Arhive etichetă: masacru

Viaţa Caterinei de Medici

Caterina de MediciCaterina de Medici (13.04.1519, Florenţa, Republica Florenţa, azi Italia – 05.01.1589, Blois, Franţa). Regină şi consoartă a lui Henric II al Franţei (d. 1546-1559) şi apoi regentă a Franţei (1560-1574), a fost una dintre cele mai influente personalităţi ale războaielor dintre catolici şi hughenoţi. Trei dintre fiii săi au fost regi ai Franţei: Francisc II, Carol IX şi Henric III.

Tinereţea  Caterina era fiica lui Lorenzo de Medici, duce de Urbino, şi a franţuzoaicei Madeleine de La Tour d’Auvergne, prinţesă de Bourbon, înrudită cu mulţi nobili francezi. Rămasă orfană la doar câteva zile după naştere, Caterina a primit o educaţie aleasă, fiind instruită şi disciplinată de maici din Florenţa şi Roma. În 1533 a fost căsătorită de unchiul ei, papa Clement VII, cu Henric, duce d’Orléans. Acesta a moştenit coroana Franţei de la tatăl lui, Francisc I, în aprilie 1547. Fire artistică, energică şi extravertită, dar şi discretă, curajoasă şi vioaie, Caterina a fost foarte respectată la curtea lui Francisc I, de unde i-au venit şi atitudinile politice şi pasiunea pentru arhitectură. Dintre castelele proiectate chiar de ea – inclusiv palatul Tuileries – Chenonceaux rămâne capodopera ei neterminată.

În ciuda pasiunii statornice a lui Henric pentru amanta lui, Diane de Poitiers, mariajul Caterinei nu a fost unul eşuat şi, după zece ani plini de tensiuni, i-a născut zece copii, dintre care au supravieţuit patru băieţi şi trei fete. S-a ocupat personal de educaţia lor.

Continuă citirea →

Să fie stârpită erezia protestantă – Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu

Noaptea Sfantului Bartolomeu - masacru

Secolul al XVI-lea este un secol de mari frământări intelectuale sub impulsul umanismului. Savanţii umanişti citesc în greacă şi latină, se consacră studiului faptelor lingvistice şi analizei critice a textelor. O voinţă de reînnoire, similară pe plan religios cu cea a umanismului pe plan intelectual, iese la lumină şi-l îndeamnă pe Erasmus să dorească o reformă internă a Bisericii. În Franţa se dezvoltă evanghelismul, care susţine o întoarcere la Evanghelie şi o viziune mai mult mistică decât dogmatică a religiei. Mişcarea evanghelistă se grupează în jurul episcopului de Meaux, a lui Guillaume Briçonnet, a surorii regelui, Marguerite d’Angoulême, viitoarea regină a Navarrei, sau a umanistului Lefevre d’Étaples, care traduce Biblia în franceză în 1530 pentru a face textul accesibil tuturor credincioşilor; a fost imediat condamnată de Sorbonna.

Continuă citirea →

În numele Domnului – Cruciadele în Ţara Sfântă

Totul începe printr-un moment de elocvenţă, un act de propovăduire, atunci când papa Urban al II-lea, pe 27 noiembrie 1095, predică cruciada în a zecea zi a conciliului întrunit la Clermont. În acea zi, părăsind brusc subiectele referitoare la administrarea Bisericii, Urban al II-lea se lansează într-o predică de o înaltă elocvenţă, din care, din păcate, nu ne-a parvenit nici o transcriere precisă. Plin de înflăcărare, a descris soarta creştinilor şi a pelerinilor în Ţara Sfântă, masacraţi pentru că se rugau lui Hristos pe locurile patimilor Lui. Erau la bunul plac al arabilor, persanilor şi turcilor care cuceriseră Antiohia, Niceea sau Ierusalimul. Urban al II-lea imploră reabilitarea serviciului divin al lui Hristos şi eliberarea Ţării Sfinte, roagă să se pună capăt masacrului creştinilor sacrificaţi „ca nişte miei“.

