Arhive etichetă: Mahomed

Cucerirea Bizanțului (VIII) Crucea se prăbuşeşte

cucerirea bizantuluiKerkaporta, poarta uitată

La ora unu noaptea, sultanul dă semnalul de atac. Un steag uriaş este desfăşurat şi cu un strigăt unic „Allah, Allah-il-Allah”, o sută de mii de luptători, cu arme, scări, frânghii şi căngi, pornesc la atacul zidurilor, în timp ce toate tobele bat, toate trâmbiţele sună, iar trompetele, surlele, fluierele se unesc cu urletele asediatorilor, cu bubuitul tunurilor, într-un uragan asurzitor.

La început, sunt aruncate fără milă în luptă la escaladarea zidurilor trupele neexperimentate ale bazbuzucilor. Trupurile lor, pe jumătate goale, servesc, în planurile sultanului, doar ca un soi de berbece, destinate să obosească şi să slăbească inamicul înaintea aruncării în bătălie a trupelor de elită, pentru asaltul decisiv. Biciuiţi din urmă, cei ce deschid atacul aleargă pe întuneric, cu sute de scări, se caţără pe ziduri, sunt zvârliţi înapoi, se reped din nou la asalt, mereu, mereu căci nu au nicio cale de retragere: în spatele lor, al acestui material uman fără valoare, sortit doar jertfei, se şi găsesc trupele de elită, care îi împing mereu înainte, spre moartea aproape sigură.

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (VII) Ultima liturghie

Constantinopol cucerireNoaptea dinaintea asaltului

După şase săptămâni de lupte aproape zilnice, sultanul şi-a pierdut răbdarea. Tunurile sale au fărâmat în multe locuri zidurile. Dar toate atacurile pe care le-a poruncit până acum au fost respinse cu pierderi grele. Pentru un comandant de oşti nu mai rămân decât două posibilităţi: sau să renunţe la asediu, sau să treacă, după numeroasele atacuri izolate, la asaltul cel mare, la atacul hotărâtor. Mahomed convoacă paşalele la un sfat de război, iar voinţa lui pătimaşă biruie toate şovăielile. Asaltul cel mare, cel decisiv, e fixat pentru ziua de 29 mai.

Cu obişnuita lui fermitate, sultanul începe pregătirile. Se stabileşte o zi de sărbătoare, cei o sută cincizeci de mii de oameni, de la primul până la ultimul, trebuie să îndeplinească toate ritualurile prescrise de Islam: spălatul de şapte ori pe zi şi rugăciunea cea mare de trei ori pe zi. Tot ce mai e disponibil ca pulbere şi proiectile este adus pentru atacul hotărâtor de artilerie astfel ca oraşul să fie slăbit în vederea asaltului, trupele sunt distribuite pe poziţii, în vederea atacului. Din zori până-n noapte, Mahomed nu-şi îngăduie nicio clipă de răgaz. De la Cornul de Aur şi până la Marea de Marmara, străbate călare toată tabăra uriaşă, pentru ca să-i îmbărbăteze personal pe comandanţi, să-i înflăcăreze pe soldaţi. Ca bun psiholog, el ştie cum poate să stârnească la maximum spiritul războinic al celor o sută cincizeci de mii de luptători: se leagă faţă de ei, printr-o cumplită făgăduială, pe care spre cinstea sau necinstea lui, a ţinut-o întocmai. În sunetul goarnelor şi trâmbitelor, acest legământ este purtat de trimişii săi în toate direcţiile: „Mahomed jură, în numele lui Allah, în numele lui Mahomed şi al celor patru mii de profeţi, jură pe sufletul tatălui său, sultanul Murad, pe capetele copiilor săi şi pe spada sa, că, după cucerirea oraşului, trupele sale vor putea jefui, timp de trei zile, după bunul lor plac. Tot ce se găseşte înăuntru acestor ziduri, obiecte casnice şi averi, podoabe şi giuvaeruri, monede şi comori, bărbaţi, femei, copii, totul aparţine soldaţilor biruitori. În ce-l priveşte pe el, renunţă la totul, în afară de cinstea de a fi cucerit acest ultim bastion al Imperiului roman de răsărit.”

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (V) O flotă trece muntele

mehmed IISperanţe amăgitoare

Bucuria nestăvilită a asediaţiilor n-a durat decât o noapte. Totdeauna noaptea stânjeneşte fantezia simţurilor şi dulcea otravă a viselor trezeşte speranţe amăgitoare. Timp de o noapte, asediaţii se cred puşi la adăpost; salvaţi. Căci, aşa cum aceste corăbii au adus soldaţi şi alimente, ei speră că, săptămână de săptămână, vor sosi altele. Acesta e visul lor. Europa nu i-a uitat! În nerăbdarea lor, ei văd inamicul descurajat şi învins, asediul ridicat.

