Arhive etichetă: Miron Costin

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini. (IV) Cronicarii medievali

grigore_ureche

Grigore Ureche

Primul român care a susținut unitatea de neam, limbă, obiceiuri și religie a românilor a fost Nicolaus Olahus (1493-1568), umanist de faimă europeană. Contribuția lui Olahus la afirmarea romanității românilor trebuie apreciată la adevărata ei valoare, deoarece a avut înalte demnități religioase și laice în Regatul ungar.

Secolul al XVII-lea a marcat în istoria culturii medievale românești emanciparea definitivă de slavonism și desprinderea de tiparele bizantine. Această schimbare radicală în viața spirituală a românilor se poate constata și în evoluția ideii de romanitate. Asupra acestei idei și-au exercitat o înrâurire decisivă cronicari umaniști ai veacului al XVII-lea.

Primul reprezentant de marcă al culturii umaniste în mediul românesc a fost cronicarul Grigore Ureche. Afirmarea și demonstrarea romanității românilor și latinității limbii acestora a avut la bază serioasa sa educație din colegiile din Polonia, unde a învățat limba latină.

Continuă citirea →

Povaţa unui cărturar înţelept

Povesteşte Dumitru Almaş: „Într-o zi, Oana m-a văzut citind dintr-o carte groasă şi m-a întrebat:

Bunicule, cine a scris cartea asta aşa de mare?

– Un cărturar de demult, numit Miron Costin.

– Miron Costin? Frumos nume! Cine a fost el?

– Miron Costin a fost un cărturar foarte înţelept, am început eu povestirea.  El a povăţuit de bine pe mulţi voievozi: cum sa cârmuiască ţara, cum s-o înfrumuseţeze şi cum s-o apere de duşmani. A ştiut să lupte şi cu sabia, după cum ştia să-i combată pe neprieteni şi cu vorba şi cu pana, adică scriind cărţi.

Odată, un mare vizir, adică un general turc, trecea cu armată mare prin ţara noastră. Se ducea să cucerească o cetate de dincolo de hotarele ţării noastre. Toţi se temeau că acel paşă urmărea să subjuge şi mai tare pe români. Ca să vadă ce gândeau românii despre asemenea supunere, acel vizir turc a cerut voievodului un dregător mai de seamă, cu care să se sfătuiască.

Continuă citirea →

Miron Costin versus Constantin Cantemir

Miron Costin (1633-1691) a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura română.

Constantin Cantemir a fost domnitor în Moldova (1685-1693), fiind tatăl cărturarului şi domnitorului Dimitrie Cantemir.

Cărturarul şi incultul

Miron Costin

Dintre toţi Costinii, Miron este personalitatea cea mai complexă şi mai cunoscută în ţară şi în afară. Calităţile sale de om politic, de diplomat iscusit şi de mare cărturar, precum şi amiciţia cu conducătorii Poloniei, l-au făcut pe logofătul Miron Costin suspect în mintea prudentului şi bănuitorului domn Constantin Cantemir. Mai ales că domnul intrase sub influenţa Ruseteştilor, rivali şi adversari foarte îndârjiţi împotriva Costinilor, şi a lui Miron, în mod deosebit.

În 1691, tocmai când se pregătea să-şi însoare fiul mai mic, Pătraşcu, cu domniţa Safta, şi să devină astfel cuscrul domnului, iată că Ilie Tifescu a dezvăluit un complot: se pretindea că Velicico, fratele lui Miron Costin, urmărea să fie domn în locul lui Constantin Cantemir. Furios şi sfătuit de Iordache Ruset, domnul taie, fără judecată, pe Velicio Costin. Era Velicico „om de fire şi de treabă la toate socotelile şi îndrăzneţ”. Vina lui era că îl înfruntase pe Cantemir Vodă cu o vorbă dură, de ocară, arătându-i că era incult.

Constantin şi Antioh Cantemir

Povesteşte Neculce că Ruseteştii, răi la inimă, au socotit răpunerea lui Velicico Costin drept o momeală pentru Cantemir Vodă: să-l trimită pe lumea cealaltă pe Miron a cărui cultură, influenţă politică şi faimă umbrea orice boier moldovean şi chiar orice domn aflat în scaun voievodal. Era prea învăţat, prea deştept, prea influent, prea bogat, cu prea mulţi prieteni în afară, prea fără teamă, ca să nu fie incomod şi vrednic de a fi bănuit că vrea să-şi facă fratele domn. De aceea, Iordache Ruset l-a povăţuit pe Vodă: „Acum, de vreme ce ai omorât pe Velicico, trimite de prinde şi pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară, ori vinovat, ori nevinovat, să nu scape, c-apoi încă a hi mai rău şi de tine şi de noi. Deci Cantemir Vodă nu şi-au socotit viaţa lui, că era trecut cu bătrâneţele, om de 70 de ani, ci s-au potrivit neprietenilor şi nu şi-au cruţat sufletul”.