Continuă citirea →

Masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu

Masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu (24-25 august 1572) – ucidere a hughenoţilor francezi din Paris de către catolici.

În timpul războaielor religioase, Caterina de Medici a consimţit la un complot al familiei Guise în vederea asasinării hunghenotului Gaspard II de Coligny. Deoarece acesta a fost doar rănit, Caterina s-a temut să nu se descopere complicitatea ei şi, de aceea, i-a îndemnat în secret pe nobilii care îi erau fideli să-i asasineze pe toţi şefii hughenoţi care se aflau la Paris pentru nunta viitorului Henric IV.

Continuă citirea →

Caterina de Medici – drama unei femei ambiţioase

Caterina nu stătu mult să-şi plângă soţul şi nici nu respectă tradiţia, care impunea reginelor franceze să rămână închise, timp de patruzeci de zile după moartea regelui, într-o cameră drapată cu negru, în chiar locul decesului. După douăzeci şi şapte de ani de ascultare preasupusă, înţelese că sosise clipa să iasă din umbră şi să ia cu rapiditate în mână frâiele puterii.

Continuă citirea →

Securea călăului

Cruciada de la Nicopole din 1396 s-a încheiat cu un dezastru pentru creştini. Baiazid a ordonat ca 3000 de prizonieri să fie uciși drept represalii pentru uciderea prizonierilor turci din Rahova de către cruciații francezi. Masacrul creştinilor este prezentat cu mult realism de către scriitorul Vintilă Corbul în romanul Căderea Constantinopolelui:

„Securea călăului descrise un arc de cerc, sclipind în soare, şi se abătu bufnind sec peste grumazul omului cu obrazul lipit de butuc. Vertebrele cervicale plesniră, măduva şirei spinării se înfrăţi cu sfărâmăturile de oase, esofagul, glanda tiroidă, muşchii gâtului fură secţionaţi într-o frântură de secundă, iar din venele jugulare, deschise de tăişul securii, ţâşniră minuscule fântâni arteziene de sânge, sub pulsaţiile frenetice ale inimii care încă mai bătea. Capul desprins de grumaz se rostogoli pe podeaua eşafodului, sărutând cu buze inerte scândurile împurpurate. Trupul înveşmântat în zale se prăvăli la picioarele călăului, contorsionându-se spasmodic. Treptat, zvârcolelile-i încetară.

Continuă citirea →

Secretele preşedintelui

Ulysses S. Grant (1822-1885) a fost preşedinte al SUA (1869-1877), devenit un erou național în timpul Războiului Civil American în calitate de general şi de comandant general al întregului front de război (1864-1865).

Sensibilităţi

Numele lui Grant este adesea asociat cu masacrele în masă din timpul Războiului Civil, însă omului i se făcea greaţă chiar şi la simpla vedere a sângelui. În copilărie, tatăl lui Grant deţinuse o tăbăcărie, ale cărei piei pline de sânge îl făceau pe tânărul Ulysses să fugă îngrozit. În timp ce lupta în Mexic, a participat odată la o coridă, de unde a plecat rapid, îngreţoşat la vederea sângelui.

Bărbatul care a trimis nenumăraţi soldaţi la moarte, suporta cu greu ororile războiului. Prefera să-şi petreacă ore întregi sub ploaie, mai degrabă decât să se pună la adăpost pentru a dormi în corturile spitalului de campanie în care oamenii săi erau îngrijiţi.

Vicii

Războiul Civil s-a încheiat. Dar lui Grant îi plăcea lupta. El s-a luptat cu sticla de whisky, practic, toată viaţa şi, de regulă, a câştigat! Fumatul a fost însă cel care i-a venit de hac lui Grant. Îi plăceau trabucurile. Admiratorii i-au trimis peste 10 000 de cutii de trabucuri. N-a rezistat ispitei. Le-a fumat pe toate. Avea să plătească pentru asta murind de cancer la gât.

