Arhive etichetă: nepot

Bunica şi nepotul

anton holbanUn moment emoţionant din viaţa lui Eugen Lovinescu, regăsit în Memoriile sale:

„Cu toată lipsa de legătură cu trenul local, vin de obicei în târgul natal [Fălticeni] cu rapidul; cele două ceasuri de oprire la Dolhasca îmi pregătesc starea sufletească a fiului risipitor întors la un cămin părintesc, fără părinţi. Singur în compartimentul întunecat, îmi rumegam sentimentele întoarcerii în casa mare, neaşteptat de nimeni, cu o strângere de inimă şi cu o presimţire de gol, de pustiu.

– – –

Pe biroul camerei mele pustii găsii deschis un număr vechi al „Revistei Fundaţiilor Regale” cu una din cele mai bune schiţe ale lui Anton Holban [nepotul său de soră]: Bunica se pregăteşte să moară... Artă lipsită de invenţie, de fantezie, de organizare; artă de notaţii mărunte, dar bine alese, pregnante, evocatoare a atmosferii casei familiale, în care maică-mea, bătrânică de optzeci şi cinci de ani, circulă cu puterea unei prezenţe materiale. Ochii îmi căzură peste rândurile din urmă:

Eu ştiu că bunica se teme de moarte cu toate că ceilalţi se prefac că nu pricep sau nu le place să facă astfel de observaţii, căci ar fi obligaţi la consolări anevoioase. Dar eu îi spun bunicii odată când suntem numai noi, buni prieteni – bunica şi nepotul:

– Bunico, sunt bolnav rău. Oricât s-ar părea de ciudată această mărturisire de la tinereţea mea şi oricât nu s-ar vedea, e adevărat. Cei care bănuiesc ceva, cred că e numai o stare de nervi. Am dureri mari, precise şi niciunul din atâţia doctori însemnaţi nu înţelege de ce sufăr. Reţetele şi consultaţiile lor mă costă bani mulţi şi nu-mi sunt de niciun folos. Nu am putinţa unei clipe de nădejde, căci zilnic, la fiece oră, sunt forţat să-mi aduc aminte de tragedia mea. Unul mi-a spus că fac echilibristică cu moartea. Aşa sunt oamenii de nepricepuţi, incapabili să ghicească ceva. De o bucată de vreme nu mai sper nimic. Au trecut destui ani la fel de sumbri, am epuizat şi doctorii şi reţetele. O să se termine totul curând, nu mai am nicio îndoială. Şi de altfel nici eu nu mai pot trăi în felul acesta. M-am deprins puţin cu aceste gânduri şi-mi închipui că nicio hotărâre nu mi-ar fi prea grea. Cu tine odată, oricât de ciudată ar părea tovărăşia, o bătrână şi un tânăr. Amândoi, ca în grădină, bunica şi nepotul prin cer şi nori, mai departe, la bunicul…

Continuă citirea →