Arhive etichetă: Marcel Proust

Cine a fost Marcel Proust?

Marcel-ProustAstăzi se împlinesc 148 de ani de la nașterea romancierului francez Marcel Proust (10.07.1871, Auteuil, lângă Paris, Franţa – 18.11.1922, Paris).

Născut într-o familie bogată, Proust a făcut studii de drept şi de literatură. Datorită legăturilor sale sociale a devenit un observator obişnuit al celor mai exclusiviste saloane ale nobilimii şi a scris cronici sociale pentru ziarele pariziene. A publicat eseuri şi povestiri, inclusiv colecţia de povestiri Plăceri şi zile (1896).

A suferit de astm încă din copilărie şi, din 1897, a început să se retragă din viaţa socială, pe măsură ce sănătatea i se deteriora.

Fiind pe jumătate evreu, a devenit un susţinător înflăcărat al lui Alfred Dreyfus în afacerea care a transformat antisemitismul francez într-o mare şi controversată problemă naţională.

Afectat profund de moartea mamei sale, în 1905 s-a retras şi mai mult din viaţa socială. Un incident de renaştere involuntară a memoriei în 1909 l-a făcut să se retragă aproape complet, într-o recluziune excentrică în dormitorul său izolat cu plută pentru a scrie În căutarea timpului pierdut (A la recherche du temps perdu, 1913-1927).

Romanul voluminos în şapte părţi este, la prima vedere, un fel de autobiografie, o vastă frescă socială a Franţei în anii dinaintea şi din timpul Primului Război Mondial şi o meditaţie intensă asupra iubirii şi geloziei şi asupra artei şi a legăturilor sale cu realitatea. Romanul a fost una dintre cele mai mari realizări literare a tuturor timpurilor, i-a adus faimă mondială şi a influenţat întregul climat al romanului sec. XX.


Sursa: Enciclopedia Universală Britannica, Coord.: Ilieș Câmpeanu, Cornelia Marinescu, vol. 12, P-R, Bucureşti, Editura Litera, 2010

95 de ani de la moartea lui Marcel Proust

Astăzi se împlinesc 95 de ani de la moartea lui scriitorului francez Marcel Proust (1871-1922).Marcel_Proust

Data morţii : 18 noiembrie 1922 (la 51 de ani)

Cauza : pneumonie

Locul : strada Hamelin, nr.44, Paris (Franţa)

Înhumat : cimitirul Pere-Lachaise, Paris

În octombrie, întorcându-se de la o serată la Beaumont, Proust răci şi făcu o bronşită. Doctorul Bize îl asigură că se va vindeca repede, cu condiţia să înceteze complet lucrul şi să se hrănească bine. Proust făcu exact contrariul: termină Captiva, revăzu Fugara, şi se puse pe regim.

Pneumonia se declanşă pe 8 noiembrie, dar Proust refuză şi de astă dată să treacă la odihnă, trimiţând la toţi dracii reţetele doctorului Bize. În zadar încercă Robert Proust – care era medic – să-şi silească fratele să se trateze şi să se interneze: Marcel refuză cu o violenţă cu totul neobişnuită. „Lasă-mă în pace – urlă la fratele său – nu plec din camera mea! Céleste mă îngrijeşte mai bine ca oricine. Nimeni altcineva nu mă înţelege.” Şi o făcu pe Céleste Albaret, devotată sa menajeră, să promită că nu va lăsa pe nimeni să intre în camera lui, şi că nu va permite, când el nu va mai avea putere să se opună, să i se facă „acele injecţii care prelungesc suferinţele”.

Continuă citirea →

Despre Marcel Proust si opera sa

Marcel Proust (1871-1922) a revoluţionat arta romanească printr-o operă monumentală – În căutarea timpului pierdut. Romanul proustian a creat un model de analiză subtilă şi de intelectualizare a operei artistice; personajul se numeste ca şi autorul – Marcel -, fără a se crea impresia unei identificări fidele între personaj şi autor. Marcel-personajul se dezvăluie în relaţia sa cu timpul, ilustrând prin confesiunea epică concepţia bergsoniană şi teoriile freudiste.