Despre masacrul indienilor de către spanioli

„Cu caii, spadele şi lăncile lor, creştinii au început să-i măcelărească pe indieni şi să săvârşească cruzimi nemaivăzute. Când intrau într-un sat, ei nu lăsau în viaţă pe nimeni, nici copii şi nici bătrâni. Creştinii puneau rămăşag cine va reuşi să taie un om în două, să-i reteze capul sau să-i scoată măruntaiele cu o singură lovitură de spadă…”

Bartolome de Las Casas, Scurtă relatare asupra distrugerii Indiilor

24 august 1572 – Masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu

Una dintre cele mai cumplite crime comise în numele religiei a avut loc în noaptea de 23 spre 24 august 1572, în Franţa.

La instigarea mamei sale, Caterina de Medici, regele Carol al IX-lea a hotărât să lase mână liberă catolicilor fanatici în asasinarea liderilor protestanţi din Paris. Gestul său va declanşa însă un veritabil carnaj, concretizat prin uciderea a zeci de mii de „hughenoţi” – cum erau numiţi adepţii curentelor protestante – de-a lungul şi de-a latul ţării. Cu două zile înainte, intriganta Caterina poruncise uciderea amiralului Gaspard de Coligny, lider hughenot ce avea, credea ea, o influenţă nefastă asupra suveranului, îndemnându-l să intre în război cu Spania. Dar Coligny fusese doar rănit şi Carol, care nu ştia despre urzelile mamei sale, promisese să-i pedepsească pe atentatori.

Nu i-a fost însă greu viclenei regine să-l convingă că hughenoţii erau pe cale să se revolte şi să-l detroneze şi înspăimântat, tânărul suveran a autorizat uciderea principalelor lor căpetenii. Cei mai mulţi protestanţi se aflau chiar în Paris, participând la celebrarea nunţii liderului lor, Henric de Navarra, cu sora regelui, Margareta. Uciderea amiralului Coligny, aruncat de la fereastra camerei unde zăcea rănit, a dat semnalul începerii măcelului.

Instigată de agitatorii care puneau în seama hughenoţilor situaţia economico-socială dezastruoasă în care se zbătea regatul, populaţia, majoritar catolică, i-a atacat pretutindeni pe hughenoţi. Se estimează că 3000 de protestanţi au fost ucişi în această noapte şi în ziua care a urmat la Paris, şi 70.000 în întreaga ţară, carnagiul marcând reizbucnirea războaielor religioase în Franţa.

sursa: revistamagazin.ro

Caterina de Medici – un destin tumultos

Multă vreme, această regină-mamă a Franţei, care a trăit în secolul al XVI-lea, a fost percepută exclusiv ca intrigantă, autoarea multor crime şi, mai ales, instigatoarea celui mai cumplit masacru din istorie, cunoscut sub denumirea de Noaptea Sfântului Bartolomeu. Dominată de ambiţia de a guverna cu orice preţ, prin intermediul fiilor ei Francisc al II-lea, Carol al IX-lea şi Henric al III-lea, ea a recurs la uneltiri odioase pentru a-şi atinge scopul.

Caterina de Medici s-a născut în 1519 la Florenţa, într-o familie de rang nobil (tatăl ei a fost Lorenzo de Medici, duce de Urbino, iar mama sa, o prinţesă franceză, Madeleine de la Tour d’Auvergne). Rămasă orfană de mică, a fost dată în îngrijire la o mănăstire de călugăriţe, unde s-a adâncit în studiul latinii şi al limbii greceşti şi a căpătat o cultură aleasă. Unchiul său, papa Clement al VII-lea, a pus la cale căsătoria ei cu delfinul Franţei încă de la o vârstă fragedă, astfel încât, la 14 ani, Caterina de Medici a intrat în familia Valois, dinastie celebră ai cărei membri au ajuns succesiv la tron.