Logofătul Miron nu se afla în Iaşi, ci la moşia Barboşi, lângă Roman. Îi murise soţia, Ilina, şi se pregătea s-o înmormânteze, când „au sosit şi la dânsul, de la Cantemir Vodă, armaşul al doilea, Racoviţă, cu un steag de oaste de lefegii, ca să-l ducă la Iaşi. Ce el se rugase ca să aibă păsuială până şi-a îngropa giupâneasa, şi să purceadă; şi fiind aşa, iată de sârg au sosit şi Macri vătavul cu a doua poruncă, cum în ce loc îl va afla, acolo să-i taie capul. Şi după poruncă aşa într-acela ceas i-au tăiat capul şi l-au astrucat (îngropat) împreună cu giupâneasa lui”.

Aşa, într-un decembrie troienit, rece şi vrăjmaş, acolo, la marginea Romanului, din intriga unor boieri invidioşi, din spaima unui domnitor bătrân şi şovăielnic, a căzut cel mai ilustru cap al acelui veac românesc.

Amintirea lui Mihai Viteazul în cronicile din secolul al XVII-lea – izvoare istorice

Miron Costin

Şi era aşa de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cât, îndată ce au sosit la Suceava, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi punând oşteni de ai săi pedestraşi […].

Singur Mihai-vodă, ca un leu în fruntea războiului şi au fost războiul câteva ceasuri, până au sosit şi husarii.

Nedeprinsă oastea lui Mihai-vodă cu acel fel de oaste, ce s-au pomenit husarii […].

Continuă citirea →

Miron Costin – Dimitrie Bolintineanu (legende istorice)

MIRON COSTIN

de Dimitrie Bolintineanu

— ,,Mari dureri ai, sorioară.
De-mi rupi inima gemând?…”
— ,,Mari dureri ma înconjoară!…”
Zice Mărioara blând.

Şi al morţii văl se-ntinse
Peste faţa ei de crin.
Viaţa-i tânără se stinse
Într-un dureros suspin.

Miron plânge cu suspine
Şi mai zice dureros
— ,,Cui mă laşi aici pe mine,
Suflet dulce şi frumos?”

Dar în sală se arată
De la curte un trimis,
Să ucigă astă dată
Cronicarul cel proscris.

Mărioara blândă moare,
Miron cade înjunghiat
Şi în ziua viitoare
Două cruci s-au ridicat.

Dar pe groapa lor cea sfântă,
Cum dă vânt de primăveri,
Două păsărele cântă,
Cântă ale lor dureri.

De ce nu mai doreau boierii să meargă la plimbare?

Răspunsul la întrebare ni-l dă Miron Costin în „O samă de cuvinte„:

„Stefaniţă-vodă, feciorul lui Vasile-vodă, fiind domnu tânăr şi dezmierdat şi inimos, de multe ori ieşind cu boierii la plimbări, pune de lua frâiele din capetili cailor boierilor şi le da chiot cailor, de cade boierii gios de-ş sfărâma capetili, cât să îngrozise boierii a mai merge cu dânsul cu cai buni la plimbări”.

Nu se mai satură!

O adevărată plagă pentru Ţările Române în perioada medievală erau desele schimbări de domnie, însoţite uneori de lupte, dar întotdeauna prilej de mare cheltuială.

Despre Alexandru Lăpuşneanu s-a spus că domnia l-a costat 200 000 de galbeni. Mihnea al II-lea s-ar fi angajat, se pare, pentru revenirea la domnie, să dea 600.000 de scuzi.

Plata împrumuturilor la care trebuiau să apeleze pretendenţii la tron se făcea prin luarea de la locuitori, în toate chipurile, prin asuprire şi înşelăciune fără cruţare.

Şi mai trebuiau să adune bani domnitorii pentru ţinerea cu fală a curţii, dar mai cu seamă pentru primejdia ştiută a pierderii tronului, când plecau în pribegie, dacă îşi scăpaseră capul, dovedindu-se că ştiau să strângă iute bogăţii mari, unele de-a dreptul fabuloase.

Văzând toate ce se petreceau, Miron Costin avea să însemne în Letopiseţul Ţării Moldovei:

O! nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pre cât să mai adaoge, pre atâta râhneşte. Pohtele a domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Având mult, cum n-ar avea nemica le pare. Pre cât îi dă Dumnezau, nu se satură!”

Un răspuns diplomatic

În anul 1672, turcii au ocupat cetatea poloneză Cameniţa. Aflat în tabăra otomană, ca trimis al domnului Moldovei, cronicarul Miron Costin a fost întrebat de marele vizir Ahmed paşa dacă moldovenii se bucură de succesul Porţii. Atunci, marele cronicar a dat următorul răspuns, care a plăcut şi vizirului, dar a rămas şi în istorie.

Suntem noi, moldovenii, bucuroşi să se lăţască în toate părţile cât de mult, iar peste ţara noastră nu ne pare bine să să lăţască!