Arhive etichetă: medicina

Cine a obţinut primul premiu Nobel pentru Medicină?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Cine a obţinut primul premiu Nobel pentru Medicină?

Răspuns: Emil Adolph von Behring (1901)

Medicina egipteana

Încă înainte de anul 2000 î.Hr., preoţii egipteni au început să dezvolte primele practici medicale ale lumii. Deşi se presupune că toate culturile timpurii au descoperit unele forme de tratament bazate pe ierburi şi au învăţat să aplice metode chirurgicale, preoţii egipteni au fost cei dintâi care şi-au sistematizat cunoştinţele într-un mod pe care cercetătorii de astăzi îl pot interpreta. Faima vindecătorilor egipteni era atât de mare încât bogaţii şi nobilii din tot Orientul Mijlociu şi, mai târziu, din zona mediteraneeană călătoreau în Egipt pentru a fi trataţi.

Imhotep, o personalitate semilegendară ajunsă în culmea gloriei prin 2950 î.Hr., este considerat de foarte mulţi ca fiind primul om de stiinţă în sensul modern al cuvântului. Fizician faimos, Imhotep este totodată considerat a fi arhitectul piramidei în trepte a faraonului Zoser. După moarte, lui Imhotep i s-au atribuit puteri magice, considerându-se că avusese o descendenţă divină. Isaac Asimov a atras atenţia asupra faptului că el a fost unicul om de stiinţă din istoria omenirii „transformat” în zeitate.

Părerea că preoţii egipteni au descoperit secretele trupului uman practicând mumificarea este larg răspândită. Ei scoteau organele interne ale cadavrelor ce urmau a fi mumificate. Totusş, după cât se pare, la baza cunoştinţelor lor stăteau disecţiile.

Există dovezi care demonstrează că majoritatea tratamentelor se bazau pe experimentări. Pâinea mucegăită era pusă pe răni – o aplicaţie a mucegaiului din care se obţine penicilina. Uleiul de castor şi esenţa de mac ca alinătoare a durerilor erau de asemenea utilizate în mod curent. Miile de oameni care construiau piramide şi temple mâncau ridichi, usturoi şi ceapă, deoarece preoţii egipteni credeau, ca şi botaniştii moderni, că aceste legume previn epidemiile. Cel puţin, legumele menţionate conţin elemente cu proprietăţi antibiotice. Alte ingrediente, cu o eficienţă mai puţin certă, erau nămolul Nilului, bălegarul şi urina. Pe de altă parte, exista tendinţa de a amesteca medicamentele în vin sau bere, lucru care îl făcea pe pacient să aibă senzaţia că se simte mai bine.

Bolile din cauze necunoscute se tratau strict într-un context religios. Egiptenii credeau că de fiecare parte a corpului lor avea grijă un zeu, iar preoţii devotaţi respectivului zeu erau şi specialişti în tratarea zonei corespunzătoare.

papirusul Edwin Smith

Rănile şi fracturile, în schimb, erau tratate cu totul diferit. Preoţii ştiau că nu zeităţile puteau fi cauza. Un papirus cunoscut sub numele de „Papirulsul Edwin Smith” – pentru că a fost cumpărat de egiptologul american Edwin Smith – nu-i menţionează pe zei, desş datează de prin 1550 î.Hr. şi este probabil o copie a unui manuscris mai vechi, poate chiar cu o mie de ani. Papirusul arată cum se sudează oasele fracturate, descrie funcţia de pompare a inimii şi evidenţiază faptul că pulsul poate fi utilizat pentru a diagnostica funcţionarea cordului. Un alt papirus provenit cam din aceeaşi perioadă  – Papirusul Ebers – menţionează alte practici medicale, cum ar fi prescrierea medicamentelor şi a dietelor.

Deşi medicina egipteană a intrat în declin de prin 1200 î.Hr., ea a continuat să deţină supremaţia în lumea antică până după 30 î.Hr., când Egiptul a devenit o provincie romană.

*****

Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor ştiinţifice, Ed. Orizonturi, Bucureşti

Originea medicinei

Originea medicinei – 3000 i.Hr.; Babilon

„Daca un doctor care trateaza un abces va ucide pacientul, i se vor taia mainile”.

Aceasta pedeapsa severa pentru malpraxis, care marca sfarsitul carierei unui doctor, a fost gasita gravata pe un stalp de piatra datand din anul 3000 i.Hr. Ea face parte din Codul lui Hammurabi, care, alaturi de zeci de tablite scrise cu cuneiforme din aceea perioada, constituie primele practici medicale. Daca pacientul era un sclav, doctorul nu primea nici o pedeapsa, insa trebuia sa cedeze in schimb unul dintre sclavii sai.

Medicina a reprezentat un subiect fascinant pentru babilonieni. Atunci cand nu era disponibil un doctor pentru a trata un pacient – de obicei cu ierburi medicinale si prin practica proorocirii ce presupunea examinarea ficatului unui animal sacrificat pentru a se afla evolutia bolii – bolnavul era asezat in mijlocul strazii, astfel ca oricine trecea prin zona sa-i poata oferi un sfat medical; asadar, intr-un fel, fiecare babilonian devenea un doctor amator. 🙂

Egiptenii din aceeasi perioada erau mai rigurosi din acest punct de vedere, recunoscand doar medicii autorizati. Primul doctor ce a primit o atestare, in jurul anului 3000 i.Hr., a fost Imhotep, mare vizir al faraonului Zoser. Sulurile de papirus descoperite in secolul al XIX-lea dezvaluie faptul ca Imhotep si succesorii acestuia se bazau in mare parte pe vraji si incantatii pentru tratarea bolilor, insa foloseau si o serie de tehnici chirurgicale, cum ar fi sangerarea (pentru reducerea febrei si pentru eliberarea spiritelor malefice in cazurile de nebunie), precum si o gama variata de plante medicinale.