Arhive etichetă: national-socialism

Naţional-socialism. O explicaţie

hitlerNaţional-socialism – Doctrină a Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc din Germania (N.S.D.A.P.), întemeiat în 1919 şi al cărui lider a devenit ulterior Adolf Hitler.

Principiul de bază al ideologiei naţionalist-socialiste expus de Hitler în lucrarea Mein Kampf (Lupta mea) a fost rasismul. Potrivit lui Hitler, germanii aparţineau rasei ariene şi erau „un popor superior” cu un destin aparte în istoria lumii, motiv pentru care aveau nevoie de „Lebensraum” (spaţiu vital) în detrimentul „raselor inferioare”.

Regimul totalitar, instituit de Hitler după preluarea puterii în ianuarie 1933, a dezlănţuit o virulentă campanie antisemită, antidemocratică şi anticomunistă, şi a desfăşurat o agresivă politică de expansiune pangermanistă, care în septembrie 1939 a condus la declanşarea celui de-al doilea război mondial.

Doctrina naţional-socialistă se reflecta pe deplin şi în lozinca regimului hitlerist: „Ein Volk, ein Reich, ein Fuhrer!” („Un Popor, un Stat, un Conducător!”)

Continuă citirea →

Ideologiile secolului XX

Comunistii Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao - afis chinezesc

După transformările sociale şi morale aduse de Primul Război Mondial, vin la putere promotorii celor două modele opuse de politică totalitară pentru restructurarea societăţii. Odată cu naţional-socialismul, fascismul triumfă asupra mişcării democratice care instaurase slaba Republică de la Weimar în Germania. Cealaltă ideologie care avea să influenţeze politica mondială este comunismul. Ambele modele reprezentau o contrapoziţie radicală a modelului occidental de democraţie liberală.

Democraţia: autodeterminarea cetăţenilor

Abraham Lincoln descria metoda de conducere democratică, bazată pe principiul suveranităţii poporului şi pe egalitatea tuturor, drept guvern al poporului, prin popor, pentru popor. Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, îşi justifica ideologic intrarea în Primul Război Mondial, afirmând că scopul lui era să creeze o lume sigură pentru democraţie. După război, cererile de autodeterminare ale grupurilor care împărţeau valori culturale sau naţionale comune duc la reforme electorale în aproape toate ţările din Europa. La început, forma predominantă de democraţie era aceea care se baza pe o competiţie nonviolentă între partide, garanta drepturi individuale şi drepturi pentru minorităţi şi permitea cetăţenilor să participe la alegeri după regula majorităţii. Însă din cauza crizelor sociale postbelice, multe guverne democratice sunt demise de partidele radicale de dreapta şi cele radicale de stânga. Dintre Marile Puteri, doar democraţiile tradiţionale ale Marii Britanii şi SUA se dovedesc imune la promisiunile utopice de fericire mondială din statele totalitare.

Continuă citirea →