Arhive etichetă: Ludovic XVI

Ludovic al XVI-lea – Regele decapitat

Ludovic XVI executieLudovic al XVI-lea, regele Franței, era moștenitorul unei stirpe care de mai bine de zece secole edificase și guvernase acest regat al florilor de crin, și care, prin grația lui Dumnezeu, făcuse din el una dintre cele mai puternice țări din lume.

Dar în această dimineață de luni 21 ianuarie 1793, la patru luni bătute pe muchie după proclamarea republicii, pe 21 septembrie 1792, Ludovic al XVI-lea nu mai e decât Ludovic Capet, fost rege al francezilor. Îl vor tăia în două, separând ireversibil trupul regelui de cel al națiunii.

Când, după un moment de ezitare, Ludovic coboară dintr-o trăsură mare, verde, care s-a oprit în Piața Revoluției, piața Ludovic al XV-lea până mai ieri, vede întâi șirurile de soldați, gărzile naționale și cavalerii, apoi marea de oameni care a invadat piața.

E frig. Regele va fi decapitat.

Continuă citirea →

Regi şi regine pe eşafod

Anne Boleyn

ANNE BOLEYN, a doua soţie, din cele şase, a lui Henric al VIII-lea, a fost decapitată în 1536 pentru că nu i-a născut un moştenitor regelui, fiind acuzată însă de adulter, tocmai pentru a fi supusă pedepsei capitale. Şi, pentru mai multă siguranţă, a fost acuzată şi de complot pentru asasinarea regelui. În ziua de 19 mai 1536, Anne Boleyn a urcat pe eşafod purtând o rochie cu marginile îmblănite deasupra unui jupon stacojiu şi având părul strâns sub o bonetă cu perle. În faţa mulţimii care privea plină de curiozitate, regina a rostit: „Mă rog la Domnul să-l apere pe rege şi să-i dea o domnie cât mai lungă asupra voastră, căci nu a existat un prinţ mai bun şi mai milostiv”.

Să fie şi puţină ironie în aceste vorbe?

Catherine Howard

CATHERINE HOWARD,  a cincea soţie a lui Henric al VIII-lea, a fost decapitată la vârsta de 22 ani, fiind acuzată de adulter, printre alţii, şi cu vărul său, Thomas Culpepper. Înainte de a fi decapitată a dorit să precizeze: „Mor regină, dar aş fi preferat să mor ca soţie a lui Culpepper. Domnul să aibă grijă de sufletul meu. Oameni buni, vă implor, rugaţi-vă pentru sufletul meu”.

Jane Grey

LADY JANE GREY, regină a Angliei numai pentru nouă zile, a fost decapitată la 16 ani, în 1554, fiind acuzată de complot împotriva rivalei sale la tron, Maria I. Victimă a intrigilor politice, a ajuns în faţa călăului rostind îngrozită: „Te rog să mă omori repede”, şi întrebându-l „Mi-l vei reteza înainte de a mă aşeza?”, călăul a răspuns: „Nu, doamnă„. Ultimele cuvinte au fost: „Mor împăcată cu toată lumea. Domnul s-o apere pe regină!

Carol I Stuart

CAROL I STUART, rege al Angliei, a fost decapitat la 30 ianuarie 1649, fiind acuzat de trădare în timpul revoluţiei. În vârstă de 49 de ani, Carol I a ţinut să rămână până în ultima zi cu prestanţă regală. El a cerut să fie îmbrăcat cu două cămăşi, pentru ca nimeni să nu creadă, văzându-l străbătut de vreun fior de frig, că-i e frică. Pe eşafodul plasat în faţa Palatului Whitehall, drapat tot în negru, Carol I a rostit : „Remember!” (Amintiţi-vă!).

Ludovic XVI

LUDOVIC AL XVI-LEA, rege al Franţei, a fost ghilotinat la 21 ianuarie 1793, în urma acuzaţiei de conspiraţie cu puteri străine împotriva guvernului revoluţionar. În faţa ghilotinei, a spus: „Mor nevinovat de toate crimele de care sunt învinuit. Îi iert pe cei vinovaţi de moartea mea şi mă rog la Dumnezeu ca sângele pe care îl veţi vărsa să nu-i fie cerut niciodată Franţei. Fie ca sângele meu să cimenteze Franţa”.

Maria Antoaneta

MARIA ANTOANETA, soţia lui Ludovic al XVI-lea, a fost ghilotinată la 16 octombrie 1793. A urcat pe eşafod într-o cămaşă lungă şi cu părul tuns scurt. Ea a privit cu aroganţă mulţimea care, de altfel, n-o agrea de loc, şi pentru a nu i se vedea stinghereala în faţa ghilotinei, a înaintat atât de repede, încât l-a călcat pe picior pe călău, căruia i-a adresat ultimele sale cuvinte: „Monsieur, vă cer scuze. A fost un accident„.

Ce mâncau suveranii – Ludovic al XVI-lea

Ludovic al XVI-lea i-a întrecut pe mulţi dintre contemporanii săi. La mâncare. A fost numit – foarte potrivit – un „stomac umblător”.

În momentul în care fugea pe viaţă şi pe moarte de la Tuileries, împreună cu Marie Antoinette, a încetinit tot convoiul pentru că luase cu sine şi bucătaria de voiaj plină de geamantane încărcate cu mâncare şi băutură, insistând să se oprească trei ore  ca să ia prânzul, atunci când singura salvare era să meargă cu viteza vântului. Drept urmare, a fost înhăţat la Varennes. Ajuns din nou acasă, a mâncat un pui întreg şi şi-a notat în jurnal toate mesele pe care le dăduse gata pe drumul de întoarcere. Dacă, la orice oră din zi sau din noapte, ai fi văzut prin palat pe cineva ronţăind un copănel de pui bine rumenit, acela era precis Ludovic.

Nici la închisoare n-a vrut să renunţe la bunele obiceiuri. Acolo, prima sa masă uşoară era alcătuită din şase cotlete de vacă, ouă flambate în lichior, un pui prăjit, vânat şi vin. Până în clipa execuţiei sale, mesele de la miezul zilei trebuiau să conţină cel puţin trei feluri de supă, două antreuri, două feluri de friptură, patru gustări între feluri, mai multe compoturi, fructe, vinuri şi şampanie. În noaptea dinaintea ghilotinării sale a avut o poftă de mâncare normală. Ce să-i faci dacă săracului om îi era foame?


sursa: Will Cuppy – Biografii necenzurate ale unor oameni celebri, Editura Litera