Arhive etichetă: masa

La masă cu Bismarck

bismarck otto vonDupă victoria de la Sedan, în care Franţa a fost îngenuncheată, planul politic al lui Bismarck putea fi considerat împlinit. Junkerul apărător al marilor privilegii, împotriva liberalilor, socialiştilor, evreilor, l-a făcut inofensiv pe vecinul periculos şi putea începe astfel reorganizarea marii Prusia.

Trebuia desigur să sărbătorească; aşa că a cedat, nu a mai simţit durerea de stomac cu care lupta în momentele cele mai stresante, nici durerile reumatice datorită cărora frecventa băile termale alături de imperatorul său, şi a dat drumul apetitului său vorace. Şi-a îmbrăcat uniforma de gală şi a închinat cu şampanie franţuzească pe care, gustând-o mai mult decât de obicei, a spus: „cine munceşte mult trebuie să se şi hrănească bine şi să ude totul” şi a început un prânz înspăimântător pe bază de carne, în mare parte în sânge.

Continuă citirea →

Cina la romani (prima parte)

cina romana - convivium

În antichitate, ca şi astăzi, cina era un moment de destindere în viaţa familială şi în viaţa de societate. Grupaţi în jurul unei mese, după o zi de trudă, membrii familiei puteau să-şi împărtăşească impresii, să facă recapitulări ale activităţii desfăşurate, să întocmească planuri de viitor, să vorbească despre toate lucrurile importante şi neimportante, aşa cum sunt convobirile într-o familie. Dacă însă la cenae, adică la masa de seară, care, de obicei, începea pe la ora trei după amiază, erau invitati şi prieteni, atunci cina se transforma într-un convivium (ospăţ).

Conviviumul descris de Cicero

Se înţelege cât de mult se însufleţeau discuţiile în acest caz şi ce atmosferă se crea, mai ales dacă la ospăţ luau parte oameni agreabili, între care se puteau angaja discuţii interesante. Atât de plăcute erau momentele petrecute la astfel de ospeţe, încât Cicero, în plină dictatură a lui Caesar, când suferea amarnic că republica sucombase, scrie lui Paetus, unul dintre prietenii săi, dându-i sfaturi să-şi ducă viaţa în comunitate cu oamenii de treabă, plăcuţi şi care ţin la el, pentru că nimic nu poate să procure mai temeinic fericirea decît o astfel de viaţă. Pentru Cicero, fericirea, în acele momente, n-o aducea plăcerea, ci „comunitatea vieţii şi a traiului şi destinderea gândurilor, care se produce mai ales într-o convorbire prietenească, atât de dulce la ospeţe, aşa cum le-au numit cu mai multă înţelepciune străbunii noştri decât grecii. Grecii le numeau symposia sau syndeipna, adică „reuniuni pentru a bea împreună“ sau „reuniuni pemru a cina împreună”, pe când noi le numim „convieţuiri“, pentru că mai ales atunci se trăieşte în comunitate.

Este interesant să urmărim ce se petrecea între zidurile diferitelor case romane la vremea cinei, când oamenii se strângeau în jurul unei mese. Trebuie spus că acest moment al zilei se diferenţia după categoria socială, după avere şi, mai ales, după gradul de civilizaţie. În funcţie de toate acestea – buna dispoziţie sau scrâşnetul din dinti erau extremele.

Continuă citirea →

O vizită de neuitat

În „Memoriile” sale, Constantin Argetoianu povesteşte cu ironie şi umor o vizită pe care i-a făcut-o lui Nicolae Iorga, prietenul său din acea perioadă.

Continuă citirea →

O masă a la Lucullus

Vestit prin nenumărate victorii care i-au adus nu numai glorie ci şi o avere imensă, generalul roman Lucius Lucinius Lucullus, scârbit şi dezamăgit de nenumăratele intrigi ale unora şi de nerecunoştinţa altora, a părăsit definitiv cariera militară.

Îşi petrecea timpul benchetuind, ducând o viaţă fără griji, în trândăvie şi îmbuibare. Dar ospeţele date de Lucullus erau de neuitat şi în scurt timp el şi-a câştigat o faimă care a întunecat gloria dobândită pe câmpul de luptă. Bătăliile i-au adus gloria şi averea, ospăţurile – nemurirea.

O masă  a la Lucullus sugerează – spre deosebire de ospăţul lui Balthazar (ultimul rege al Babilonului) sau cel sardanapalic (plin de orgii), ori de ospăţul gargantuesc sau pantagruelic (cantităţi enorme de mâncare şi băutură) – mâncăruri din belşug, dar sofisticate şi fine, servite luxos.