Arhive etichetă: Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân. Nicopole

Mircea cel Batran

În  cortul celor doi stăpânitori  de la  Baia de  Aramă,  mijlocul  drumului  dintre  munţi şi  Dunăre,  Domnul  Mircea  grăi  către Regele  Sigismund  în  seara  când  aflară  că niciun picior de turc sau de bulgar nu se mai afla pe malul românesc:

 Dumnezeu  ne-a  stat  într-ajutor,  frate Sigismund.  Pentru  buna  ta  credinţă,  iată că  păgânii  sunt  acum  şi  mai  departe  de fruntariile Măriei Tale. Ştiu că te vei putea bucura în pace!

— Asemenea  şi  Măria  Ta,  frate  Mircea. Căci  amândoi,  după  ostenelile  pe  care le-am  îndurat,  drept  avem  şi  la  câţiva  ani de hodină!

Spunând  acestea  Sigismund  sorbi  cu sete  din  berea  bălaie.  Cu  toate  astea domnul Ţării Româneşti nu părea împăcat în cugetul său, căci zise:

— Nu  la  hodină  mă  gândesc,  frate Sigismund,  ci  mai  curând  la  luptă  nouă! Căci păgânul de peste Dunăre pace nu ne va  lăsa,  oricât  am  râvni-o  noi. M-am măsurat  adesea  cu  el, îi  cunosc  poftele nesăţioase  şi  puterea.  Până  nu-l  vom răpune,  nici  să  nu  ne  gîndim  că  ne  vom bucura de o zi sau o noapte de pace!

Continuă citirea →

Mircea cel Bătrân. Rovine

Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti

Baiazid-Fulgerul,  după  ce  bătu  pe cneazul  sârbilor,  nu  se  întoarse  asupra românilor, ci  găsi cu cale a se război întâi cu bulgarii, pe care-i avea în preajmă şi din pricina  cărora  nu  putea  porni  împotriva Bizanţului. Lupta fu grea, deoarece bulgarii fugeau  în  munţi  şi  se  năpusteau  asupra turcilor, numai când le venea la îndemână.

Dar  inima  puterii  turceşti  bătea  tot  în Asia,  de  unde  veneau  oștile  şi  unde  se înturnau  ienicerii,  când  îmbătrâneau nevătămaţi. Adesea  însuşi sultanul,  lăsând în  locu-i  vreun paşă,  poposea  în  câmpiile Anatoliei,  unde  punea  la  cale  trebile poporului.

Mircea nu se lăsă înşelat de acest răgaz de pace. El ştia că până la urmă Baiazid tot are să pornească spre Dunăre, întâi spre a se  răzbuna,  apoi  spre  a  pune  mâna  pe Dobrogea.

Continuă citirea →

Mircea cel Bătrân. Câmpia Mierlelor

Mircea cel Batran

Acum  600  de  ani,  Muntenia, care  se  numea  pe  atunci  Ţara Românească,  era  stăpânită  de  Mircea, principe între creştini, cel mai viteaz şi cel mai  ager  la  minte,  aşa  cum  scrie  un cronicar al turcilor pe nume Leunclavius. Ţara  avu  în  vremea  sa  cea  mai  mare întindere  după  cum  se  vede  din  măreţul titlu  purtat  de  Domn: „…Io  Mircea, mare voievod  şi domn cu mila  lui  Dumnezeu  şi cu  harul  lui  Dumnezeu  stăpânind  şi domnind toată ţara Ungro-Vlahiei şi părţile de  peste  munţi, încă  şi  spre  părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi  Banatului  de  Severin  domn  şi  de amândouă  părţile  de  peste  toată  Dunărea şi  până  la  Marea  cea  Mare  şi  cetăţii Dârstorului stăpânitor“.

Dar  e  mai  greu  să  păstrezi  decât  să agoniseşti — căci agoniseala poate veni şi cu  noroc,  dar  păstrarea  se  face numai  cu chibzuială, hărnicie şi vitejie.

Mircea n-a urmat de-a dreptul părintelui său  Radu,  căci  era  al  doilea  fiu,  ci  mai târziu, după fratele său Dan, care, istovit în lupte grele cu ungurii, se săvârşi tânăr fiind.

Continuă citirea →

Cine a fost Mircea şi de ce i s-a spus „cel Bătrân”?

Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418 ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?” Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân”, căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început!

Continuă citirea →

Unde au fost Rovinele?