Un plan îndrăzneț

Şi Mahomed este un visător, dar de o altă speţă, mult mai rară; el face parte dintre aceia care ştiu să prefacă visele în realitate. În timp ce corăbiile se cred în siguranţă în portul Cornului de Aur, născoceşte un plan de-o îndrăzneală atât de fantastică încât ar merita pe deplin să figureze în istoria războaielor, alături de cele mai curajoase fapte ale lui Hanibal şi Napoleon. Bizanţul îi apare ca un fruct de aur, pe care însă nu-l poate apuca; obstacolul principal în calea atacului său este Cornul de Aur, acest braţ de mare care pătrunde adânc în uscat, acest golf în formă de apedince care apără din flanc Constantinopolul. Să răzbată în această radă este practic imposibil, căci oraşul genovez Galata, a cărui neutralitate Mahomed trebuie să o respecte, stă de strajă la intrare, iar de acolo porneşte lanţul care barează portul. Flota sa nu poate pătrunde de aceea în golf printr-o lovitură frontală; vasele creştine ar putea fi atacate doar din bazinul interior, aflat dincolo de teritoriul genovez. Dar cum să aduci flota în acest ochi de apă interior? Desigur, s-ar putea construi o flotă anume; dar ar dura luni şi luni de zile şi Mahomed nu are răbdare să aştepte atât de mult.

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (IV) Încă o speranţă

constantinopol batalieSpaima

Lent, tenace, irezistibil, rup şi pulverizează tunurile mamut, cu muşcături năprasnice, zidurile Bizanţului. Doar şase sau şapte lovituri pe zi poate trage la început fiecare; dar Mahomed aduce zi de zi altele noi. Cu fiece proiectil se deschide o nouă spărtură în zidăria de piatră, care se prăbuşeşte în nori de praf şi moloz. Asediaţii trebuie să cârpească, peste noapte, aceste găuri cu palisade de lemn şi baloturi de pânză mereu mai puţin trainice. Vechile ziduri, odinioară invulnerabile, şi-au pierdut faima, iar cei opt mii de apărători din spatele lor se gândesc cu spaimă la ora fatală când cei o sută cincizeci de mii de oameni ai lui Mahomed vor ataca năvalnic fortificaţiile ciuruite.

Este timpul ca Europa, lumea creştină să-şi aducă aminte de făgăduielile ei. În biserici o mulţime de femei, însoţite de copiii lor, rămân îngenuncheate zile întregi în faţa sfintelor moaşte; iar din vârful turnurilor de apărare, santinelele cată în zare, zi şi noapte, aşteptând să sosească în sfârşit în Marea de Marmara – împânzită de vase turceşti – mult aşteptata flotă de sprijin a papei şi a Veneţiei.

Speranța

În sfârşit, la 20 aprilie, la trei dimineaţa, apare un semnal luminos. În depărtare se zăresc pânze. Nu este, desigur, puternica escadră visată; totuşi, trei vase mari genoveze înaintează împinse încet de vânt, însoţite de unul mai mic, bizantin, încărcat cu grâu, pe care celelalte l-au luat în mijlocul lor, spre a-l proteja. Întreg Constantinopolul se adună imediat pe zidurile din faţa mării, ca să-i salute cu bucurie pe salvatori. Dar Mahomed se aruncă pe cal şi galopând ca un nebun de la cortul său de purpură până în port, unde se află ancorată flota turcească, porunceşte să fie împiedicată cu orice preţ intrarea vaselor în portul Bizanţ, în Cornul de Aur.

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (III) Ziduri şi tunuri

constantinopolZiduri

Puterea şi tăria Bizanţului stă acum doar în zidurile sale de apărare; din gloriosul trecut, când era o forţă mondială, numai acestea i-au mai rămas drept mărturie a unor vremi măreţe şi prospere.

Un triplu sistem de apărare protejează cetatea în formă de triunghi. Zidurile de piatră ce o străjuiesc spre Marea de Marmara şi Cornul de Aur sunt puternice, deşi mai joase decât aşa-zisul zid al lui Teodosiu, ce-şi înalţă spre continent masa gigantică. Prevăzând viitoarele primejdii, Constantin ridicase în jurul Bizanţului o centură de apărare, pe care mai apoi Justinian a extins-o şi întărit-o; dar adevăratul bastion a fost cel construit de Teodosiu, un zid lung de şapte kilometri, ale cărui ruine acoperite de iederă stau mărturie şi astăzi ale imensei lor puteri în înfruntarea oricăror atacuri.

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (II) Slujba de împăcare

mehmed II cuceritorulUn spectacol grandios

Într-o zi de decembrie are loc un spectacol grandios; marea sărbătoare a împăcării se desfăşoară în somptuoasa bazilică, a cărei splendoare de odinioară – marmură, mozaicuri, bogăţii strălucitoare – se poate cu greu bănui în moscheea de astăzi. Înconjurat de toţi înalţii demnitari ai împărăţiei sale, Constantin, bazileul, şi-a făcut apariţia, pentru ca prin augusta-i coroană să fie martor şi chezaş al trăiniciei acestei veşnice reuniri. Giganticul lăcaş, iluminat de nenumărate lumânări, este arhiplin. În faţa altarului, Isidorus, trimisul Sfântului Scaun şi patriarhul ortodox, Gregorius, oficiază frăţeşte liturghia. E pentru prima oară, după multă vreme, când numele papei reapare în rugăciuni; e pentru prima oară când pioase cântări în limba latină şi în limba greacă se înalţă spre cupolele catedralei nemuritoare, în timp ce, într-o procesiune solemnă, cei doi clerici împăcaţi poartă moaştele sfântului Spiridon. Răsăritul şi Apusul, cele două credinţe par unite pe veci şi după ani şi ani de cumplite neînţelegeri, ideea europeană, ţelul Occidentului, este în sfârşit din nou împlinită.