Viaţa Caterinei Medici la curtea Franţei nu a fost deloc uşoară din cauza originii sale italiene, a presupusei sale sterilităţi şi a rivalităţii cu Diana de Poitiers, amanta en titre a soţului său, Henric al II-lea. Vreme de 10 ani ea s-a temut mereu din cauza poziţiei sociale vulnerabile, câtă vreme nu dădea tronului moştenitori. Din această perioadă datează aplecarea ei spre misterele oculte şi spre vrăjitorie. Deoarece medicii obişnuiţi nu i-au fost de ajutor, a apelat la ghicitori, magicieni şi astrologi în încercarea de a avea copii. Se pare că una din asemenea persoane, pe nume Jean Fernel, i-a găsit leacul potrivit, de vreme ce Caterina a născut 10 copii, dintre care au trăit 7 . Deşi zbuciumul legat de succesiunea monarhică luase sfârşit, destinul ei a fost mereu tumultos datorită epocii tulburi în care i-a fost dat să trăiască.

Henric al II-lea şi Caterina de Medici

 

În perioada ascensiunii sale, Caterina şi-a arogat autoritar conducerea casei regale, imediat după moartea primului ei fiu, Francisc al II-lea, care a domnit numai un an, decretând că al doilea fiu va fi rege, sub numele de Carol al IX-lea. Acesta avea să conducă 14 ani, fiind atins şi el de blestemul familiei (copiii de parte bărbătească aveau să fie bolnăvicioşi, atinşi de ftizie sau de scrofule, pierind la vârste tinere). I-a urmat la tron al treilea fiu, Henric al III-lea, care avea să guverneze 15 ani.

Practic, Caterina, în calitate de regină-mamă, a influenţat majoritatea deciziilor, conducând Franţa nu numai din umbră, ca o eminenţă cenuşie, ci la vedere, căci contextul politico-istoric era deosebit de frământat: dispute tot mai frecvente între catolici şi protestanţi, comploturi, trădări care se ţineau lanţ, chiar asasinate şi torturi odioase.

Încercând să fie mediatoare, căsătorindu-şi chiar una dintre fiice, pe Margareta, cu Henric de Navarre, lider hughenot, Caterina de Medici nu a putut stăvili recrudescenţa încleştărilor religioase, care au culminat cu uciderea a numeroşi hughenoti în măcelul din Noaptea Sfantului Bartolomeu din 1572. A ordonat asasinarea celor care îi stăteau în cale („Cu cât mai mulţi morţi, cu atât mai puţini duşmani” – era deviza ei politică), printre care Coligny, prinţul Conde, Montmorency, de Guise etc.

S-a spus că a reuşit să depăşească toate obstacolele, pentru a se menţine la putere, cu ajutorul magiei negre şi al astrologilor care ar fi sfătuit-o în toate demersurile sale.

Trăind pierderea soţului şi a câtorva copii, ea nu s-a lăsat înfrântă de durere, ci a pus interesele ei de regină-mamă mai presus de sentimentele ei de femeie. Singurul ei ideal a fost coroana Franţei pentru care a dus o politică duplicitară şi plină de compromisuri. Necunoscând fericirea în dragoste, Caterina nu a precupeţit nici un efort pentru a asigura situaţia copiilor rămaşi în viaţă.

După 30 de ani de domnie, la bătrâneţe, ea avea să fie îndepărtată şi izolată de tron chiar de propriul ei fiu, murind în 1589, la vârsta de 70 de ani, mai degrabă de inimă rea.

Din  epitaful care i s-a făcut rezultă clar caracterul acestei suverane:

„Fost-a diavol şi înger ce zace aici

Plină de oprobiu şi plină de slavă

A dat legi bune şi edicte rele

Şi iad şi paradis să-i fie hărăzit!”