Arhive etichetă: Macedonski

Viața lui Alexandru Macedonski (II) În căutarea gloriei

alexandru macedonskiÎn 1880 Macedonski scoate ziarul satiric „Tarara”, cu atacuri la adresa liberalilor şi a regelui şi, în acelaşi an, „Literatorul”, prin care voia să cucerească gloria literară, după ce pierduse speranţele unei cariere politice. De la început, „Literatorul” s-a definit în opoziţie cu „Convorbiri literare” şi Junimea, care, după părerea lui Macedonski, acaparaseră fără o justificare obiectivă poziţiile culturale cele mai însemnate ale epocii.

Lupta pentru gloria literară

Faţă de Maiorescu, Maiorescu duce iniţial o politică de câştigare a bunăvoinţei. Cum însă sforţarea sa de a se impune literar nu avusese ecourile favorabile scontate la „Convorbiri…” şi poetul rămânea pentru junimişti un iremediabil ratat, o figură ciudată, el se dezlănţuie în repetate rânduri în polemici pline de venin împotriva Junimii. Iritat de „domnia literară” a lui V. Alecsandri, când acesta primeşte marele premiu al Academiei, Macedonski, care concurase şi el în 1878 cu o traducere din Byron (Parisina), izbucneşte fără reticenţe. O „analiză critică” în „Literatorul” este menită a distruge mitul „infailibilităţii” lui Alecsandri. Junimiştii nu ripostează decât mai târziu, în 1883, printr-o recenzie distrugătoare la volumul său, Poezii, semnată de P. Th. Misir, şi, în continuare, afişează o tăcere plină de dispreţ.

Conflictul cu Eminescu

M. Eminescu, în care Macedonski vede un exponent tipic al Junimii, este sistematic atacat pe tema „imperfecţiunilor” formale. Cauzele conflictului de ordin personal par a fi mai vechi şi ele nu sunt cunoscute. Se pare că Eminescu l-a atacat în „Timpul” (Naționalitate și cosmopolitism,1881) și că prototipul unui portret satiric eminescian (Materialuri etnologice, 1882) ar fi fost Macedonski. În orice caz, Macedonski se plângea de atacurile „regulate” ale „confratelui Eminescu” în „Timpul” (unele – nesemnate – din 1879, acuzându-l de escrocherii şi falsuri în calitate de director de prefectură la Siliştea Nouă). Cert este că nepotrivirile temperamentale erau profunde şi că Macedonski, foarte susceptibil, izbucnea mai totdeauna disproporţionat în raport cu cauza, neîmpiedicându-se, în furia lui egocentrică, de nici un obstacol.

Continuă citirea →

Viața lui Alexandru Macedonski (I) Dezamăgiri politice

Alexandru_MacedonskiMACEDONSKI, Alexandru (14.III.1854, Bucureşti – 24.IX.1920, Bucureşti), poet.

Familia

Dimitrie, bunicul poetului, şi fratele acestuia, Pavel, veniseră în ţară după înfrângerea răscoalei sârbilor împotriva turcilor, condusă de Karagheorghievici, la care participaseră. Se proclamau descendenţi de voievod sârb şi aduceau sângele iute şi amestecat al balcanicilor, un gust de aventură şi dorinţa de înavuţire rapidă. În 1821 fraţii Macedonski au fost printre cei cu care Tudor Vladimirescu a pornit răscoala în Oltenia, la care, se pare, au contribuit şi cu mari sume de bani.

Alexandru, fiul lui Dimitrie şi tatăl poetului, a urmat colegiul militar la Kerison, în Rusia, şi s-a dedicat carierei militare. Numele său se leagă de evenimentul cel mai însemnat al epocii: Unirea Principatelor. Căsătorit cu Maria, fiica pitarului Dimitrie Pîriianu, din autentica boierime oltenească, şi socotind neîndestulătoare nobleţea sud-dunăreană a înaintaşilor săi, tatăl, Alexandru Macedonski, şi-a confecţionat singur un arbore genealogic fantast, de descendent al casei Biberstein, domnitoare în Lituania, mistificare în care ajunse să creadă el însuşi.

