Arhive etichetă: mediul natural

Mediul natural și viața cotidiană în Orientul Antic

orientul antic

Istoria umanității începe în zona „Semilunii fertile“. În Mesopotamia curgeau două mari fluvii, Tigrul și Eufratul, care lăsau în urmă văi foarte roditoare. Tot în Orient, Valea Nilului, cu revărsările sale periodice, a devenit leagănul civilizației egiptene. În alte părți ale lumii, pe văile Indusului, în India, sau ale Fluviului Galben, în China, s-au creat condiții potrivite culturilor cerealiere, ceea ce a atras populații numeroase.

La răscrucea timpurilor neolitice cu cele dominate de metalurgie și de noi descoperiri tehnologice, unele sate și-au continuat existența străveche. O parte din cele aflate în delta Tigrului și a Eufratului s-au transformat treptat în orașe-cetăți, concentrând un număr important de producători. Printre aceștia s-au numărat agricultori, meșteșugari pricepuți să prelucreze lemnul și metalele, negustori interesați să vândă surplusurile lucrate și să aducă în schimb alte bunuri necesare.

În jurul templului dedicat unei divinități recunoscute, s-a constituit întreaga așezare, apoi comunitatea urbană și-a împrejmuit teritoriul cu un zid și cu un șanț, pe măsura creșterii numărului de locuitori, în unele situații – în jur de 25.000.

Ulterior, guvernatorul orașului s-a identificat cu zeul în care credeau localnicii. El și-a proclamat autoritatea și asupra unor regiuni  aflate în vecinătate, despre care știa că sunt mai slab apărate. Acolo unde a întâmpinat rezistență, a atacat cu forța armelor. În alte locuri, a acționat cu mijloace pașnice. Lua astfel ființă orașul-stat, cu o formă de organizare monarhică. În felul acesta, cuceritorii nu își extindeau doar dominația. Ei răspândeau și o experiență locală, precum și cunoștințele lor științifice și tehnologice.

Locuința

În Mesopotamia, casele oamenilor de rând și palatele regale erau construite din aceleași materiale: cărămidă uscată la soare sau în cuptoare, făcută din lut amestecat cu paie. Dimensiunile, numărul de camere sau mobilierul erau aspectele care îi deosebeau pe cei bogați de săraci. Cei dintâi dispuneau de un număr mai mare de încăperi, de un etaj în plus și de curți interioare spațioase. Mobilierul, însă, nu era variat – o masă, câteva scaune și taburete joase. Locul de odihnă peste noapte era o rogojină așezată direct pe podea, lăsând oamenii pradă insectelor, scorpionilor și șerpilor. Patul era, desigur, un lux rezervat doar celor avuți. Din dormitorul-sufragerie se trecea în bucătărie, unde erau așezate laolaltă moara de măcinat manuală, blidele, cratițele, mai multe găleți și cupe (tacâmurile au fost inventate mult mai târziu).

Continuă citirea →

Orientul antic. Mediul natural și viața cotidiană

seiluna fertila orientul anticSat și oraș în Orientul Antic

În urmă cu mii de ani, mediul natural prielnic, clima blândă și văile înverzite ale râurilor sau ale fluviilor din nord-estul Africii și din Asia au permis formarea comunităților umane stabile, asigurându-le cele necesare vieții. Acest teritoriu întins a reprezentat Orientul Antic.

În Mesopotamia (în limba greacă – „ținutul dintre râuri”), s-au dezvoltat sate pe văile fluviilor Tigru și Eufrat, situate în regiunea numită Semiluna Fertilă. Pe măsură ce numărul locuitorilor a crescut, unele sate au devenit orașe.

În nord-estul Africii, valea Nilului a oferit condițiile pentru afirmarea civilizației antice egiptene. Revărsându-se anual, apele fluviului depuneau pe maluri un mâl negru, roditor, favorabil agriculturii.

În așezările din Orientul Antic, locuințele erau construite, în principal, din lut amestecat cu paie sau din cărămizi uscate la soare. Hrana oamenilor era simplă: pâine obținută din cereale, legume, lapte, brânză, miere, carne (de pasăre, pește, vânat etc.).

Continuă citirea →