu toate acestea, o schimbare majora in conceptiile liderului comunist are loc odata cu vizitele in Coreea de Nord si China din anul 1971. Fascinat de modelul comunist nord-coreean, Ceausescu vrea cu orice pret sa schimbe Romania intr-un stat socialist model. El este artizanul demolarii si reconstruirii satelor, a daramarii sau mutarii bisericilor importante, a intaririi Securitatii si a introducerii unui puternic aparat de propaganda comunista. Ceausescu incepe sa dea primele semne de pierdere a contactului cu realitatea inca din anii 70. Cultul personalitatii sale nu se poate compara decat cu cel al lui Hitler, Mao sau Stalin. Scriitorii sunt indemnati sa compuna ode dedicate „celui mai iubit fiu al poporului”, elevii, studentii si muncitorii sunt inghesuiti pe stadioane si obligati sa defileze asemenea celor din China si Coreea, in spectacole grandioase care sa ridice in slavi realizarile lui Ceausescu. Manualele scolare ii dedica pagini importante iar programul TV se reduce la 2 ore dedicate exclusiv „meritelor” familiei Ceausescu.

Realizarile sale: canalul Dunare – Marea Neagra, Transfagarasanul, metroul bucurestean, zecile de mii de blocuri impovareaza Romania peste puterile ei. Datoria externa se ridica la circa 13 miliarde de dolari, moment in care „carmaciul RSR” decide sa o achite cu orice chip si in mod rapid. Astfel, incepea perioada ratiilor la alimente, a exporturilor masive de grane, materie prima, masini, armament, intr-un cuvant, tot ceea ce putea fi exportat. Ceausescu intentiona chiar sa interzica prin lege posibilitatea de a contracta imprumuturi din afara tarii si chiar isi manifesta intentia de a ridica la Bucuresti o filiala a Bancii Mondiale. Doreste chiar sa readuca in tara intelectualitatea din diaspora. In acest sens, ii propune lui Mircea Eliade sa revina in tara si sa preia conducerea celui mai mare institut de studii indice si de istorie a religiilor pe care ar fi urmat sa il construiasca, dar este refuzat de marele scriitor roman.

Caderea lui Ceausescu are loc in luna decembrie a anului 1989, Romania fiind ultima tara din blocul comunist in care are loc schimbarea regimului politic. De altfel, este si singura tara in care schimbarea a avut loc pe cale violenta. Faptul ca liderul comunist pierduse contactul cu realitatea din tara este dovedit din plin de incercarea sa de a convinge masele sa il urmeze. Nici discursul sau televizat in care sustinea ca miscarile din Timisoara sunt actiuni regizate de agentii straini, nici mitingul din Piata Revolutiei nu mai pot, insa, sa il salveze. Romanii isi doreau schimbarea. Ceausescu este arestat la Targoviste, acolo unde este judecat sumar (in fapt un simulacru de proces) si executat in ziua de Craciun a anului 1989. „Epoca de Aur” se sfarsise. Urma lunga perioada a tranzitiei catre capitalism.

sursa: descopera.ro

Cum era să moară Ceuşescu într-un accident aviatic, în Rusia

Coincidenţe stranii leagă catastrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avându-l ca protagonist pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu. În noiembrie 1957, o delegaţie românească de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceauşescu a scăpat nevătămat.

După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre alţii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României, şi pe Ceauşescu, se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo. Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident au murit patru persoane, printre care şi Grigore Preoteasa.

Ceauşescu a scăpat doar cu câteva răni, conform certificatului medical, care consemna: „traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”, notează stirea.wordpress.com.

Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul care s-a prăbuşit, în cartea „Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo„, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa. De altfel, la înmormântarea lui Preoteasa, Ceauşescu a ţinut să fie printre cei care transportă sicriul fostului tovarăş de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiaşi surse.

Evenimentul a dat naştere multor speculaţii, legate şi de faptul că din delegaţie a lipsit şefului statului, Gheorghiu-Dej. Acesta s-a răzgândit în ultimul moment invocând o gripă. Dej nu mai era privit cu ochi buni de ruşi deoarece insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor de la Bucureşti. S-a spus atunci că accidentul de la Vnukovo ar fi fost de fapt un atentat la adresa şefului P.M.R, care fusese însă avertizat din timp de serviciile secrete româneşti. Această teorie nu a fost probată nici după jumătate de secol. Cert este că accidentul din 1957 seamănă izbitor cu cel de sâmbătă căruia i-a căzut victimă preşedintele Poloniei.

Raportul comisiei sovietice care a anchetat cazul a fost publicat în 1990 de profesorul Mircea Chiriţoiu de la Arhivele Militare ale Statului Major General. Potrivit acestuia (citat de ziarul gorjean „Vertical”) vinovaţi au găsiţi piloţii sovietici. Trebuie spus faptul că în perioada respectivă conducătorii români zburau cu aeronave şi echipaje puse la dispoziţie de ruşi. Potrivit raportului comisiei, avionul ar fi coborât mai devreme şi s-a agăţat de vârfurile copacilor din pădure, la o înălţime de 10-15 m, apoi s-a prăbuşit şi a luat foc. Ca urmare a acestui accident, la scurt timp, România şi-a creat propria flotilă aeriană pentru transportul conducătorilor.

sursa: romanialibera.ro