Subiectul urmăreşte evoluţia lui Marcel, din copilărie la maturitate, dar mai ales geneza complexelor şi influenţa lor asupra personalităţii. Marcel se naşte la Combray, într-o familie burgheză, adică într-un mediu uman care ascunde complexul castei (căci burghezia europeană a înlocuit nobilimea, dar a rămas cu complexul unei origini mediocre) – de unde şi dorinţa personajului de a pătrunde în cercurile aristocratice. Copilăria sa este marcată de o existenţă monotonă şi de gelozia faţă de Swann, un frecvent vizitator al mamei sale. După o adolescenţă de timid ce visează la umbra fetelor de pe plaja de la Balbec, Marcel cunoaşte treptat toate aspectele vieţii, se îndrăgosteşte de Albertine şi este cuprins de un distructiv sentiment de gelozie, frecventează lumea mondenă de la palatul Guermantes, încearcă să se elibereze de complexe şi de obsesia timpului, prin cultură.

Existenţa sa este compusă din câteva experienţe decisive; el descoperă că timpul are o dimensiune subiectivă sau, cum spune la un moment dat, că o oră nu-i o oră, ci un vas plin de parfumuri, de sunete, de proiecte şi de atmosferă. O trăire, o senzaţie sau un gest ce se repetă pot recupera un episod uitat, dar mai cu seamă declanşează un proces de anamneză şi de reevaluare a unor secvenţe de viaţă care conduc spre adevărata esenţă a fiinţei. Marcel se regăseşte prin mai multe astfel de experienţe (mâncând o prăjitură, împiedicându-se la ieşirea din baptisierul bisericii San Marco din Veneţia sau în curtea palatului Guermantes, receptând zgomotul unor pahare, pipăind un şervet prea scrobit).

Antologic este episodul despre madlenă: într-o zi ploioasă, înfrigurat fiind, Marcel primeşte de la mama sa un ceai şi câteva prăjiturele, un fel de fursecuri în formă de scoică, numite madlene. În momentul în care gustă dintr-o mandlenă înmuiată în ceai, are sentimentul că a mai trăit această senzaţie şi nu numai că îşi aminteşte împrejurările, dar retrăieşte starea psihologică din trecut: este vorba despre un ritual uitat, anume de duminicile copilăriei sale la Combray, când intra dimineaţa, înainte de a merge la biserică, în camera unei mătuşi suferinde, iar aceasta înmuia o madlenă în ceaiul de pe noptieră şi i-o dădea ca pe o cuminecatură. Regăsirea acelui episod al vieţii sale îi actualizează gândurile de atunci, atmosfera de la Combray, rădăcinile complexului său psihologic.

Toate momentele de recuperare a memoriei camuflate în imaginea madlenei conţin subtile trimiteri la c0mplexul oedipian; prăjitura – o mică scoică de patiserie, atât de generos senzuală, în cutele ei severe şi cucernice – îi revelează timpul subiectiv şi lumea sa interioară invadată de simbolul feminităţii necunoscute; la imaginea madlenei se adaugă biserica, alt simbol feminin (şi care se numeşte La Madeleine), iar senzaţiile recăpătate se fixează într-un Combray în care Marcel trăieşte sentimentul abandonului (în timpul lungilor vizite ale lui Swann), respectiv, drama culcării sale fără să primească sărutul matern. De-a lungul romanului, obsesia fetelor de pe plaja din Balbec, povestirea iubirii lui Swann pentru Odette, sechestrarea Albertinei contribuie la definirea psihologică a personajului.

În altă ordine, romanul lui Proust reconstituie o epocă (sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, până la Primul Război) în care aristocraţia dispare pentru totdeauna (vulgara doamnă Verdurin devine prin căsătorie prinţesa de Guermantes). Scriitorul realizează fresca socială prin minuţioase şi inteligente comentarii asupra unor cărţi la modă, a unor idei, particularizează mentalitatea generală urmărind gesturi, atitudini ale unui personaj, dar, cel mai adesea, ale sale, fără intenţia de a crea caractere, ci de a da imaginea unei lumi, dintr-o perspectivă voit subiectivă. Din aceste motive, naraţiunea proustiană se derulează fără grabă, urmărind drumul labirintic al gândului.

sursa: Doina Ruşti – Enciclopedia culturii umaniste