În privinţa localizării Rovinelor, locul luptei şi biruinţei lui Mircea cel Bătrân, există controverse în istoriografia română. S-a dat oare această luptă pe Jii, în apropiere de Craiova, cam pe unde este mănăstirea Jitianu? A avut ea oare loc pe Ialomiţa, pe Argeş sau pe unul din râurile atinse în drumul dintre Turnu şi Curtea de Argeş, adică pe Vetea, pe Călmăţui sau pe Teleorman?

Continuă citirea →

Bătălia de la Nicopole. Cruciaţii împotriva lui Baiazid (I)

Cruciaţii sărbătoreau căderea Vidinului, a cărui garnizoană turcă se predase după câteva zile de asediu. Ofiţerii vârstnici şi cu experienţă nu făcuseră mult caz de această ispravă militară, pe care o socoteau de minimă importanţă. Apărătorii turci fuseseră puţini la număr, iar rezistenţa lor, mediocră. Tinerii cruciaţi, care-şi făcuseră cu acel prilej botezul focului, se ambalaseră, lăsându-se cuprinşi de o adevărată isterie războinică. Printre ei ― majoritatea cruciaţilor abia dacă depăşiseră 20 de ani ― domnea un entuziasm indescriptibil.

Continuă citirea →

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Mircea a fost cel mai vrednic dintre principii Basarabi, numit „Bătrân” spre a-i marca prestigiul şi valoarea. Domnitorul a simţit dubla ameninţare externă – a regatului Ungar şi a Imperiului Otoman. De aceea, a încheiat în 1389-1390 un tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Iagello (prin mijlocirea domnului din Moldova, Petru I), prin care se prevedea ajutor reciproc „cu toată puterea şi cu toată putinţa” contra oricărui atac al regelui ungar şi al aliaţilor acestuia.

Continuă citirea →

Mircea cel Bătrân. Originea şi familia lui

Înaintaşii lui Mircea cel Bătrân. Ţara Românească sau cum i se zicea oficial după titulatura bizantină, Ungrovlahia, întemeiată în veacul al XIV-lea, era o ţară mică, în comparatie cu întinderea regatelor sau ţaratelor vecine, dar era bine aşezată ca un zid pentru duşmani, sprijinită pe munţii mari şi pe apele late şi adânci ale Dunării; era însă o poartă pentru negustorii ce schimbau mărfuri între Răsăritul şi centrul continentului. De aceea, populaţia ei crescuse şi se îmbogăţise, satele bătrâne de sub munte, de la şes şi de la marginele pădurilor între Olt şi Bărăgan, cât şi cele de la bălţile Dunării se îndeseau şi înfloreau. Domnul aşezat în vechiul scaun de la Argeş, unde stătuseră strămoşii, voievozi locali dinainte de întemeiere, era bogat şi puternic, purta diadema de perle, brâu cu încheietoare de aur şi inele cu pietre scumpe, oastea sa se măsurase adesea cu izbândă, cu cele ungureşti, iar stăpânitorii din sudul Dunării, în treburile cărora se amestecase nu odată, îi căutau prietenia şi se bucurau să se încuscrească cu familia lui.

Continuă citirea →

Condeiele lui Voda

Mircea cel mare şi vestit, domn al Ţării Româneşti, a plecat dinTârgovişte, cu mare alai, la drum lung. Merge Măria sa hăt-departe, până la Ţara-Leahului, să facă legătură cu ei asupra ungurului.

Trecut-a Măria sa Buzăul, prin valuri tulburi ca răzmeriţele, lăsat-a în urmă Râmnicul şi răzbit-a spre Focşani, când iată într-o sântă duminică Măria sa vodă intră cu alaiul său prin mijlocul unui sat mare. Ce să vadă Măria sa Mircea-Vodă? La casa şoltuzului erau adunaţi sătenii şi lucrau.

Lucrează creştinii în zi de sărbătoare? zice vodă cu părere de rău. Ian vezi tu, copil de casă, ce lucrează românii ăia?

Continuă citirea →

Mircea cel Batran

Am spus despre Marco Kraljevici că a murit la Rovine, dar încă n-am vorbit despre ce s-a întâmplat la Rovine. Trebuie să vorbim despre unul dintre marii domnitori ai Ţării Româneşti, care descinde din Basarab. Trec mai repede peste primii voievozi de după Basarab, pentru a ajunge la Mircea cel Bătrân.

De ce i se zice „cel Bătrân”? Fiindcă mai târziu au fost alţi domnitori cu numele „Mircea”, iar cronicarii, vorbind de Mircea, cel din veacurile trecute, i-au spus „cel Bătrân” (şi marele nostru Eminescu s-a înşelat crezând că Mircea era bătrân când s-a bătut la Rovine cu sultanul). Mircea, la bătălia de la Rovine, era un domnitor încă tânăr.

Continuă citirea →