Arhive etichetă: mamuti

Vanatorii de mamuti

Cu circa 30.000 de ani in urma, in timpul ultimei glaciatiuni, oamenii au ajuns la intinderile inghetate din estul Europei. Ei s-au adaptat repede la conditiile de viata date de frigul si pustietatea locurilor. Au devenit vanatori priceputi ai mamutilor care cutreierau peste campii si au ajuns sa-si confectioneze aproape tot ce le era necesar din oasele si pielea mamutilor.

Vanatoarea de mamuti

La fel ca alti oameni ai acelor vremuri, vanatorii de mamuti foloseau o arma numita aruncator de sulite, care azvarlea sulitele mult mai departe decat cele lansate cu mana goala. Astfel ca au putut ataca animalele periculoase, cum erau mamutii, de la distante mari, fiind in siguranta.

Colibe din oase de mamut

Pe intinderile plane se aflau putine dealuri sau pesteri, astfel ca vanatorii de mamuti nu aveau unde sa se adaposteasca din calea zapezii si a vanturilor. Fiindca pe aceste intinderi erau rari si copacii, oamenii nu aveau lemne pentru a-si face colibe. Ei si-au facut colibele din oase si piei de mamuti.

Muzica si dansul

Vanatorii de mamuti au faurit cateva din primele instrumente muzicale descoperite de noi. Au folosit cranii si clavicule de mamut ca tobe si au golit de continut oase mici, din care si-au facut fluiere. Probabil ca oamenii dansau in ritmul acelei muzici. Dansul ar fi putut sa-i faca mai apropiati pe membrii tribului. Sau poate sa fi fost o parte a unei ceremonii religioase.

Haine calduroase

Iarna, vanatorii de mamuti purtau haine din bucati de piele de mamut, cusute strans una de alta. De asemenea, purtau incaltari din piele si manusi fara degete, din blana.

Scoici si margele

Uneori, oamenii coseau scoici marine si pene, pe hainele lor. De asemenea, faceau siruri de margele din scoici si dinti de animale, iar din fildesii mamutilor isi faceau bratari.

sursa: Enciclopedie de istorie a lumii, Editura Aquila ’93

Vanatorii Erei glaciare

Cu circa 200.000 de ani in urma, a inceput sa evolueze o noua specie de oameni, desprinzandu-se din Homo erectus. Acesti oameni noi aveau creierele mai mari decat primii oameni si au fost numit Homo sapiens, ceea ce inseamna „om intelept” in limba latina.

Oamenii de Neanderthal au fost primii Homo sapiens. Numele lor este dat de valea Neander din Germania, unde au fost descoperite prima data osemintele lor. Neanderthalienii au aparut in Europa si in vestul Asiei in timpul unei glaciatiuni, cand o mare parte a Terrei a fost acoperita de gheata si zapada.

Mare si destept

Multa vreme, s-a crezut despre neanderthalieni ca erau lipsiti de inteligenta, asemanatori cu antropoidele, dar acum expertii au o alta parere. Neanderthalienii aveau trupuri puternice, musculoase si aveau o creasta osoasa deasupra ochilor, dar in rest erau foarte asemanatori cu noi. Unii dintre ei aveau creiere mai mari decat ale oamenilor actuali.

Gasirea hranei

Plantele erau greu de gasit in timpul lungilor ierni inghetate din perioada glaciatiunii, astfel ca neanderthalienii mancau multa carne. Curatau carnea de pe scheletele animalelor moarte pe care le intalneau si, de asemnea, vanau animale, cum erau caii si renii.

Vanatul cu ajutorul focului

Mamutii si rinocerii erau foarte periculosi, dar, ca toate animalele, se temeau de foc. Uneori, vanatorii neanderthalieni fugareau aceste animale avand in maini ramuri aprinse, le inconjurau langa marginea unei prapastii, iar animalele, de frica focului, se prabuseau in gol si mureau, iar vanatorii puteau sa taie carnea de pe trupurile moarte.

La adapost de frig

De-a lungul iernilor geroase, neanderthalienii aveau nevoie de haine groase, care sa-i fereasca de frig. Se pare ca isi confectionau tunici simple din piei de animal, pe care le legau. Neanderthalienii se adaposteau adesea in pesteri, iar afara se pare ca isi faceau adaposturi din crengile copacilor si din piei de animale.

sursa: Enciclopedie de istorie a lumii, Editura Aquila ’93