Arhive etichetă: munca

Munca și creația

edison-si-mozartImaginaţia este necesară fiecăruia dintre noi în condiţiile vieţii obişnuite. Sunt unii ce exagerează însă rolul muncii în creaţie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, susţinea ca geniul este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Acest punct de vedere se justifică prin specificul domeniului său, invenţiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit să încerce peste 3.000 de substanţe până să ajungă la cea mai rezistentă – la tensiunea din becul electric (atunci a fost găsit filamentul de cărbune). Dar teza lui Edison nu se aplică în cazul lui Mozart, capabil să scrie o sonată în câteva zile!

Legenda pamantului si a muncii

Atotputernicul Dumnezeu, după ce a făcut cerul cel fără de capăt şi pământul cel înconjurat de ape şi toate câte sunt într-însele, a făcut în urmă pe om şi a hotărât ca el să fie stăpân peste toate făpturile şi vietăţile pământului, apelor şi văzduhului. De aceea a chemat Dumnezeu pe toate făpturile sale înaintea sa şi le-a spus tuturora ce îndatoriri le impune de împlinit.

Aşa a rânduit Dumnezeu ca cerul să fie pentru respirarea oamenilor şi a vietăţilor, şi loc de petrecere pentru zburătoare, şi ca plantele să tragă din el, prin frunze, hrană trebuincioasă.
Soarelui i-a dat Dumnezeu poruncă, prin razele sale de foc, să încălzească aerul, pământul şi apele şi să-şi reverse lumina sa asupra tuturor făpturilor dumnezeieşti, aflătoare sub bolta cerului.

Pe luna cea schimbătoare şi pe stelele cele fără de număr le-a însărcinat Dumnezeu ca ele să fie luminătoarele nopţilor, ca vietăţile sălbatice şi fricoase, ieşind din ascunsele lor vizuini, să-şi poată afla hrana în vremea nopţilor. Mărilor cele fără de fund şi lin stătătoare şi apelor celor curgătoare le-a zis Dumnezeu ca în ele să se adăpostească fel de fel de peşti şi vietăţi, ca ele să stingă setea oamenilor şi a vietăţilor şi, pe urmă, ca prisosul apelor lor să se ridice în formă de abur în aer şi apoi la vreme de trebuinţă să cadă pe pământ în formă de ploaie şi omăt.

În urmă veni şi pământul la rând, ca să ieie şi el spre ştiinţă îndătorirea lui şi Dumnezeu i-a zis:

Tu, negrule pământ, să hrăneşti cu ierburile mirositoare şi cu pomii cei roditori ce vor răsări din tine şi se vor hrăni din glia ta, toate vietăţile, dobitoacele şi pe toţi oamenii lumii!

Auzind pământul această poruncă dumnezeiască, s-a cutremurat de frică, după care cutremur s-a schimbat neteda-i faţă în munţi şi văi şi a zis:

Doamne, mă prind să hrănesc, să cresc şi să adăpostesc toate ierburile, pomii, vietăţile şi dobitoacele lumii, dar nu mă prind să hrănesc sumedenie de om ce va fi cu vremea pe pământ. Nu mă prind să hrănesc pe om, fiindcă el, rânduit de tine stăpân peste toate de pe pământ, nu va voi să mă lucreze şi să mă grijească şi aşa să-şi agonisească cele de trebuinţă gurii şi pântecelui, ci va aştepta ca toate să i le dau de-a gata, aşa cum s-ar zice, mură în gură. De aceea, atotputernice Doamne, nu mă prind să-l hrănesc pe om; fă bine şi îndătoreşte cu aceasta pe luminosul soare, pe blânda lună, pe strălucitoarele stele sau pe întinsele şi nemărginitele mări.

 

Legende populare romanesti