General şi ministru de Război în timpul domniei lui Al. I. Cuza (a cărui alegere ca domn o sprijinise), iubitor de fast, ducea o existenţă seniorială, puternic fixată în amintirea copiilor. După pensionarea sa înainte de vreme, chestiunea Macedonski devine pretextul unei înfruntări între partidele liberal şi conservator, generalul fiind rechemat (în ianuarie 1869) ca şef al diviziei teritoriale. Moartea sa neaşteptată, în septembrie 1869, trezeşte în familie bănuiala unei crime, pusă în legătură cu numeroasele duşmănii, pe care şi le atrăsese generalul, fire impulsivă şi dură.

Continuă citirea →

Moartea lui Macedonski

Alexandru_MacedonskiVremea era tristă, chiar urâtă, afară viscolea, o ploaie măruntă amestecată cu zăpadă lovea în ferestre. În casă, în ziua de 23 noiembrie, un ultim consult medical împrăștie orice speranță: „în câteva zile, azi, mâine, poate și o săptămână”. Spre seară, un prieten al fiilor săi veni îngândurat să vadă. Zărindu-i trăsăturile i se desfăcură obosite, într-un zâmbet stins, sub lumina palidă a unei lămpi, fără însă a-l recunoaște. O amnezie subită îi îndepărta de memorie numele vizitatorului: „Aproprie-te – îmi zise el văzându-mă că-l privesc. Cine ești? Ia spune-mi? Nu te recunosc! – Sunt un prieten al copiilor dumitale, îi răspunsei eu. – Un prieten al copiilor mei? A, da! mi-aduc aminte! Ești tu, Mihail? – Da, chiar eu, și am venit să te văd! Ia spune-mi, cum te mai simți în astă seară? – Mai bine, dar pleacă, copilul meu sufletesc, că vreau să mă odihnesc.” Își acoperi ochii cu o carte, pe care se prefăcea că o citește, și ațipi în tăcere.

Către miezul nopții, respirația tot mai apăsătoare a bolnavului atrase cu spaimă atenția într-acolo. Abia fu deschisă ușa, când un fum înecăcios năvăli în odaie. În camera poetului, se aprinsese un coș de la sobă. Căzut în letargie, îl ridicară pe brațe cu mare greutate și îl duseră într-o încăpere de alături: „Ce s-a întâmplat? mi-a zis el, deschizând ochii mari și uitându-se mirat spre noi. – Nimica, maestre, s-a aprins coșul! Și atâta tot. – Cum numai atâta? zise el cu un zâmbet trist pe buze. Deci adevărat prevedeam eu că o pacoste nu vine niciodată singură.”

Continuă citirea →

Amintiri despre Macedonski

Alexandru Macedonski

Nu cred că o simplă epigramă închinată lui Eminescu şi apărută chiar în ziua când nefericitul poet intra în casa de nebuni a întunecat cariera lui Al. Macedonscki, i-a adus oprobriul în care a trăit până la sfârşitul vieţii şi cu care acest mare scriitor e urmărit şi astăzi în unele cercuri.

Alexandru Macedonski făcea gafe peste gafe, şi, de câte ori noi, tinerii săi admiratori, profitând de lipsa lui din Bucureşti, căutăm să-l reabilităm, să dăm numelui său strălucirea cuvenită, maestrul pica asemenea muştei în lapte şi ne zădărnicea imaculatele pânze albe cu care îi înveleam statuia.

Macedonski avea mereu nevoie de bani. Îi căuta şi-i obţinea prin toate mijloacele, fie ca să-şi întreţină numeroasa familie, fie ca să călătorească, fie ca să perfecţioneze invenţii abracadabrante, în genul hârtiei sidefate a fiului său, Nikita. Nu se sfia să trimită biletele emfatice puternicilor zilei, mecenaţilor, negustorilor bogaţi, linguşind pe unii, ameninţând pe alţii. Însura sau numai împerechea pe unii discipoli cu femei mature şi bogate şi le estorca pecuniar.

Continuă citirea →

Un incident penibil în lumea literară

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Un incident foarte penibil în lumea literară, toţi intelectualii sunt foarte mâhniţi, unii foarte indignaţi.

O nenorocire s-a întâmplat, marele poet Eminescu a înnebunit. Toată lumea, prieteni şi duşmani, deplâng această catastrofă.

Numai un rival în literatură, poetul Alexandru Macedonski, face excepţie. În revista Literatorul pe care o conduce, el scrie următoarele versuri:

Continuă citirea →