Pradă propriului său destin

Dar scurte şi trecătoare sunt în istorie momentele de înţelepciune şi de bună înţelegere. Chiar în timp ce glasurile credincioşilor se unesc în biserică într-o rugăciune comună, în afara zidurilor ei, într-o chilie a mânăstirii, învăţatul călugăr Ghenadios tună şi fulgeră împotriva latinilor, împotriva trădării adevăratei credinţe. Abia reuşise raţiunea să înjghebe pacea şi fanatismul se şi grăbeşte s-o destrame; şi aşa cum clerul grecesc nu se gândeşte în mod sincer să se supună, tot astfel prietenii de la celălalt capăt al Mediteranei uită de ajutorul făgăduit. În fapt, se trimit câteva galere şi câteva sute de soldaţi, dar apoi oraşul este lăsat pradă propriului său destin.

Promisiuni

Când despoţii pregătesc un război, ei vorbesc necontenit doar despre pace atâta timp cât nu au terminat să se înarmeze. La urcarea sa pe tron, Mahomed întâmpină pe ambasadorii împăratului Constantin cu cele mai liniştitoare şi cordiale cuvinte; el jură public şi solemn, de faţă cu martori, pe Allah şi pe profetul său, pe îngeri şi pe Coran, că va respecta cu scrupulozitate tratatele încheiate cu bazileul. Dar totodată încheie, în ascuns, un tratat de neutralitate reciprocă, pe timp de trei ani, cu Ungaria şi Serbia, interval în care speră să cucerească nestingherit Bizanţul. Abia după aceea, considerând că promisese şi proclamase îndeajuns pacea, Mahomed provoacă războiul printr-o încălcare flagrantă de drepturi.

Continuă citirea →

Cucerirea Bizanțului (I) În faţa primejdiei

mehmed IIUn nou suveran al Imperiului otoman

La 5 februarie 1451, un mesager secret aduce în Asia Mică lui Mahomed, pe atunci un tânăr în vârstă de douăzeci şi unu de ani, fiul cel mai mare al sultanului Murad, vestea că tatăl său a murit. Fără să spună un cuvânt miniştrilor şi sfetnicilor, prinţul, pe cât de şiret pe atât de energic, se aruncă pe cel mai bun cal al său, un pursânge superb, şi biciuindu-l ca să-l grăbească, străbate fără oprire distanţa de o sută douăzeci de mile până la Bosfor, trece strâmtoarea şi debarcă la Galipoli, pe ţărmul european. Abia acolo dezvăluie credincioşilor lui vestea morţii tatălui şi, pentru a preîntâmpina şi zădărnici orice pretenţie la tron a altcuiva, adună o armată de elită şi în fruntea ei se duce la Adrianopol, unde, fără a întâmpina vreo împotrivire, este recunoscut ca suveran al Imperiului otoman.

Chiar de la primul său act de guvernământ, Mahomed îşi arată teribila sa duritate, lipsită de scrupule. Pentru a îndepărta dinainte orice rudă de sânge care i-ar putea fi rivală, pune să fie înecat în baie fratele lui încă minor şi îndată după aceea – dovadă a perfidiei sale premeditate şi a cruzimii sale – pune să fie asasinat şi ucigaşul pe care îl tocmise pentru a-i omorî fratele.

Groază la Bizanț

Ştirea că în locul mai chibzuitului Murad a devenit sultan al turcilor Mahomed, acest tânăr plin de pasiuni şi avid de putere, umple de groază Bizanţul. Căci prin nenumărate iscoade s-a aflat că acest om ambiţios a jurat să pună stăpânire pe capitala de altădată a lumii şi că – în ciuda tinereţii lui – îşi petrece zilele şi nopţile studiind considerentele strategice care ar putea duce la împlinirea acestui plan al vieţii sale. De asemenea toate rapoartele sunt unanime în a recunoaşte excepţionala capacitate militară şi diplomatică a noului padişah.

Continuă citirea →

Atacul de noapte al lui Vlad Ţepeş asupra taberei sultanului Mahomed

În vremea lui Vlad Tepeş, ca şi în timpul lui Mircea cel Bătrân, asupra Ţării Româneşti a venit cu armată multă, puhoi nu alta, un sultan vestit numit Mahomed Cuceritorul.
– De ce-i zicea aşa?
– Pentru că, dragă Oana, cucerise multe ţări şi înrobise numeroase popoare.
– Înseamnă că era foarte viteaz, observă Andrei.
– Era. Şi a venit şi asupra lui Vlad Ţepeş, să-l alunge şi să-i ia ţara.
– De ce? se miră Dorina.
– Aşa sunt unii conducători: lacomi şi nesătui de putere.

Continuă citirea →